Insemnarile de calatorie ale lui mircea eliade din 1930, de la granita pakistan-india-afganistan:
La granita Afganistanului – mircea eliade [India]
Cum intri in Peshavar, simti ca treci intr-o lume noua. Sa fie oare prezenta acestor barbati inalti de doi metri, spatosi si atit de puternici incit pot fura noaptea un pian si-l pot transporta zece km, peste granita?
Lumea aceasta afgana – acei pathani si afrizi de cari vorbeste intruna istoria…[]
De altfel, marele pericol e sa nu fim rapiti in timp ce ne-am plimba prin imprejurimile cetatii. Afganii obisnuiesc sa rapeasca pe orice european intilnit singur, ca apoi sa ceara un pret extraordinar de ridicat guvernului britanic pentru liberarea prizonierului. Mai e ceva, nu trebuie sa te vada niciodata inarmat prin bazar. Ar socoti aceasta o injurie si cit ai clipi din ochi scandalul e gata. Nu trebuie sa ne nelinistim de toate impuscaturile pe cari le vom auzi in timpul noptii; asa se amuza afganii, tragind cu pistolul prin bazar.
Zadarnic as incerca sa zugravesc marea aceea de trupuri inalte si vinjoase, aspectele acelea smechere si inocente in acelasi timp, oameni care sunt in stare sa-si dea viata pentru tine si sa te vinda a doua zi pe doua parale. Kahulii sunt renumiti in toata india pentru meseria lor de zarafi haini. Celelalte triburi afgane, majoritatea razboinice, au alte slabiciuni, rapesc. Rapesc mai cu seama femei, dau foc si trag cu pistolul in orice, la cea mai mica cearta. []
Pe oamenii acestia as vrea sa-i vedeti; oameni care fug 20 de km cu pieptul zdrentuit de gloante ca sa poata muri pe pamintul lor, pe stincile lor.
Cine vrea sa viziteze trecatoarea Khyber si sa strabata in Afganistan citeva zeci de km numai, trebuie sa ceara permisie de la agentul britanic din localitate, insarcinatul de afaceri al frontierei indo-afgane. In noiembrie 1930 frontiera era inchisa: o noua revolta a afrizilor. Se incerca atunci… luptele aeriene contra triburilor insurecte. Bietii afgani se ascundeau prin toate pesterile.
Hotnews, luni 20 sept:
Aproape trei tone de heroină din Afganistan, în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, au fost confiscate într-un port din vestul Indiei
Transportul de heroină a fost ascuns în două containere despre care se credea că conțin pudră de talc. Acesta a fost descoperit de o agenție guvernamentală specializată în lupta împotriva contrabandei, traficului de arme și droguri (DRI), în portul Mundra (statul Gujarat).[]
Cele două containere - unul cu aproape două tone de heroină și celălalt cu o tonă - soseau din Afganistan, printr-un port din Iran, a spus DRI.
Marfa a fost evaluată la 200 de miliarde de rupii (2,7 miliarde de
dolari).
Ancheta a relevat implicarea afganilor, dar niciunul nu a fost arestat, potrivit DRI.
Afganistanul este cel mai mare producător de heroină din lume, furnizând 80-90% din piața mondială.
Producția de heroină a crescut brusc în ultimii ani, oferind o sursă de finanțare pentru talibanii care au revenit la putere în august.