Monday, February 28, 2011

The King’s Speech

Nu ştiţi ce groază cumplită te apucă atunci când, adolescent acneic, emotiv şi timorat de bâlbâială fiind, nu-i poţi spune fetei pe care o iubeşti decât : te iu...te iu... iu... [Dan C. Mihăilescu]

Monday, February 21, 2011

clubul norocoaselor

clubul norocoaselor - amy tan //polirom

3 generatii, fiecare cuprinzind cite 4 femei.

generatia din mijloc este cea care in jurul anilor 50 a emigrat in statele unite avind la purtator amintiri apasatoare fiindca asa cum zice un proverb tot chinezesc nimeni nu poate fugi de umbra lui.

este generatia educata intr-o cultura pe care ca sa o intelegi trebuie sa faci eforturi de imaginatie, caci e plina de metafore – iata cum isi plinge mama care s-a sinucis, o tinara fata:

Se facea ca ma prabuseam din inaltul cerului jos pe pamint, intr-un helesteu. Si m-am preschimbat intr-o mica broasca testoasa, stind pe fundul acestei lumi acvatice. Deasupra mea puteam vedea ciocurile a o mie de cotofene care beau apa din helesteu, bind si cintind voioase, umplindu-si pintecele albe ca zapada. Plingeam in hohote, lacrimile imi curgeau siroaie, insa ele mi le sorbeau intruna, pina cind n-am mai avut lacrimi si helesteul s-a golit, totul raminind uscat ca nisipul.

sau ati mai auzit un asa blestem? eu, nu:

Am crezut ca inima imi era impietrita de multa vreme. Dar acum, un sentiment puternic si amar ma cuprinse si ma facu sa simt un gol intr-un loc pe care nu-l stiam acolo. L-am blestemat cu voce tare ca sa ma poata auzi. Ciuleai urechile ca un ciine. Sareai si urmai pe oricine te chema. Acum urmeaza-ti propria coada.

povestirile miniaturale sunt delicate/dantelate desi viata din ele e de o cruzime de neacceptat, ducind aceste femei in pragul insuportabilului si a disperarii.

cu o ironie specifica, una dintre ele numeste acest careu de supravietuitoare, clubul norocoaselor. daca privesc in urma spre china, da, daca privesc spre a 3-a generatie care a crescut libera dar in comunitatea chineza din san francisco, ducindu-se la prima biserica evanghelica chinezeasca, ar mai fi de dezbatut.

sa recapitulam: prima generatie, a bunicilor este una a relatiilor feudale, cea de a doua, prin metode diverse ajunge la eliberare si emancipare, iar a 3a are déjà probleme dupa tiparul occidental: necomunicare, dispret, divort.

este o carte superba, o mica chinezarie, in interiorul unei sfere migalos sculptata e altceva, o alta mica sfera care… o adiere de matase veritabila, o fluturare de evantai:

Adesea imi desfaceam parul si-l purtam despletit. Mama se uita la zulufii mei rebeli si-mi spunea suparata:

- aii-ia, yingying, esti precum doamnele fantome de pe fundul lacului.

Acestea erau niste doamne care isi inecau rusinea si pluteau prin casele oamenilor cu parul in dezordine pentru a-si arata disperarea nemarginita.

si asa am ajuns sa-mi amintesc de o alta lady of the lake, de sir lancelot si excalibur. altadata.

Thursday, February 10, 2011

Jurnalul unui scandal

Jurnalul unui scandal - zoe heller // polirom

acest roman dinamic si cu intorsaturi de actiune neasteptate, imi aduce aminte de o mica nuvela: un tip retras intr-o pensiune, singuratic si bolnav face o fixatie pentru ciinele sau caruia periodic ii rupea cite o laba dupa care il ingrijea cu devotament sublim pina la vindecare. am uitat cum se numea.

ce ii determina hotaririle shebei - si intr-adevar e hotarita - in ceea ce face, pina la autodistrugere:

- refuzul de a comunica cu mama ei pe care o considera invaziva,

- refuzul de a comunica cu sotul ei mult mai in virsta care o obliga ca fiecare sarbatoare sa fie o reuniune largita cu vechea nevasta si copiii acesteia, o mare familie [ne]fericita,

- refuzul de a accepta ca tineretea si cariera i-au fost furate nedrept de o monopolizare si constringere timpurie intr-o familie ‘corecta’ social.

toti NU din viata ei se razbuna intr-o usoara nebunie in care cu o siretenie instinctiva isi apara pina la dezastru iluzia unei iubiri cumva nepotrivita, cumva vulgara, cumva de neinteles daca vrem sa nu o intelegem.

iar despre barbara, cireasa de pe tort, nu am suflat un cuvintel, fiindca e cheia intregii istorii. ea e ala cu ciinele.

este o carte despre femei si pentru femei.

Friday, February 4, 2011

la dentist

de ceva vreme merg la dentist; vor sa-mi tot iasa maselele de minte [2 urmeaza a 3a] , care nu razbesc decit cu febra si chirurgie dentara.
dupa 6 ani de uitare, alte probleme sunt pe teava: scos nervi, pilit, plombe.
cabinetul este cum scrie la carte: modern, curat, flori, dotat si asa cum am citit intr-un articol chiar azi are si metodele clasice de relaxare, muzica pe hall, TV in cabinet ca si cum as putea sa ma uit la vreun film in timp ce ma pileste si cu blindete sa-i dau mina mai la dreapta fiindca nu vad subtitrarea.
dar,
altceva voiam eu sa zic.
deodata navaleste in cabinet un tip ochelarist [cu virsta indecisa intre 40 -50 de ani] care voia sa vorbeasca cu medicul, ca are sa-i spuna oaresce. tine in mina un plic, pe care-l recunosc ca e cu radiografie. intre ei se duce o conversatie dupa o alta conversatie, eu inteleg doar ca doctorita ridica tonul si-i zice sa se duca unde vrea el, dar ea nu-i scoate dintii care-s buni si pot fi tratati, ca sa-i puna placa. racneste si el, care argumenteaza uluitor ca el a avut in familie bunici, parinti care la 40 de ani aveau placi, fiindca fusesera la auschwitz. si ca el vrea placa. dr face apel si la mine, care zic din scaun ca nu e bine sa renunte la dinti sanatosi. omul continua ca el stie ce spune. e trimis pe hall pina la ora la care a fost programat.
doctorita e socata, nu mai stie ce este cu mine, si ne intrebam cu totii ce e cu el.
dupa ce cobor,
il gasesc jos la intrare, in ger. paradoxal m-a tinut minte desi acum sunt infofolita si imi explica cum ca o placa este igienica, pe cind o coroana nu. si ca el stie de la cei din casa mai bine cum e: asa sau asa.
imediat prin fata mea trec siruri de supravietuitori scheletici de la auschwitz care-si freaca proteza cu periuta dupa fiecare masa. sau alte scene povestite de tatiana cu mosi si babe la masa de duminica, dar pe care nu vreau sa vi le spun, ca devin obsedante.
cum vorbeste, mi se face o mila infinita si pe sub ochelari ochii lui albastri imi par rataciti. vorbesc neutru economicos cu 2 plombe definitive noi in gura, si plec.
pe drum ma gindesc la el, si apoi toata seara. ce disperare il mina?
de ce vrea sa scape de dinti?
si fiindca nu-mi trece scriu si aici fiindca nu am stiut nici sa-l alin nici sa-l conving. nu vrea cineva sa-mi ia povara asta.

Tuesday, February 1, 2011

tipii nasoi comunica nasol - murakami [2]

Dar in doi ani, de cind lucrez cu straini, am inteles un lucru: tipii nasoi comunica nasol. Adica intre oamenii distrusi comunicarea e deficienta si nu poti avea incredere in ea.

problema pe care o strecoara murakami printre dialogurile simpliste si scolaresti cu replica de pliante turistice este universala: comunicarea. care lipseste cu desavirsire.

1. comunicarea cu divinitatea

Tipa din peru e de trei ani in japonia. E catolica, dar in tara asta hristos si-a pierdut puterea, mi-a zis. […] fiind intr-o tara straina, trebuie sa fie alt dumnezeu. Fiindca si locul, si obiceiurile sunt altele, probabil ca dumnezeul catholic nu are putere aici.

2. comunicarea intre semeni

Erau niste semnale. Voiau sa spuna ceva, numai ca nu au reusit sa-si transmita mesajul. In felul ala nu poti comunica. Pentru asta iti trebuie hotarire. Inainte ca frank sa vina in barul asta, aici nimeni nu incerca sa comunice. era ca un symbol al japoniei.

Majoritatea prostituatelor japoneze se vind nu pentru bani, ci pentru a scapa de singuratate. parerea mea e ca e anormal si nefiresc.

Era genul de femeie de cea mai joasa speta, cum vezi des in kabukicho. Nasparlie, plina de complexe si proasta, dar din cauza educateiei mizerabile pe care o primise, nu si-ar fi recunoscut niciodata prostia. Ar fi vrut sa lucreze intr-un loc mai de elita si sa duca o viata mai buna, dar nu putea si dadea vina pe ceilalti pentru asta. Ii invidia si ii infiera pe toti. Nimeni nu se purta frumos cu ea, asa ca nici ei nu ii pasa cind le spunea altora numai magarii.

sindromul stockholm

empatia trezita de tristetea celuilalt duce la sindromul stockholm. in invalmaseala de tip babel, se creeaza culoare de simpatie si intelegere fara argumente, instinctive intre: [1] un tinar japonez de 20 de ani care studiaza la colegiu, dar in timpul liber isi completeaza veniturile prestind servicii banoase turistilor dornici de sex exotic oriental, combinat cu alcool si droguri [2] frank, bolnav psihic si turist american care testeaza supa miso si calitatea de leguma si gunoi, obsedat de prietenie si care duce cu el tarele genetice familiale [3] prostituata sud-americana care spera ca in japonia dumnezeul ei nu o vede si care ca sa fie si mai sigura asteapta anul nou in bataia clopotelor care o va scapa de bonno.

Am citit undeva despre o fetita din anglia care fusese rapita si care, dupa ce a fost salvata, a spus ca ii placuse mai mult decit cu mama si tata; apoi despre o tinara suedeza sechestrata intr-o banca, care se indragostise de atacator. In conditii extreme, cind singurul lucru care te tine in viata este atacatorul, iau nastere sentimente de afinitate similare cu dragostea.

Poti sa te duci la politie. Poti sa le spui ca eu sunt asasinul. Am obosit teribil. Am cautat in japonia linistea pe care numai aici o poti gasi, dar am facut niste chestii de necrezut. […] pentru ‘liniste’ a folosit cuvintul peace. Era straniu sa-l auzi pronuntind asa ceva. iti transmitea tristetea sa. L-am crezut.

Pot cumva sa inteleg fetele care isi doresc produse chanel sau prada. Daca ai un lucru adevarat – nu neaparat de firma – nu te simti trist. E insa greu sa gasesti un produs adevarat daca nu e de firma. Pentru asta trebuie sa-ti cultivi gustul.

in final fiecare daruieste celuilalt ceva: prostituata le spune de cele 108 clopote, respectiv calea spre mintuire, frank nu va fi pirit la politie, asa ca primeste libertatea, iar japonezul primeste de la frank un plic cu poze si o pana de lebada.
ca sa intelegem aceste gesturi trebuie sa citim cartea.