Tuesday, February 1, 2011

tipii nasoi comunica nasol - murakami [2]

Dar in doi ani, de cind lucrez cu straini, am inteles un lucru: tipii nasoi comunica nasol. Adica intre oamenii distrusi comunicarea e deficienta si nu poti avea incredere in ea.

problema pe care o strecoara murakami printre dialogurile simpliste si scolaresti cu replica de pliante turistice este universala: comunicarea. care lipseste cu desavirsire.

1. comunicarea cu divinitatea

Tipa din peru e de trei ani in japonia. E catolica, dar in tara asta hristos si-a pierdut puterea, mi-a zis. […] fiind intr-o tara straina, trebuie sa fie alt dumnezeu. Fiindca si locul, si obiceiurile sunt altele, probabil ca dumnezeul catholic nu are putere aici.

2. comunicarea intre semeni

Erau niste semnale. Voiau sa spuna ceva, numai ca nu au reusit sa-si transmita mesajul. In felul ala nu poti comunica. Pentru asta iti trebuie hotarire. Inainte ca frank sa vina in barul asta, aici nimeni nu incerca sa comunice. era ca un symbol al japoniei.

Majoritatea prostituatelor japoneze se vind nu pentru bani, ci pentru a scapa de singuratate. parerea mea e ca e anormal si nefiresc.

Era genul de femeie de cea mai joasa speta, cum vezi des in kabukicho. Nasparlie, plina de complexe si proasta, dar din cauza educateiei mizerabile pe care o primise, nu si-ar fi recunoscut niciodata prostia. Ar fi vrut sa lucreze intr-un loc mai de elita si sa duca o viata mai buna, dar nu putea si dadea vina pe ceilalti pentru asta. Ii invidia si ii infiera pe toti. Nimeni nu se purta frumos cu ea, asa ca nici ei nu ii pasa cind le spunea altora numai magarii.

sindromul stockholm

empatia trezita de tristetea celuilalt duce la sindromul stockholm. in invalmaseala de tip babel, se creeaza culoare de simpatie si intelegere fara argumente, instinctive intre: [1] un tinar japonez de 20 de ani care studiaza la colegiu, dar in timpul liber isi completeaza veniturile prestind servicii banoase turistilor dornici de sex exotic oriental, combinat cu alcool si droguri [2] frank, bolnav psihic si turist american care testeaza supa miso si calitatea de leguma si gunoi, obsedat de prietenie si care duce cu el tarele genetice familiale [3] prostituata sud-americana care spera ca in japonia dumnezeul ei nu o vede si care ca sa fie si mai sigura asteapta anul nou in bataia clopotelor care o va scapa de bonno.

Am citit undeva despre o fetita din anglia care fusese rapita si care, dupa ce a fost salvata, a spus ca ii placuse mai mult decit cu mama si tata; apoi despre o tinara suedeza sechestrata intr-o banca, care se indragostise de atacator. In conditii extreme, cind singurul lucru care te tine in viata este atacatorul, iau nastere sentimente de afinitate similare cu dragostea.

Poti sa te duci la politie. Poti sa le spui ca eu sunt asasinul. Am obosit teribil. Am cautat in japonia linistea pe care numai aici o poti gasi, dar am facut niste chestii de necrezut. […] pentru ‘liniste’ a folosit cuvintul peace. Era straniu sa-l auzi pronuntind asa ceva. iti transmitea tristetea sa. L-am crezut.

Pot cumva sa inteleg fetele care isi doresc produse chanel sau prada. Daca ai un lucru adevarat – nu neaparat de firma – nu te simti trist. E insa greu sa gasesti un produs adevarat daca nu e de firma. Pentru asta trebuie sa-ti cultivi gustul.

in final fiecare daruieste celuilalt ceva: prostituata le spune de cele 108 clopote, respectiv calea spre mintuire, frank nu va fi pirit la politie, asa ca primeste libertatea, iar japonezul primeste de la frank un plic cu poze si o pana de lebada.
ca sa intelegem aceste gesturi trebuie sa citim cartea.

0 comments: