Tuesday, January 29, 2008

jazz e pedepsita


de 2 zile jazz nu are voie noaptea in dormitor. fiindca noaptea se joaca, trece peste mine si plapuma, miorlaie si vrea sa ma joc cu ea. ma linge pe nas. se baga in plicul de la plapuma si ma musca de acolo de unde apuca. nu intelege ca e noapte.

astazi dimineata la 6 cind m-am sculat a inceput sa se rostogoleasca prin pat si sa faca giumbuslucuri ca sa o las sa-mi roada pijamaua. a cazut intr-un fel de transa torcind si rontaind, incit topita de mila am umblat cu ea in brate vreun sfert de ora, explicindu-i ca eu trebuie sa plec la serviciu.

mi s-a parut ca se sperie de umbrele de pe pereti, si ca vine 'dupa' mine prin casa si nu da buzna ca de obicei. in bucatarie, sulul cu prosopul de hirtie era facut praf, insirat peste tot. gunoiul rasturnat. ea s-a cocotat pe chiuveta si a mieunat sa-i dau drumul la robinet. se preface ca bea, dar de fapt se joaca. apoi umbla cu labutele ude peste tot.

Thursday, January 24, 2008

e dimineata inca noapte


la 3:20 jazz miriie la usa dormitorului, si o primesc asa, urgenta si racoroasa. ea roade cu dintii pijamaua, eu ii mingii blanita moale si trag usor de labutele din spate. cu cele din fata pistoneaza in mina mea. la 6 nu mai are rost sa o lungesc: ma scol si intru in baie unde ea a ajuns deja si se joaca prin cada. ma spal, iar jazz cu labutele din fata sprijinita de chiuveta se uita si miroase pasta de dinti si gelul. eu plec, ea mai ramine. se precipita in bucatarie cind aude ca s-a aprins lumina. am citit intr-o carte [e drept, cu un ciine] ca intii minca stapinul si la urma ce raminea, dadea ciinelui care astepta cuminte. eu asa ceva nici nu-mi pot inchipui. umblu prin bucatarie cu jazz pe papuci care intre timp ma musca de picior. tzopai sa scot laptele din frigider si-l pun in craticioara la incalzit. intre timp ii schimb apa si ii golesc castronasul de boabele de peste noapte si aleg un pachetel de whiskas: rata, miel, pasare sau iepure [care ma costa de ma rup]. eu pun mincarea, ea trage de pachetel si ma musca de mina, se uita la mine si ma linge. iar ma musca, iar ma linge. laptele e prea fierbinte, dar am observat ca il bea destul de cald [aproape cum beau eu ceaiul].
cit beau cafeaua, alearga prin casa de la un capat la altul adunind mochetele, si rostogoleste 2 jucarii abia cumparate ieri, 2 bile cu clopotei inauntru, spaima vecinei de jos. [eu pregatesc bani si liste cu diverse probleme de rezolvat azi, pe care ma duc sa le bag in portmoneu, ea e in geanta mea si trage de ce apuca mai repede]
miauna din dormitor sa ma duc la ea; ma duc, si vad ceva rar, tumbe spectaculoase, inalte cu rasuciri in aer; doar asta si merita tot chinul meu de fiecare zi. e o rasplata regeasca. cind termina ramine intinsa cu cele 4 labute in toate partile si cred ca se odihneste. eu sunt emotionata.
intru in baia mica si fac curatenie in litiera ca sa nu ramina cumva miros prin casa. iau cu lopatica bulgarii adunati, si pun asternut curat. pachetul nou scumpit, ma costa 97,000 lei si are 5 kg. geamul la bucatarie larg deschis aduce adieri cu miros de primavara.
asta-i momentul cind jazz cocotata pe geam se apleaca atit de tare ca ma sperii sa nu cada, si ma duc usor sa o prind din spate. jos, pe acoperisul de etajul unu, e un ditamai motan alb cu negru. pardon de asa o inoportunitate dar inchid rapid fereastra si zic scurt doamne pazeste.
incep sa ma incalt, jazz roade la sireturi si sta intr-o gheata. ma prefac suparata, dar nici ea nu ma crede si dau sa rid. mi se stringe inima ca o las si plec.
stiu ca-i la geam si se uita dupa mine, pina intorc masina si ies in aleea principala. mi-e rau de la stomac si nu ridic privirea.

Tuesday, January 22, 2008

e o tandrete care ma omoara...

o tin in brate si jazz se intoarce spre mine - aproape isi lipeste nasturelul nasului de fata mea, ii simt catifeaua umeda; intinde o labuta si ma mingiie pe fata, pe obraz pe barbie si iarasi.

Friday, January 18, 2008

pisica patrata





gasesc in cotidianul, aceasta pisica patrata din gradina lui ciubi.

Wednesday, January 16, 2008

acest january


cumpar nonovulin si ma duc pusca acasa, pornita sa-i dau 1/4 pastila lui jazz. sa se potoleasca. dar ea, parca stie, sta cuminte si umbla dupa mine prin casa si priveste critic la tot ce fac. si-a baut laptele, si-a mincat mincarea. ii deschid larg usa la hall, dar nu se duce afara. ii dau drumul pe balcon, iar cind o strig vine urgent inapoi.

renunt, iar noaptea la 2:33 ii deschid usa sa vina la mine in pat. pe pernut, a dormit alaturi de mine 'cap linga cap' pina la 6:18. era sa intirzii la serviciu.

astazi i-am lasat usa deschisa la dormitor, sa umble cit e singura. nu stiu ce o sa gasesc la intoarcere, dar sunt curajoasa.