hristos a inviat!

fara cuvinte

luni, ca o mirtzoaga

1. pe piata ouale de gaina au disparut, vorbesc de tarani, si au ramas cele de rata, albastrui, verzui. o vreme au fost si de gisca, enorme, pe care mi-a fost si teama sa pun mina.
2. timpuriu dezmortita, piata de legume deja a imbatrinit, ridichile sunt seci si trecute, castravetii sunt mari, prea mari, ceapa e batrina, deja coada verde are miros greu si trebuie aruncata, iar salata parca s-a nascut batrina. rosiile oricum erau import si asa au ramas.
au aparut si cartofii noi, 6 lei/kg, aia in pielea goala si care anul trecut au fost deliciul cuptorului cu mujdei de usturoi.
3. vremea ma prosteste, cind iau viteza in ale organizarii, se schimba pe ploaie si frig, cu durerile de cap aferente. am reusit doar sa varuiesc copaceii din parcarea din fata geamului, mai ales liliacul cumparat de multa vreme cu 45 lei din piata de flori si care vreo 8 ani a stat in asteptare. cind nu mai dadeam nici un ban pe el a inflorit cu un mov spre roz cu flori batute si parfumate. deocamdata a scapat de jefuitori, iar cind vad in piata atita liliac, intorc capul.
4. jazz are zile cind pare speriata si sta agatata de mine, doarme pe mine si miauna sfisietor.
sta in usa camerei spre hall si miauna sa ma duc cu ea. apoi, se face iar jupinul stapin al casei.

cred, ajuta necredintei mele!

in aceste saptamini in care cu greutate gasesc un punct de sprijin, mi se releva acest paradox esential, pe o cale intortocheata si pina acum ascunsa.
si ma urmareste de citeva zile.  
[evanghelia dupa marcu,14]

tristetea luminoasa

asa se numeste postul cel mai mare al anului.
tristete avem din belsug, al doilea inteles e mai complicat.
as mai aduce-o din condei, dar nu se cade sa ajung ca bunul dumnezeu sa-mi bata obrazul. numai asta, nu.

nu pot sa vorbesc cu jazz, care ma trateaza asa.