intii martie

1. neasteptat ploua.
nu mi-as fi dat seama, caci termopanele izoleaza si fonic, daca nu o cautam pe jazz.
cind ploua, pazeste teava pluviala: ori ii place siroitul apei ori e suparata si pazeste sursa zgomotului.
asa ca, am deschis larg geamurile si am stat imbracata/incaltata de iarna in casa, ascultind ploaia.
as da orice - in afara de jazz sa mai vad/ascult o ploaie de munte, cu tunete si fulgere, o ploaie siroaie dezlantuita.

2. anul acesta e anul beethoven. pe mezzo concerte cu filarmonica berlineza cu herbert von karajan.
le revad cu o bucurie egoista, apreciind aranjarea orchestrei, tinuta impecabila nu numai a dirijorului ci si a muzicienilor, caci toti au frac si camasi cu butoni.
karajan dirija fara partitura, cu ochii inchisi. iar simfoniile sunt divine.

3. robi imi povesteste despre licurici. nu stiu cum ma iau cu vorba si ii spun ca licuricii sunt pe cale de disparitie. [citisem asta]
dupa o tacere care ma face atenta, cu minutele deschise in sus, robi spune: cum sa dispara vic, daca eu nici nu am apucat sa vad unul!

4. de o vreme fac piinici parker: https://www.markbittman.com/recipes-1/parker-house-rolls 
pentru si cu robi. nimic nu egaleaza entuziasmul copiilor si tenacitatea cind le place ceva.
ajunge la mine, si se lasa spalat/frecat pe minute. asteptam amindoi sa creasca aluatul.
face si el bile rotunde si ma exaspereaza intrebind la fiecare daca e bine. le ungem cu unt si asteptam sa se coaca. el apreciaza si se teme ca nu ne ajunge untul.
prima piinica calda o rup si strecor inauntru dulceata de capsuni. e a lui robi.
robi sta la masa si asteapta, leganind picioarele inginind: sa nu uitam dulceata de capsuni!
apoi, alege 9 piinici, si pleaca acasa. 

5. robi e empatic cu sine si cu altii.
am un album israel si e deschis larg la preafrumoasa vedere panoramica cu stincile lui solomon.
robi intreaba ce si cum. ii spun unde e israel si capitala. [am un moment in care as fi zis ierusalim]
si imediat il apostrofez: dar tu nu stii asta, fiindca nu vrei sa inveti geografie!
sunt rautacioasa fiindca nu e el de vina.
imediat ma consoleaza: le stiu pe cele doua despre care m-ai invatat!
[l-am invatat germania si franta. i-am cumparat si o harta, dar nu i-a pus-o pe perete si nu se tine nimeni de capul lui sa invete]

astazi vine cu martisor. vorbim. eu ii dau pentru mama lui o cutie cu dulciuri si un snur frumos pufos si ii explic ca nu am putut sa ma duc in magazine dupa martisor si de ce. el spune imediat: dar ai acest snur!
robi e afectuos si empatic.  

6. cit scriu jazz a impartit timpul in doua: jumatate a stat la mine in brate, apoi s-a dus la culcare, dar cu fata spre mine. ieri am desprafuit si a dormit in alta camera in hainuta mea, apoi pe seara a venit la baza si a mirosit indelung culcusurile aerisite si aspirate. si pe mine odata cu ele.

 

suparat, suparat sunt doamne...

impoziteeeleeee

ajung la numarul de ordine 96 si primesc de la automat 269. e ora 10:25. o mare de oameni, caldura, umezeala. ma plimb prin soare, stau pe banca si fraternizez cu alti amariti, si cronometrez: constat ca lucreaza/produc [de la productivitate] cam 60 de numere la ora.
dupa vreo 1 1/2 intru inauntru.
- un gardian in virsta, gras, cu o uniforma grena pe care scrie DIALFA. din cind in cind se aseaza pe un scaun care ii apartine, fiindca altfel nu exista asa ceva pentru public. in timp ce da o tura, se deschide o usa si o namila de femeie ii ia scaunul inauntru. cind se intoarce gardianul intreaba o femeie in virsta - caci toti oamenii de acolo sunt batrini - chircita pe un colt de zid: - cine a luat scaunul? femeia il lamureste. - de ce l-a luat? se ratoieste. imi vine sa rid, asa necajita cum stateam cocotata pe o masa dezafectata, leganindu-mi picioarele in sus si jos. cind era in jos, bocaneam in placaj.

- o femeie dezbracata in mineca scurta [desi nu pot zice ca era chiar asa de cald], face o cheta scurta si pleaca dupa covrigi la o simigerie dupa colt. isi trage un picior.
mai este de stat, pe frontonul ghiseelor a inceput sa apara PAUZA. prin rotatie.

- constat ca multi oameni nu sunt, numerele sunt strigate de 2 ori si apoi trecute. ma bucur. cind imi vine rindul: - cardul de indentitate! ma stropsesc enervata: - n-am. dar am card bancar. renunta si tasteaza.
o intreb de ce-i trebuie: - ca sa actualizez datele. stau si ma gindesc si replic: - dupa o virsta, cardul e etern, nu se mai schimba. datele sunt aceleasi. - dar dvstra nu aveti nimic completat!
iau chitanta, verific si impozitul e mai mare cu 20 lei fata de anul trecut si pierd din vedere discutia.
pe drum, ma uit din nou pe chitanta, toate datele din CI sunt pe chitanta si sunt corecte.
de fapt, bazele de date nu sunt corelate: cele de la ANAF si POLITIE.
am pierdut 3 ore din viata care mi-a mai ramas!
drumul spre casa e lung, am trecut de ora la care trebuie sa fac si sa dreg, merg usor, fara umbra si ma uit la pisicile de pe strada. sunt multe si mi se par frumoase. 

- jazz sta pedepsita in culcus: nu sta sa-i tai gherutele. ma asez la masa sa scriu si cu asta o dau gata. miauna sfisietor. o iau in brate si in timp ce sta cu barbita rezemata pe caiet, ii tai ghearele.
si atunci, a quoi bon...?

hopa, dis de dimineata, iarna

dupa zile neasteptat de calde si primavaratice, ghiocei, martisoare,
geamuri bocna, crivat, gheata si o pisica secerata de oboseala in culcus.

zimbete si imbratisari individuale

Bruce H. Lipton - Biologia credintei, 2005

cap7: cum sa fim parinti constienti: parintii - specialisti in ingineria genetica

...Un studiu facut de Mary Carlson - neurobiolog la facultatea de medicina din harvard - pe copiii orfani din romania, a concluzionat ca lipsa de atingere si de atentie din orfelinatele romanesti si serviciile de proasta calitate din centrele de zi au impiedicat cresterea copiilor si le-au afectat comportamentul, in mod negativ. Carlson, care a studiat saizeci de copii romani cu virste intre citeva luni si trei ani, a masurat nivelul de cortizon al copiilor, analizind mostre din saliva acestora. Cu cit un copil era mai stresat - lucru determinat de nivelul de cortizon din singe, mai ridicat decit cel normal - cu atit mai slaba era performanta generala a copilului. [...]

... dar cum ramine cu copiii romani, care provin din medii pline de privatiuni si care devin ceea ce un cercetator numea 'minunile pline de viata'? de ce unor copii le merge bine, in ciuda mediului in care traiesc? pentru ca au 'gene mai bune'? acum deja stiti ca nu cred in asta. mai probabil este ca parintii acestor 'minuni pline de viata' le-au oferit un mediu prenatal si perinatal mai propice si hrana mai buna, la momentele esentiale in dezvoltarea copilului.

este o istorie foarte interesanta a ceea ce suntem.
cert este ca trebuie sa schimbam ceva in modul cum ne privim, daca mai avem timp de asta. daca nu, asta e, suntem nemuritori oricum!