semnele acestei treceri

se vad dintisorii lui jazz in semnul meu de carte. devin melancolica si ma gindesc ce putine semne lasam ca trecere a noastra prin lume. de aceea, ascund aceasta carte postala humanitas intr-un dictionar gros, cu gindul ca va fi descoperita cindva in viitor si nimeni nu o sa stie ce urme poarta.

in una din zilele cu ninsoare, jazz s-a jucat cu labutele ei delicate prin zapada de pe balcon. desi se vad 4 degete, ea are de fapt 5, dar cel mare e putin mai jos si ascuns in blana si pernuta si nu apare in urma fiindca nu calca pe el. cind ii tai ghearele chiar si eu il gasesc greu. ceea ce se vede in zapada sunt in fapt pernutele.

cind sta sa adoarma si o tin in brate, ma uit la capul ei frumos de sus in jos si constat ca are 3 rinduri de mustati: mici, cel mai jos, mijlocii si cele mai mari, sus de tot. sunt distincte. nu stiu cum le foloseste, dar mirosurile sunt vitale in existenta ei. cind vin de la coafor, mirosul de proaspat vopsit o alerteaza si ma miroase in reprize pina se convinge ca desi miros altfel sunt tot eu. si nu ma lasa sa pun mina pe ea.
dimineata cit ma fardez sta cocotata pe oglinda si urmareste tot ce fac. nu pune labuta pe nimic, de unde cred eu ca nu-i plac niciunele din farduri, parfumuri, deodorante, pensule...