de pe hall, jazz ma cheama la joaca, miorlaind gros, motaneste. ma duc si incepe o nebunie de tumbe si giumbuslucuri, salturi si alergatura prin toata casa. din viteza se impiedica chiar de picioarele mele. se arunca salt dupa salt pe birou, pe rafturi, leapsa pe TV si pe fotoliu si din nou pe hall... cind ajunge la ligheanele din baie se aude un zuruit groaznic si totul cade de-a valma. sa puna ea totul la loc acum!
isi cauta pozitie de dormit, de-a lungul pieptului meu, cu capul sub barbie si labutele in jurul gitului, incit ma mir ca nu cade. cu vrednicie incepe sa ma linga pe fata, pe urechi, pe nas. sunt surprinsa si nu stiu ce sa fac. ma las linsa, de sus in jos si invers, de limba ei aspra si paradoxal frumos mirositoare. ca sa nu o dezamagesc nu am miscat un deget, dar imi venea sa rid de ce-am ajuns sa fac pentru o mitzulica.
din castronasul meu fura un fistic, il ia in gura si fuge cu el pe parchet. la fiecare labuta fisticul zboara prin toata casa iar jazz alearga printre lucruri sa-l prinda, sa-l gaseasca. azi dimineata l-am gasit in bucatarie, a depasit granitele bibliotecii.
o perii, cu rabdare, pe spate, pe labute, coada vraiste, apoi o intorc pe spate si o perii cu ambele fete ale periei pe sub incheieturi. o fata are tepi cu gamalii in virf, iar o fata are peri desi care se umplu rapid cu puful lui jazz. parca ar fi pinguin!
la urma o aspir.
gasesc pe cearsaf urme de singe aproape maronii, groase. ma sperii, ma uit la mine peste tot, apoi imi vine in cap ca poate fi jazz. dupa amiaza, alerg acasa, o insfac si plec la medic. acolo astept in timp ce se da verdictul unui motan bolnav incurabil. jazz e lipita de mine, nu scoate un sunet, iar eu cind aud, ma fac moale si-mi vine sa vars. oare ce ii spune ei acest loc? precis stie unde se afla.
stau alba la fata cit o consulta, ea e cuminte, face ecografie, ma uit la blanita ei alba si creata de pe burtica, doctorul imi arata ceva pe ecran, iar eu am inima cit un purice. in final imi spune ca are hiper activitate ovariana, ca trebuie operata...
cu jumatate de glas spun cite luni are, ca e prea mica, iar doctorul ma mustra. ce conteaza virsta. conteaza, iaca.
pe drumul de intoarcere, dupa ce i-a facut o injectie cu vitamine, jazz sta pe luneta si se uita la masinile din spate. eu urasc pe toata lumea si-mi doresc un semafor rosu ca sa trec peste, sa iau de git politaiul si sa-l omor. dar nu e sa fie. acasa, s-a dus urgent in cutia ei, si nu s-a miscat citeva ore. in aprilie face 9 luni.

0 comments:
Post a Comment