povestea freziei in februarie

lipita de geam, aparent fragila, frezia a inflorit;
intii cu un boboc pe tulpina rasucita si disproportionat de inalta.
am remarcat cam tirziu, asa ca bucuria a fost amplificata de surpriza.

fiindca nu ajunge acolo [camera are restrictii la vizitare], mitza nu a stiut nimic, asa ca nici nu a spus ceva.
povestea a inceput cind i-am aratat-o. toate eforturile ei au fost indreptate constant spre pervazul pe care stau la iernat plantele mele preferate: un cactus, o muscata si un croton.
urmarea usa deschisa si se strecura, sarea pe birou si apoi se pregatea de saltul care ar fi facut prapad.

ca sa nu o necajesc, am coborit-o pe birou, si asa am urmarit-o pe jazz stind minute in jurul freziei si mirosind-o. statea linga ea, pina cind o puneam inapoi pe fereastra. mirosea si stranuta. am fost chiar ingrijorata ca o maninca, dar nu. doar isi baga capul mult in floare. si cit de delicat punea labuta, cind una cind alta, pe ea.



desi la carte scrie sa tai tija, imediat ce apare prima floare eu nu am avut sufletul asta; am asteptat sa infloreasca toata si apoi am taiat-o si am adus-o in bucatarie intr-o vaza. mi-am dat seama ca jazz o iubeste si nu o sa-i faca nimic; am rasuflat usurata si i-am lasat-o in grija.

nu stiu cum reuseste pisoiul asta sa se miste printre lucruri, dar chiar si prin spatiile mici se strecoara fara sa darime nimic. stiam ca a trecut pe acolo dupa cum iarba [fiber optic] isi scutura florile/semintele [cind o atingi chiar si cu o adiere].