si ca sa ma convinga ca e cuminte se cocoata pe niste scaune, pe masa si sta. ma pindeste sa obosesc sa o pindesc. intre timp se distreaza urmarind ce misc, cum miroase si ce altceva mai fac. cu o rabdare imensa, asteapta momentul. si eu care am crezut tot timpul, ca vrea sa-mi tina de urit, ca ma iubeste si vrea sa participe la pregatirile culinare. as!
a lovit-o aromele de ceai si desi e aglomeratie mare acolo, ea se gindeste totusi ca are loc si ea. am mai povestit si altadata cu cita indeminare se strecoara printre lucruri, si ma tine in suspans. eu am observat-o dar e prea tirziu si de teama sa nu o sperii tac. acum imi fac griji sa nu cada, sa se raneasca, da-le incolo de ceaiuri, de bucatarie, de viata... mitza sa ramina in viata.
departe de filozofia mea, jazz e in dulap.
am lasat balta ce faceam si rid de jazz si vorbesc pe ton scazut cu ea sa nu o sperii: asa face o domnisoara, se catara in dulap? blanitza mea, sufletel cu nasuc de catifea, da-te jos... jazz nimic. sta citeva momente sa se stabilizeze situatia.
dupa ce a dat o tura prin dulap: nu inteleg cum a incaput, cum nu a darimat nimic, in fine, o consider deasupra intelegerii mele si ma intorc cu spatele ca si cum nimic nu s-a intimplat. ocupata cu escaladarea, ea crede ca nu am vazut ce a facut.
considera ca si-a terminat exploratia, asa ca, vine la locul ei si se 'jura ca nu fura'.
dar nu se mai nimereste, vine invers, eu ma intorc si ma prefac ca abia acum o vad. luata de graba, se asaza invers iar eu rid sa cad jos din picioare, cu hohote de privirea ei ingenua cu care vrea sa ma convinga ca e cuminte. dar ca sa vada bucataria, trebuie sa intoarca tot capul, nefiresc. sesizeaza si ea ca e aiurea si parca ride.
drept rasp
habar n-am cum am ajuns in mintea sa povestesc istorii cu mitzulici.

0 comments:
Post a Comment