dupa ce a trecut de 15 ani, jazz parca a pasit la alt nivel.
e smiorcaita, ciriie, plinge la usi si maninca din palma, o dor oasele.
cind vorbesc cu ea, se opreste si ridica capul sa ma asculte si sa ia decizii. mai rar alearga prin casa, a ramas doar cataratul pe unde poate.
ziua doarme prin culcusuri, prin dulap, ghem, dar e o ora a dupa amiezii cind i se cuvine sa stea pe mine, pe pilota mea, pe perna mea, lungindu-se si intinzindu-se cit latul patului.
ii place sa ma sperie, e ascundacioasa. uneori o gasesc dar ma prefac si umblu ca proasta prin casa strigind-o iar ea deodata face un salt din ascunzatoare si eu ma sperii.
dar altadata nu o gasesc si mi-e teama ca s-a dus undeva sa moara si ma apuca plinsul. apoi o cert usor si ea ma impaca duios torcind. eu nu sunt pregatita ca jazz sa nu mai fie.
maninca cutii cu pateu de curcan gourmet, dar numai din palma mea, nu stiu ce a inteles gresit, dar ma gindesc ca e si asta o cerinta a virstei. nu m-am gindit niciodata serios ca jazz va imbatrini.
0 comments:
Post a Comment