ce mai face jazz

economie, ce altceva credeati?
e fascinata de apa, in alta viata a fost rata mandarina.

cei 3 faust [1]

goethe, thomas mann si axel munthe.
doctor faustus, thomas mann - adrian leverkuhn este un compozitor care face urmatorul pact cu diavolul:

Noi am încheiat un contract, o afacere — ai iscălit cu sîngele tău şi ni te-ai făgăduit nouă şi te-ai botezat în legea noastră — vizita mea de-acum are drept rost confirmarea, şi-atît. Ai căpătat de la noi timp, timp genial, înălţător, douăzeci şi patru de ani bătuţi pe muchie, ab dato recessi, pe care ţi-i punem drept limită. Odată trecuţi, împliniţi, ceea ce nu-i de prevăzut, pentru că atîta timp e şi el o eternitate — vei fi luat. In schimb, pînă atunci, îţi vom fi în toate supuşi şi ascultători, şi te vei bucura de' infern, de te vei lepăda de tot ce-i făptură vie, de toate ostile cereşti şi de toţi oamenii, pentru că aşa trebuie. […]

Condiţia mea a fost limpede şi fără ocol, determinată de zelul legitim al infernului. Ţi-e interzisă iubirea, pentru că încălzeşte. Viata ta trebuie să fie rece — de aceea n-ai voie să iubeşti pe nimeni. Ce-ţi închipui oare ? Iluminarea îţi lasă puterile spirituale absolut intacte, ba chiar ţi le stimulează uneori, încît ajung la clarviziuni extatice — şi de unde să fie stoarse, la urma urmelor, dacă nu din scumpul tău suflet şi din nepreţuita-ţi viaţă sentimentală ? O detaşare generală a vieţii tale şi a raporturilor tale cu oamenii e în firea lucrurilor — mai mult, e cuibărită în firea ta, noi sîntem departe de a-ţi impune ceva nou, minusculii nu fac nimic nou, nu fac din tine altceva, ei accentuează şi exagerează ingenios şi spiritual tot ceea ce eşti tu. Răceala, la tine, nu-i oare un antecedent, precum migrena paternă din care aveau să se nască durerile micuţei sirene ? Rece te vrem, pentru că dogoarea flăcărilor creaţiei abia-abia s-ajungă să te-ncingă întru creaţie. în sînul ei îţi vei găsi refugiul pentru răceala vieţii tale...

spre sfirsitul vietii si a celebritatii sale extraordinare, scrie metaforica cantata simfonica Lamentarea doctorului Faustus, care la rindul ei are la baza o [aceeasi mereu] legenda:

acolo, doctorul Faustus, cînd vede isprăvindu-se nisipul din clepsidră, îşi invită prietenii şi cunoscuţii mai apropiaţi, magistros, baccalaureos şi alţi studenti în satul Rimlich, aproape de Wittenberg, îi ospătează din belşug ziua întreagă, mai bea şi seara cu ei un pahar de vin, un Johannstrunk cum se zice, şi apoi, într-o cuvîntare plină de căinţă, dar rostită cu demnitate, le înfăţişează destinul său si împlinirea lui, în al cărei prag se află. In această Oratio Fausti ad studiosor, el îi roagă ca atunci cînd îi vor găsi trupul mort, sugrumat, să aibă îndurarea să-l înmormînteze, pentru că moare, spunea el, ca un creştin şi rău şi bun; bun, pe temeiul căinţei sale, şi pentru că el mai nădăjduieşte din toată inima la mîntuirea sufletului său; rău, pentru că ştie că-l aşteaptă un sfârşit groaznic, că diavolul vrea să-i ia trupul şi că i-l va lua.

cu alte cuvinte, un faust in alt faust.

doctor faustus a fost scris de thomas mann pe la 70 de ani.

vezi si: http://vicoprea.blogspot.com/2011/01/doctor-faustus-thomas-mann.html

coerenta cu care iei in stapinire dezastrul

vad pe TV_cultural un interview al eugeniei voda cu preotul petre moga din cimpina. sunt uluita si emotionata, de aceea pun aici doar partea (5) care are aceasta fraza si legaturile ei din titlu, dar daca aveti timp nu e nici o pierdere sa va uitati la tot interview-ul. asa o sa aflati ce asteapta bunul dumnezeu de la noi, care ar trebui sa fie angajamentul nostru.

iar pe net gasiti foarte multe detalii legate de parohia si viata acestui daruit preot, vorbele lui cu care ne incurajeaza ca toti avem sustinere si drept la ea:

eclipsa mea

parca sunt 2 eclipse, desigur una pentru mine si una pentru jazz:

resturi de lina si resturi de viata

de multe ori, povestea unei vieti incape intr-un lucru mic.

in gura pietii, pe niste cutii una peste alta, o femeie in virsta a asternut o hirtie pe care a intins citeva lucrusoare mici si caraghioase: totosei, manusi, caciulite si aceste mitzuflendere de pus nicaieri.
e un ger cumplit si nu stiu cum rezista acolo. ma opresc si o intreb cit costa: 1 leu. cumpar si deodata se insufleteste, vrea sa-mi vorbeasca si eu retin din toata insiruirea ca nu vrea sa ceara de pomana.

aduc acasa snuruletele si constat ca sunt niste flori cu boboci. la unul din boboci, s-a terminat lina si din ghemotoc apare ceva portocaliu. desi eram convinsa ca o sa le arunc, nu ma indur si vad in fata ochilor, miinile femeii in manusile ferfenita - ea care vindea si manusi - invinetite de ger.

oare de ce nu i-am cumparat toate florile alea si sa-i dau mai multi bani?
de atunci o caut pe femeie, dar ea ca in povesti a disparut.