din rilke

ah, dar versurile inseamna atit de putin cind le scrii prea tinar. ar trebui sa astepti o viata intreaga, lunga pe cit se poate, pentru a acumula sens si dulceata si apoi, chiar la sfirsit, s-ar putea eventual, sa scrii zece rinduri bune.
caci versurile nu sunt, cum cred unii, sentimente (pe care le ai destul de timpuriu) - sunt experiente.
pentru a scrie un singur vers trebuie sa fi vazut orase multe, oameni si lucruri, trebuie sa cunosti animalele, trebuie sa simti cum zboara pasarile si sa cunosti plecaciunile cu care se deschid dimineata florile mici!
trebuie sa poti sa-ti reamintesti carari din tinuturi necunoscute, intilniri neasteptate si despartiri pe care demult le vedeai apropiindu-se, zilele copilariei inca nelamurite, parintii pe care trebuia sa-i ranesti cind iti faceau o bucurie si tu n-o intelegeai (era o bucurie pentru altul)...
trebuie sa-ti amintesti multe nopti de dragoste, care sa nu fi semanat una cu alta... si inca nu ajunge, nici daca ai amintiri. trebuie sa le poti uita cind sunt prea numeroase si trebuie sa ai marea rabdare de a astepta ca ele sa revina. caci amintirile insile nu sunt inca poezie. numai cind ele devin in noi singe, privire, gest, fara nume si nedeosebite de noi insine, abia atunci se poate ca, in acel ceas unic, sa ia nastere din mijlocul lor, sa porneasca din ele primul cuvint al unui vers.

[Rainer Maria Rilke - Insemnarile lui Malte Laurids Brigge]

vrem/nu vrem a venit toamna

1. o caut pe jazz toata casa, pe balcon si mi se face inima cit un purice.
ea era in noua - desigur - locuinta, cumparata de 1 an si in care nu a stat nici o secunda, fara sa-mi spuna motivul.
am parfumat-o, scuturat-o, aerisit-o... dupa ce am dat si o multime de bani. a stat pe jos, in dulap, sub pat, pe dulap, in punga, ma rog tot chinul. de vreo 2 zile am scos-o in dormitor dar fiindca jazz nici nu s-a uitat la ea, am adus-o din nou in sufragerie.
jazz dormea in ea!
ca de obicei, fara sa inteleg nimic am inceput sa pling.

2. ascult pe mezzo chopin, beethoven - 2010 cu jazz care a incremenit in drumul spre usa balconului.
apoi s-a dus pe hall.

3. fac rebus: zoaie, zoi.
aceasta limba romana.

jazz in toamna

de unde vin greierii si cine sunt ei

in mahalalele triste, sufocate, betonate, cuprinse de ura,
noaptea,
se aud milioane de greieri si citeodata - foarte rar - stelele.

black S E A

gasesc la iesirea de la serviciu, sa zic 15:30, in piata, la o taraba, un barbat bronzat, foarte gras cu miinile batatorite, mari, care vinde struguri.
ma uit, si vad ciorchini caraghiosi si suspecti: pe acelasi fir, boabe imense dar si bobite mici, cit o margica. il iau prin invaluire si intreb, ce soi sunt astia?
el zice: black S E A, adica black a stiut sa zica dar al doilea cuvint l-a zis fonetic, cum se scrie. eu: cum se scrie, S E A? da, zice el.
eu ma dau didactica: inseamna mare neagra si se zice asa.
el: stiu, mi-a mai zis cineva, care cred ca se pricepea.

ma uit la pret 2.5 lei, sub pretul pietei, si-l intreb, de ce? iar el raspunde: finca-s producator, altfel cum credeti?

intr-o ultima tentativa de apreciere il intreb de ce arata asa [intre timp am gustat si boabele sunt dulci si zemoase, iar simburele foarte mic nici nu se simte, poate nici nu este]:
- pai, tot cineva, care se pricepea cred, mi-a spus ca i-am stropit cind batea vintul, si de aia au iesit asa.

cumpar si plec. acasa constat ca sunt foarte buni!