craciun minunat!

kurt masur - in memoriam

discurile lui impecabile si ca inregistrare si ca prezentare le-am cumparat simplu, din magazinele de specialitate; nu costau putin.
apoi, l-am vazut citiva ani dirijind concertele de anul nou de la viena.
si mai apoi, doar pe mezzo.
iar acum...

face parte din categoria oamenilor care nu apartin unui loc - ce biografie fabuloasa, si care reprezinta patrimoniul universal.

verlaine si lacrimile de crocodil

dumnezeu sa va fereasca de ispita de a da una, ca vine si cealalta!
prin insasi logica lucrurilor si legea morala, precum si cea fizica a vitezei atinse, aveam sa regret amar dubla mea initiativa in acest caz... de constiinta. [confesiuni]

daca nu va mai amintiti, verlaine este acest poet:

Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon coeur
D'une langueur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

 s-a despartit de juna lui sotie, de doar 16 ani, dupa ce a altoit-o corespunzator vitezei atinse;
a fost condamnat la 2 ani inchisoare dupa ce a tras asupra lui rimbaud, care apoi a refuzat sa-l mai vada vreodata - cred si eu;
se imbata pina la distrugere, iar in confesiuni gasiti detalii dupa detaliile regretelor - lacrimi de crocodil si a facut asta constant pina la moarte;

stam acum si ne-ntrebam
citi banuti de'argint sa-i dam?

lemontree

cum e sufletul unei persoane, care-ti daruieste in decembrie o lamiie din propria recolta [ei, cit poate fi?] dintr-un apartament de bloc? dintr-un lamii polenizat artificial cu o pana...
si care acum sta pe un raft in frigider, s-o rup se strica, s-o las mi-e frica ca vine altu... 

ia mai ziceti mahler 3
si sunati din clopotei!

despre batrini

- nimic nu e mai deprimant decit o coada inceputa inainte de 7 dimineata, desi laboratorul deschide la 7:30, nimic dar nimic nimic.
o ceata de vreo 20 de persoane majoritatea in virsta clampanitori din proteze, vorbareti, urdurosi, intepati, atoatestiutori, vigilenti cu fiecare nou aterizat sa nu cumva sa le-o ia inainte, si singele lui sa ajunga in eprubeta inaintea alor lor.
parca le-a murit bunul simt, compasiunea, demnitatea. unul mai scortos, cu burta, critica ca noul venit nu a dat buna ziua. ceilalti se repliaza, string rindurile pe scaune si nu-i fac loc, punindu-si hainele pe scaunul altfel liber.
si ca sa completeze convingerea ca au imbatrinit degeaba, unul se lauda ca tocmai a mincat o lamiie ca sa-i iasa nu stiu ce analiza de diabet buna. adica, ar pacali si pe bunul dumnezeu. sau moartea.
inauntru e si mai rau, sunt ca la ei acasa, inteleg ca fac analize periodic, vorbesc familiar si totodata nepoliticos cu asistenta care face recoltarile: tot mina aia grea o aveti? si rid strepezit, singuri, pentru ca ceilalti se uita incremeniti.
la iesire desi sunt afise mari peste tot, recipiente la vedere, si trebuie sa astepti sa-ti puna un plasture pe vena, ei ies cu vata pe brat, rizind in gura mare pe hall, si e abia 7:45 si au tot restul zilei si restul vietii in fata. degeaba.