tristetea luminoasa

asa se numeste postul cel mai mare al anului.
tristete avem din belsug, al doilea inteles e mai complicat.
as mai aduce-o din condei, dar nu se cade sa ajung ca bunul dumnezeu sa-mi bata obrazul. numai asta, nu.

nu pot sa vorbesc cu jazz, care ma trateaza asa.

pissicato

cind da firul ierbii, iti vine sa tot asculti capriciul 24 [si celelate 23 imediat], si apoi Co1, si apoi Co2 iar la sfirsit esti mai trist ca la inceput. oare de ce?

despre mincare

cind vad/aud de:
- pachetzele/placintzele [de vara, primavara...] dichisite pe platouri cu picaturi de sos de culoare verde dubioasa umplute cu fel de fel de chestii si mai suspecte, sau
- felii de friptura rosii singerii in interior in fata carora se extaziaza toti marii sefi sau
- peste macelarit, fara piele, fara sira, fara... sau
- meniuri cu ou fleasca mot, din care curge zeama, care chiar nu au legatura [ele, meniurile] cu oul cu pricina sau
- torturi cu fel de fel de ornamente potrivite manual intr-o estetica care mie imi scapa, cu martipanul frecat, rotit, intins, modelat ca plastilina [care macar nu se maninca]
si multe alte salate in care numai sireturile de la bocancii mei lipsesc,
ei bine ma ia cu lehamite gindindu-ma la miinile care au tirnosit ingredientele, plus ideea ca pentru atita aranjament, timpul scurs a racit mincarea, iar eu detest mincarea calduta, rece, recisoara si tot asa.
mai bine maninc rosii cu piine. fara brinza.
vorbim de mincare, fiindca urmeaza o saptamina in care voi fi vegan si am ambitia sa supravietuiesc.
jazz e de acord cu mine, si se camufleaza in hanoracul meu, cu scopuri clare.

luni, ca o mirtzoaga

sa vezi in aceeasi zi unul dupa altul:
pe drum - dupa jack kerouac si
thelma & louise 
e o performanta, neh?
covrig, cu jazz in brate am adormit ingindurata, caci amindoua filmele sunt despre recuperarea demnitatii, chiar si in ultimul ceas. apoi am amestecat dilemele; de ce in primul se descompune o prietenie solidara, in timp ce in al doilea se compune. sau nu sunt prietenii? sau ce? sau cum? 

zile complicate

daca as avea rabdare, as scrie.
in luna asta necajita inecata in impozite si declaratii, ma iau cu altele, atit cit pot.
 de ex cu robi, care spune:
- pipica, nani. [usor imperativ]
sa traduc, daca jazz face nani, se poate plimba fara grija, altfel lui ii este frica de ea, si ei de el. cind jazz doarme el se joaca cu jucariile ei si isi trage unghiutele mici pe scratchurile lui jazz. care imediat ascute urechea si navaleste sa vada cine si ce. si de la capat:
- pipica, nani.

la auchan, cautind ceva pentru robi, dau nas in nas cu o 'refugiata' fara burka, dar imbrobodita, insotita de doua tinere. acestea ii desfasurau si prezentau diverse hainute de copii, dar nu erau ce voia ea. cele doua nepricepute, nu intelegeau si pace ca ea nu voia chestii extravagante inscriptionate cu cauciuc fluorescent pe piept, ci probabil ceva uzual pentru unu, doi, trei pisaciosi. in cosul lor erau si articole de vesela si birotica. inseamna ca stiau ca vor sa scrie. mult.
am retinut tenul ei foarte alb, si jena ca era expusa, desi numai eu eram pe acolo.