jazz ante portas…

relatia lui jazz cu usile e diferita, niciuna neputind fi considerata ca similara cu o "poarta noua":
- jazz ma vede pe geam cind parchez, si incepe sa miaune tare linga usa de la intrare, tot mai tare grabindu-ma. daca intirzii sa cumpar apa minerala, o aud de la parter, nerabdatoare, imperativa, acuzatoare. si odata cu mine toti vecinii. cind bag cheia in broasca deja zgreaptana cu ghearele si se impinge in usa; deschid cu ea pe usa, tirind-o usor pe mocheta cu burtica in sus. mieunatul e unul sfisietor, tip "de ce m-ai lasat atita timp singura"?
- trag draperiile care aluneca pe sine – zgomotul specific o aduce pe jazz in fuga; nici nu apuc sa deschid bine usa ca ea e afara pe balcon. la sfirsit, eu inchid usa dar nu in clanta, iar jazz ramine afara. cind vrea sa intre se impinge cu toata greutatea pe usa. nu e nici o filozofie. mieunatul ei in fata usilor de balcon suna ca o rugaminte: jumatate miau jumatate ciriiala. da-mi si mie drumul afara, sunt cu-min-te!
- in fata usii de la baie miauna a cearta, vrea inauntru cind fac dus. niciodata nu a fost admisa, dar nu renunta desi are 11 luni. sta si asteapta linga usa pina o deschid si atunci tisneste inauntru si sare direct in cada. apoi cum vrea bunul dumnezeu.
- miauna incet si sigur chiar la tocul usii, stiind ca ii dau imediat drumul, cind a ramas inchisa in vreo camera si asteapta cale libera spre litiera. nu stiu cum se face ca stiu exact intonatia cind vrea pisulica. cu asta nu ne jucam, dar restul se liciteaza.
- cel mai interesant pe tonuri e mieunatul nocturn in fata usii dormitorului. ne culcam impreuna, dar ea peste noapte face miau usor si delicat sa-i dau drumul pe hall. nu stiu cam cit sta si vrea inapoi. eu care am invatat ca repeta figura asta de citeva ori, vreau sa sar etapele si nu-i dau drumul imediat. stiind ca e noapte, miauna usor. si renunta tot usor. o data. de doua ori. apoi rabdarea ei i-a sfirsit si miauna tot mai obraznic sa-i dau drumul, zgiriie usa si trage covorasul pe dinafara cu ghearele. totul se termina cind se izbeste in usa cu toata greutatea iar geamul geme si sta sa se faca praf. ii dau drumul si nici nu apuc sa vad cind face saltul in pat, pe pernutul meu. ca sa-mi faca loc, trebuie sa o rog.
- altfel, celelalte usi le deschide singura: la dulap, camara. cred ca am povestit deja, cum dupa 1/2 de ora de cautare disperata intr-o zi, ea a iesit intinzindu-se tacticoasa din dulap unde dormise pe prosoape.
dar,
nimic nu egaleaza spectacolul lui jazz si nebunia cind are toate usile deschise, inclusiv de la balcoane. alearga de la un capat la altul facind salturi acrobatice pe bara balconului, pe rafturile din logie, apoi o rupe la fuga de-a lungul hall-ului cotind in fiecare camera cu o tura prin bai, zdronganind diverse obiecte pe care le darima, pe fotolii si iarasi pe alt balcon. iar daca eu o astept si o sperii la o cotitura, iese o joaca totala. daca am uitat intimplator, vreo usa inchisa se posteaza in fata ei si miauna, cerindu-mi sa deschid si acolo. la sfirsit sta intinsa/latita pe toate patru labutele cu boticul lipit de covor si burtica se ridica/coboara ritmic in respiratia alerta.

jazz merge la deparazitare

ca sa fie mai usor suportat/asimilat tratamentul, dr hotaraste sa-i faca Prazicest injectabil si o da la git-spate cu picaturi de Frontline. jazz s-a suparat si a facut ca o locomotiva sub aburi, speriind pe o raza de 3m pe toata lumea. s-a zbirlit si infoiat ca arata de 2 ori mai mare decit este. am mingiiat-o intre urechiuse si sub barbie si s-a linistit. cu greu.

jazz alege

ce sa fie? swarthmore sau harvard? eu o las sa delibereze.
[sper sa nu zica si ea stanford!]

ultimele zile de primavara

stau de vorba cu jazz pe balcon: eu maninc inghetata ea se ascunde dupa flori fiindca pricepe ca e serios. a facut baie si e pufoasa si parfumata ca o drogherie. cind a fost sa, nu a vrut sa-i tai ghearele decit la o labuta. ii spun ca ar trebui sa stea la niste poze pentru doru special fiindca vine ziua lui. si sta. eu le incarc pe web si astept ca el sa aiba timp sa le vada si sa-i placa.

urare de wend

Nimic sa nu vina Nimic
Sa nu plece

Toate fruntile libere

Iar ca sentiment un cristal.

[O. Elytis]

calitatile lui jazz

ma uimeste permanenta ei disponibilitate pentru joaca: ma duc acasa, jazz ma asteapta la usa, se strecoara afara si ma alearga sa o prind; daca nu-i dau atentie, vine si singura dar foarte necajita, asa ca nu fac asta niciodata.

daca doarme si o trezesc primul ei gest este sa ma muste de un deget macar, se rostogoleste, ma urmareste sa vada cam ce misca si daca nu cumva e rost de alergat sau ascuns. ce e mai interesant decit un colt in sifonier, biblioteca, cutie, sau pe un scaun bagat sub masa!?

doar un semn sa fac si toata casa e o zdupaiala; salturi peste fotolii, salturi in plapuma, rostogoliri pe pat pina cade pe jos. misc o bila, o mingiuca de ping-pong ea a si zburat dupa ea. deschid hubloul de la masina de spalat, e deja inauntru. deschid usa la camara, ea e pe primul raft si apoi din unul intr-altul pina sus. eu o laud si ma mir de asa isprava, e foarte incintata si se pregateste frematind din fundulet si coada, sa-mi sara in cap. intru in baie, ea deja a zbughit-o in cada unde zdrongane lighenutul ei de baie. se urca pe chiuveta si pe etajera de la oglinda unde face sedinta foto, sta sa fie admirata linga periuta mea de dinti.

acum ca e cald, cum ajung acasa ii dau drumul pe balcon; nimic nu-i place mai mult decit sa stea afara, unde sub privirile mele resemnate umbla pe balustradele de la balcon de la un capat la altul, maninca florile, se arunca dupa muste si cade rupind tot ce prinde. am suspendat cite flori s-a putut ca sa le feresc de ea. dar, e de ajuns sa sun un clopotel si da navala sa ne jucam.

azi dimineata dormea pe pernutul meu si doar ce am intins mina dupa ceas, ca m-am si trezit ca mi-a prins mina cu labutele din fata rontaindu-ma, iar cu cele din spate ma impingea ca sa aiba impresia ca vreau sa fug, si ca ea nu ma lasa.

nu o doare capul, nu e lehametita, nu e fara chef. zau, citeodata zic ca merita o colega de apartament mai buna.

jazz sughitza!!

intocmai ca bebelusii, jazz sughitza. prima data cind am constatat asta nu mi-a venit a crede, o ascultam cu urechea, o pipaiam. apoi am tinut-o lipita cu burtica de pieptul meu, pina i-a trecut. o vreme am luat note: cred ca sughite cind se intrece cu gluma bind apa; e ultima ei gaselnita - sta pe marginea chiuvetei si bea multa apa. apoi pisuleste la fel de mult.

in wend primeste muschi de vita taiat marunt sau tocat, crud. altadata piept de pui. tot crud. sunt singurele zile in care se manevreaza in casa carne proaspat cumparata. a inceput sa simta cum stau lucrurile; de dimineata nu-si mai maninca mincarea bobite, se pastreaza. pe la 8, cind primeste carnitza cruda, merita vazut cum face. termina o portie, si pleaca pe balcon la joaca. si dintr-o data zdupaie si goneste inapoi si sta linga castronel si asteapta. e gata sa manince alta portie. sau aude cum ascut cutitele.

gusturi si mofturi de pisi...

lui jazz nu-i place ciocolata. deloc.
nu-i place brinza, cas, cascaval. deloc.
nimic din mincarea gatita, friptura. deloc.

astazi i-am lasat niste 'recompense' intr-un servetel pe care l-am strins in pumn, facindu-l ca un ghem. si l-am 'uitat' pe masa. sa vad, il descopera? acum am emotii, daca nu-i atit de isteata, cum am sa suport afrontul?

de ziua victoriei, de ziua regelui

jazz alearga toata casa. s-a prins cum sa faca sa se dea pe gheata pe mocheta si covoare si aduna totul in mijlocul casei. dar se da si pe parchetul gol, pe propria-i blanita. dar si pe gresie. si tot asa, o tine din una-n alta. atunci, eu de ce sunt trista?

s-au dus vremurile...

... cind jazz era un pisi care dadea sperante despre viitoarea ei educatie. e o batausa. suparacioasa. ii sare mustarul una doua, da urechile putin pe spate si sare la tine fara rusine. odata pornita nu se opreste cu una cu doua, e ranchiunoasa, se asigura ca ai inteles cine-i sefu'.


orice interdictie e prilej de razboi. nu intelege cuvintul negociere. nu vrea si gata. cind parasesc cimpul de lupta, ca sa o las sa se linisteasca, ma urmareste si sare la picioare, adica unde ajunge. si ma musca.

nu-i dau atentie; dar nici asa nu-i place, sta cit sta si se linge dupa care miauna certindu-ma. si da-i si miauna. la un moment dat cred ca oboseste, fiindca nu mai este convingatoare, si eu incep sa rid. e ofensata, si ciriie. se tine dupa mine si vorbeste; eu nu am pomenit asa mitza vorbareata.

sta in fata fotoliului meu si nu vrea sa ne impacam. ar vrea sa o rog. eu nu fac nici o miscare. miauna sa-i dau atentie. dorinta ei de a fi mingiiata intre urechiuse o copleseste, si cind ma astept mai putin, dintr-un salt e la mine in brate. eu ma fac ca nu stiu ce se intimpla si ce cauta acolo. ea isi face loc, iar pe mine nu ma mai rabda inima, si o mingii pe blanitza. ofteaza si ma linge pe mina unde am zgirieturile ei pina la coate.

si incepe ritualul mingiiatului: ea ridica barbia, adica si pe acolo, labutele, se rostogoleste pe spate, adica si pe burtica... nici nu spui ca e aceeasi fiinta de mai devreme. da' cine e?

jazz si clematita

azi e ziua ei, si o rog sa stea sa-i fac poze. umbla cu coada vilvoi si nu vrea. cind imi face hatirul sa stea, inchide ochii. nu-i plac pozele.

ieri i-au fost scoase atele de la operatie. a durut-o, s-a speriat. in masina la intoarcere, a stat in brate la mine, cu 2 labute pe volan.

Povestea clematitei
Acum un an, cind a fost cumparata clematita, jazz nu exista. A trait o iarna in captivitate, doar un vrej fara nici o speranta. In aceste prime zile de mai a inflorit miraculos si elegant, rontaita de jazz la baza, pina mi-am luat eu seama si am inconjurat-o cu, cactusi rai, in care mitza a cazut de 2 ori cu fundu dar nu s-a lasat pagubasa. Da tircoale zilnic, doar-doar apare o situatie favorabila in care sa dea jos un cactus, macar. Un inamic mai putin, o bresa in drumul spre floarea interzisa.
Clematita nestiutoare de asa pericole, creste rotindu-se dupa scarita de lemn si dupa soare. E plina de boboci si imi creeaza emotii cind bate vintul, gindindu-ma ca florile nu stiu sa se tina bine de tulpina si frunze. O adapostesc dupa un zid, dar mi se pare prea putin. Ea rezista si isi poarta florile si bobocii cu o tinuta delicata.
Pisoiul ticalos pindeste; fiecare ocazie
e folosita sa mai roada putin din frunze. cit sunt pe balcon, se preface ca e sfinta pisica, dar cum dispar cum ataca. acum nu a fost momentul sa fie pedepsita, dar va trebui chiar azi sa-i explic ce si cum cu aceasta floare misterioasa pe cit de misterioasa este si aceasta pisoaica si alintarea ei.