2/3 din toamna s-au dus

de cind s-au ispravit caldurile, jazz vine pe seara in bratele mele in fotoliu si doarme ca epuizata. o intorc, ii asez labutele, o misc – ea doarme cum o pun, fara oprire pina la ora mea de culcare. de obicei adoarme pe spate cu toate 4 labutele in sus, cu blana mare si pufoasa de pe burtica, coada cum a apucat, in sus, intr-o parte, ca vezi era graba mare si urgent. daca ma misc scoate un scirtiit usor de deranj si asteapta sa ma linistesc, mai scapa cite o labuta intr-o parte. am crezut ca o sa-i placa invelita cu un pled usor. nu, nu vrea, ii ajunge propria blana. cind eu merg la culcare, vine cu mine si vreo jumatate de ora rontaie pijamaua, dupa care se linge maiestuos si temeinic si pleaca pe hall.

am descoperit intimplator ca ii place intr-o cutie, cu o patura din par de camila. cutia are pe cele 2 urechi laterale gauri prin care si eu dar si ea, bagam degetele si ne jucam. sta linga cutie si miauna sa ma cheme la joaca. habar n-am ce o atrage acolo, ea de cind se stie a dormit in patul meu. acum nu vrea, vine, se alinta si pleaca pina la 4 ½ dimineata cind tine neaparat sa se intoarca si sa termine de rontait pijamaua.

aud un icnet mieunat strident linga usa baii, jazz scuipa un ghem de iarba, doar atit. apoi s-a dus pe balcon de unde a adus ceva in gura si s-a instalat pe hall la joaca. eu stau pierita si privesc, mi-e atit de mila de ea cum intindea gitul si privea cu ochi tulburi; nu stiu de la ce ii este rau, ieri a mincat un plic de whiskas supreme de vita. dupa cum alearga parca nu ar fi avut nimic. mie grija imi sta gheara in git.