acasa, mofturoasa si nervoasa [in rima]

jazz sufera de caldura si cred eu, de singuratate. ca sa ma omoare in griji, nu bea apa, nu maninca. abia reusesc sa-i tai cite o gheruta, dupa care ma musca fara mila.

progresiv ii introduc mincarea de adult: nu o mai vrea nici pe cea junior.

nu vrea nici pe balcon. se tine dupa mine, dar sta pe linga mine si nu in brate. stam cite 15 minute linga chiuveta ca sa dea cu limba de 2 ori in palma cu apa.

ma dispera, si ma gindesc ca poate dorea sa ramina la vatra dornei sau poate doreste o plimbare cu masina. poate vrea o carte de colorat sau sa mearga la shopping. poate chiar eu nu-i mai plac.

nouasprezece

gasesc pe site-ul liternet - autor, mihaela danilov.

lumi paralele

odata ajunsa acasa, jazz a intrat intr-o lume paralela, exact in locul unde o parasise la plecarea la panaci. si-a regasit casa, obiceiurile, mofturile, alinturile. sta pe marginea chiuvetei si miauna sa ma duc sa-i dau apa din palma; la panaci nu statea nici sa o mingii. isi scutura labutele cind ajunge in apa de pe balcon, la panaci statea in ploaie si cu burtica pe iarba uda.

acum doarme toata ziua, fiindca nici nu are ce face si noaptea se foieste si se joaca zgomotos prin toate cutiile. ba miauna sa particip si eu. la panaci, seara cadea frinta cu labutele in toate partile, si dormea oftind si intinzindu-se prin somn-uneori venea sa se lipeasca de mine sau sa rontaie pijamaua. era perfect independenta. [de aici si gindul meu ca poate ar fi bine sa o las acolo definitiv] nu eram cu ochii pe ea ce face, daca a mincat sau baut apa. o auzeam cum lipaia apa din castronas cu pofta pina il dadea gata. acum astept sa aud ca bea, dar nu o face. stau cit stau si apoi renunt si ma duc resemnata sa ma linga pe mina pina se satura. decit sa nu bea deloc, neh?

drumul de intoarcere de 10 ore l-a suportat greu, mieunind intr-una de la panaci pina la galati. nu a mincat, nu a baut, nu a facut pipi. m-am angajat in fata bunului dumnezeu care ne-a adus cu bine acasa sa nu mai chinui niciodata bietul animal. incepind cu piatra neamt s-a facut foarte cald, mai ales ca la plecare am lasat pajistea in bruma, iar ca sa curat parbrizul de gheata a trebuit sa incalzesc cu motorul. in citeva ore, am trecut la o diferenta de temperatura de 20 si apoi de 30 de grade. in bacau era canicula.

o zi a stat moale ca o cirpa, privindu-ma cetos, eu alarmindu-ma constant, pina am ajuns la panica. o udam tot timpul pe fata ca lingindu-se sa bea apa. a mincat putina carne cruda de vita. asta i-a placut. seara era la mine in brate, abandonata - eu tot mai vinovata.

acum si-a intrat in obicei; ma alearga sa ma muste de picioare, nu sta sa-i tai gherutele si sufera de cald. ca si mine de altfel, cu diferenta ca ea are blana.
apropo de blana: avea ghemotoace de rasina in blana pe care le-am taiat cu forfecelul ca sa i-o descurc. cu placere a stat sa o aspir, pe burtica, sub barbie, coada, labutele...

intr-un film pe hallmark acum 2 seri, un popa zicea despre un berbec ca nu sufera fiindca nu are ratiune si suflet. asta zice religia despre animale? ca nu au suflet?

jazz s-a obraznicit

jazz ramine aproape toata ziua singura; in pauze, ma duc sa-i deschid camera unde maninca sau foloseste litiera. desi e in natura si libera de orice constringere, jazz face pipi la litiera. sta linga usa si miauna sa-i dau drumul in baie.

in rest, toata 'rezervatia' ii apartine: acum toti s-au invatat cu ea. preferatul ei e cristi, un barbat tinar casatorit cu alina, cea care ne face mincarea cea de toate zilele. cristi e raspunzator de centrala termica, conduce masina, plateste facturile, face aprovizionarea si multe altele. se opreste si o mingiie pe jazz pe burtica, care il recunoaste de oriunde ar fi si alearga sa-l intimpine. eu nu sunt geloasa. el spune ca o place fiindca are blanitza curata si moale. ea nu mi-a spus de ce il place.

jazz umbla printre lemnele din magazie, inconjoara toate cabanele cu camerele de dormit, sala de sport, iar pe treptele chioscului se trinteste lenesa de cite ori ne adunam si vorbim toate alea. seara ma alearga de colo-colo si se ascunde, fiindca nu vrea la culcare. se ascunde sub masina si sta pina vede ca se ingroasa gluma dupa care in salturi mari vine pe treptele de lemn ale scarii ca sa ma momeasca sa o prind; dupa care fuge iar. asta dureaza cam 1/2 de ora dupa care sunt obosita si o amenint ca ramine afara. vede ca nu mai stiu de gluma si renunta.

ieri a intrat in hallul principal o pasare micuta colorata si frumoasa: jazz a pindit ore intregi sa o prinda. pentru prima data nu am tinut cu ea. dupa zbateri lungi in care s-a lovit de pereti, a reusit sa zboare afara, dar emotii tot am avut, jazz urmarind-o tenace pina la ultima sansa epuizata.

jazz nu se vede din iarba inalta si nici ea nu vede imprejur: asa ca la pauze o strig: jazz, iar ea face miau de pe unde este si eu ma duc sa-i arat calea prin care iese la o alee. acum ma stiu toti cind o strig s-au obisnuit, dar la inceput au zimbit subtire ca strig o mitza printre brazi, vile, magazii si finete.

oamenii locului se mira ca nu a fugit. eu ma mir de problema asta a lor. unde sa fuga? ei spun, asa pe dealuri, s-o manince vulpea. eu ma fac verde, si nu cred ca jazz s-ar putea departa de oameni. dar vulpea mi-a ramas infipta in creier, iar cind un coleg mi-a confirmat ca seara in lumina farurilor a vazut o vulpe, am intrat la o idee. nimic nu mi se pare mai frumos decit acest superb animal cu blanita uda, mirosind a iarba si tavalitul ei peste tot, alergatura in salturi mari si cataratul peste tot.

la panaci, linga vatra dornei

jazz este la panaci, cu mine, in libertate. intr-o intindere verde unde eu asa cred ca nu are cum sa se piarda, jazz paseste cintarind fiecare pas, prin ierburi inalte unduitoare, intorcindu-se cu nasucul plin de polen.
se plimba cu orele printre stivele cu lemne rinduite frumos, adulmecind rasina si mirosul de brad. merita acest aer, desi nu stiu daca apreciaza dizlocarea temporara, dupa un drum de 9 ore, 410km pe caldura in masina. nici acum nu inteleg cit curaj am avut cind am plecat cu ea de acasa. uneori a stat cuminte, latita si cu capul in jos pe scaunul dreapta. alteori statea pe luneta, si cel mai mult la mine in brate, unde batea ventilatia. un aer cald si sufocant. tot drumul nu a mincat, nu a baut desi am oprit la izvoare si am mai udat-o cu apa. primul lucru cind am ajuns, a fost sa se duca la litiera ei. acum cind scriu, a ramas in fata cabanei unde stam, dupa ce m-am plimbat cu ea prin imprejurimi. parca e catel, eu merg inainte si ea vine incet asigurindu-se.