wend cu intimplari

aseara in brate la mine, jazz se intinde pe toate partile in pozitii incredibile. eu o mingii si ii zburlesc blanita, asa incit treptat arata ciudat, o forma colosala, imblanita si arcuita. cred ca vrea sa adoarma si ma opresc, ea protesteaza cu un oftat si ciriit, asa incit o alint si vorbesc cu ea in continuare, o scarpin sub barbie si ea da capul pe spate ca sa ajung peste tot, iar cind ajung chiar la gura scapa limba afara. se intinde, si cu labutele din fata ma mingiie pe fata, apoi se impinge usor in ele si le gaseste cele mai sentimentale locuri: pe git, pe obraz, pe bratul meu.
dupa ceva timp, se linge si incepe sa miaune pe hall chemindu-ma la joaca; alergam pina obosim, si ea si eu.

orice loc care poate fi o ascunzatoare o incinta: sub umbrela, intr-o cutie, pe un raft de dulap, intre 2 pernuti de perna care fac o casuta, intr-o caldare de plastic pe balcon, intr-o geanta...

simbata a suportat greu 2 stressuri: unul, plimbatul cu masina si apoi vizionatul la webcam. nu a realizat corect de unde vine sunetul si nici nu a inteles imaginea. dar se va obisnui.
altul, a facut baie. si asa am inventat descintec de alinat pisoiul. o sa-l spun altadata.

punem amindoua bulbi de narcise si chinodoxa. separat allium. a inspectat jardinierele noi, pamintul, l-a carat pe labute peste tot, a asistat pe marginea chiuvetei la spalarea unor vaze mici pentru tot felul de transplanturi de hibernare, a luat in gheare butasi marunti sau a bagat sub dulapul din bucatarie frunze si radacini uscate. vita din bucatarie a trebuit sa o inalt cit mai sus si sa o suspend fiindca se ridica pe labute si ajunge s-o rupa altfel. nu stie de nici o admonestare.

am legat de un buton de modul suspendat, o ata pe care sunt insirati la uscat vreo 6 ardei rosii iuti. toata ziua sta pe ei, dar ceva-ceva ii pare suspect, fiindca nu insista, dar nici nu-i lasa in pace.

2/3 din toamna s-au dus

de cind s-au ispravit caldurile, jazz vine pe seara in bratele mele in fotoliu si doarme ca epuizata. o intorc, ii asez labutele, o misc – ea doarme cum o pun, fara oprire pina la ora mea de culcare. de obicei adoarme pe spate cu toate 4 labutele in sus, cu blana mare si pufoasa de pe burtica, coada cum a apucat, in sus, intr-o parte, ca vezi era graba mare si urgent. daca ma misc scoate un scirtiit usor de deranj si asteapta sa ma linistesc, mai scapa cite o labuta intr-o parte. am crezut ca o sa-i placa invelita cu un pled usor. nu, nu vrea, ii ajunge propria blana. cind eu merg la culcare, vine cu mine si vreo jumatate de ora rontaie pijamaua, dupa care se linge maiestuos si temeinic si pleaca pe hall.

am descoperit intimplator ca ii place intr-o cutie, cu o patura din par de camila. cutia are pe cele 2 urechi laterale gauri prin care si eu dar si ea, bagam degetele si ne jucam. sta linga cutie si miauna sa ma cheme la joaca. habar n-am ce o atrage acolo, ea de cind se stie a dormit in patul meu. acum nu vrea, vine, se alinta si pleaca pina la 4 ½ dimineata cind tine neaparat sa se intoarca si sa termine de rontait pijamaua.

aud un icnet mieunat strident linga usa baii, jazz scuipa un ghem de iarba, doar atit. apoi s-a dus pe balcon de unde a adus ceva in gura si s-a instalat pe hall la joaca. eu stau pierita si privesc, mi-e atit de mila de ea cum intindea gitul si privea cu ochi tulburi; nu stiu de la ce ii este rau, ieri a mincat un plic de whiskas supreme de vita. dupa cum alearga parca nu ar fi avut nimic. mie grija imi sta gheara in git.

pe rafturi printre carti, rasar si infloresc pisici

vin acasa si gasesc imprastiate pe jos bobitele de mincare ale lui jazz, care erau pe un raft in camara. ramine un mister cum a ajuns acolo - ei, nu chiar, probabil a sarit - si in timp ce string si matur ma gindesc la pisoiul jigarit si infometat de afara. jazz m-a asteptat tensionata, mieunind tare cu vinovatie, ducindu-ma imediat ce am intrat sa-i vad isprava; iar in timp ce eu mormai toate gesturile invocind nerecunostinta – vorba lui doru, disrespectul – mitzelor razgiiate, ea de emotie a zburat la litiera si a facut pisu repede, iar acum se tavaleste cu burtica in sus pe hall, dindu-se peste cap printre picioarele mele, prinzindu-mi gleznele in labute. daca nu m-as opri as calca pe ea, s-a abandonat fara retinere sentimentului meu de intelegere. nu am indraznit sa o cert. birmanezele sunt foarte emotive si sensibile. suporta foarte greu cearta, nu mai vorbesc de pedeapsa. sar sa te muste, chiar asa, sar si la bataie – ceea ce trebuie evitat categoric. sau de emotie fac pisu prin toata casa, la intimplare.

“Toate mitzele din moschee se dadeau in vint dupa opiul lui Kazem Khan. De fiecare data se asezau in linie pe marginea acoperisului si il pindeau. Din momentul in care mergea in fumoar, ele sareau zidul si se rinduiau in fata usii. Kazem Khan fuma si sufla fumul spre ele. Pisicile erau innebunite de efluviile delicioase de opiu. “[La portile mosheii – Kader Abdolah]

imi imaginez vreo 6 pina la 8 pisici persane, caci actiunea se petrece in iran, drogate pe acoperis, cu cozile atirnindu-le alunecind cite putin pina aterizau ametite in fumoar de-a valma, burtici, cozi si labute, una peste alta.

nebunie. scena de film si antologie.

si apropo, mi-a placut enorm aceasta carte, pe care am inceput-o cu un zimbet inghetat si econom, care m-a binedispus pina la jumatate si m-a infrigurat cu clantanit de dinti spre sfirsit, aducindu-mi seara amintiri nenorocite despre ceva ce-mi era cunoscut. cine a stiut ca, khomeini a murit de alzheimer? si a murit numai o data, neh?

pentru alte pisi: mara, dona...

jazz are o ascunzatoare in dulap, pe ultimul raft, jos. am acolo 2 sapunuri protex albastru pe care pisoaica sta ca pe cuibar. si are apoi blana parfumata. sapunul a ajuns acolo din gresala cind am desfacut un pachet si l-am imprastiat prin dulap; daca am vazut ca nu o deranjeaza, l-am lasat acolo.

ieri d.a am fost la medic cu mitza: e alergica. de la aia, de la aia... medicul zice de la carne cruda.

eu ma gindesc, si cred ca de la pilota de puf de gisca.

i-a facut injectiune si miercuri iar. am tinut-o in brate toata seara de parca era pe moarte, ea m-a rasplatit cu o burtica pufoasa si un abandon somnoros. apoi i-am taiat unghiile ca-mi rupe toate pijamalele.

ii desfac un pachet de mincare purina pentru adult si gasesc mincate o parte din bobite. medicul a spus clar sa lase mincarea de junior. si cred ca o sa-mi mai spuna data viitoare si altele. tot despre mincare.

toate mitzele sunt mitze; diferenta dintre ele o fac doar sentimentele pe care le declanseaza in noi in momentele cind afectiunea isi cere ticketul. de ex motanul supergolan tom, al lui lili, care doarme pe un scaun jumatate atirnat de zici ca acum cade pe jos. a venit vreo 7 ani in urma de niciunde, in momentul cind lui lili i-a murit mama - de aici si legatura pe care ea o face; e fidel, constant, afectuos si inteligent. pentru ea tom nu are egal. poate o sa povestesc de acest motan mai pe indelete.

in picul de caldura...

... mai apuca si infloreste 'steaua serifului', un cactus aglomerat si care a scapat de jazz.

pisoaica a facut vaccin, si dupa ce o zi a stat intr-o patura adunata ghem, ca ma luasera grijile, a poftit la mine in brate unde cerseste sa ajunga: dar odata acolo, se foieste, geme, scapa limba, se intinde cit e de lunga [si este] astfel ca te sileste sa te aduni ca sa-i faci loc.

primesc de la whiskas un plic Supreme-vita la promotia pe care au lansat-o pentru noile produse. i-am cumparat si eu unul de sardine, dar jazz l-a lasat neatins. si apoi eu am o problema cu whiskas: peste tot ei spun ca un pisi adult consuma 4 pliculete pe zi sau ma rog, diverse combinatii daca au si hrana uscata. 4 pliculete, inseamna 400g, ar plesni bietele mitze. jazz nu maninca nici unul intr-o zi, d'apoi 1 plic la o masa. ca ei asa scriu, 1 plic-o portie.

oricum, whiskas ramine marca ei preferata, desi eu i-am introdus si leonardo, biomill si royal canin. din toate recompensele ii plac cel mai mult, cele cu pui si mentolate!

m-am luat cu vorba, dar azi trebuie sa-i dau si 1/2 de pastila pentru deparazitare, de prazicest. imi fac curaj si eu, scriind aici, ca altfel nu stiu cam cum va fi acasa.

la medicul veterinar era o pisoaica persana, care dupa sterilizare nu se simtea tocmai bine, iar medicul se pregatea sa-i faca o noua interventie. mi-am amintit brusc ca si jazz a patit la fel, si am hotarit sa nu mai merg niciodata la acest Dan Tanase, vorbaret, neatent dar totusi responsabil, fiindca se scuza proprietarului ca nu poate sa o lase asa pina luni, pisi ar fi putut sa moara. proprietarul era ingrozit ca o ia de la capat. asa am fost si eu.