jazz en dormant [1]

e cald, jazz doarme in patul ei, de-a lungu, de-a latu. nu misca si e insensibila la fotografiat. altadata alerta la orice miscare, jazz e intr-o stare cataleptica. doarme asa, de la ora 1 a amiezii pina la 8 seara. doarme. rapusa.
alaturi, in patul meu, citesc. apoi, imi vad de ale mele.
la inceput am fost ingrijorata, veneam sa verific daca respira, apoi cind am vazut ca si-a facut un obicei din a dormi ziua si a se juca noaptea, m-am linistit la figurat, si am trecut pe insomnii la propriu.

ma uit la burtica ei pufoasa pe care o expune fara nici o grija sau aparare.
mi se pare frumoasa, eleganta si aroganta in acelasi fel.
parca are labutele de catifea groasa, iar pe interiorul lor pernute din piele maro de o finete greu de descris. imi place mult sa o mingii pe labutele astea minunate. nasul tot din piele lucioasa, blanita in combinatii inimitabile de maro, alb si bejuliu.
e foarte curata si parfumata si ma simt calma si echilibrata in sufocantele temperaturi de 28 de grade in interior, dar o presiune extraordinara, cu ochii pe ea si in carte alternativ.
citeodata ofteaza, sau are un spasm scurt al labutelor. ma gindesc ce-ar putea visa aceasta alintata mitza.
aceasta e pozitia in care jazz si cu mine ne odihnim in d.a. acestei veri in zile caniculare, impreuna. si acesta-i inceputul. [ce sofisticata-i vara, ce simpla si in linie dreapta iarna.]

eugene ionescu [2]

Cred ca aveam 5 ani: o casa de copii, nu departe de Paris. Un asezamint care tinea de municipalitate… Am stat citeva luni in acel asezamint. Despartit fiind de mama am fost intruna nefericit, nu m-am putut obisnui nici o clipa cu despartirea, nici cu dormitorul comun, nici cu sala de mese, nici cu prezenta cotropitoare, inadmisibila a celorlalti… Mama venea sa ma vada o data la 2 saptamini… Duminica seara, cind pleca inapoi, pleca pe veci, doua saptamini pe veci. Un vid in present… Mi-aduc aminte de […] o scena sfisietoare: ma agatam urlind de mama ca s-o impiedic sa plece; sora sefa a trebuit sa se lupte din rasputeri ca s-o convinga sa nu ma ia cu ea.


Tata care intra in camera mea cind eram licean ca sa vada daca imi fac lectiile sau sa ma certe nu mai stiu pentru ce. Ma sculam in picioare si il priveam cum scotoceste peste tot: in sertare, printre carti. Imi deschidea caietele, citea din jurnalul meu cel mai intim, imi citea versurile cu voce tare. Era vinat de furie, din ce in ce mai furios, ma injura urit.
[Humanitas - Jurnal in farime, 1992]

sunt coplesita. ma uit tot timpul la aceasta fotografie, la pleoapele cazute a plins si la masca dramatica a unei suferinte perpetue. poate intelegem altfel, daca stim.

eugene ionescu [1]

Citeodata cartile vor sa spuna ceva, stiu sigur: ma duc exact in raftul 3, corpul 5 si iau in mina cartea. De data asta, Eugene Ionesco, Intre viata si vis – convorbiri cu Claude Bonnefoy:

La finele lui Jacques sau supunerea, Roberte vrea sa numeasca totul cu un singur si acelasi cuvint: chat ‘pisica’.

Les chats s’appellent chat, les aliments: chat, les insects: chat, les chaises: chat, toi: chat, moi: chat, le toit: chat, le nombre un: chat, le nombre deux: chat, trois: chat, vingt: chat, trente: chat, tous les adverbs: chat, toutes les prepositions: chat.

Nu e aici un fel de dorinta a unui limbaj universal?

Este mai degraba o absenta de limbaj, este mai degraba indiferentierea, totul este la acelasi nivel, este abdicarea de la luciditate, abdicarea libertatii in fata organicului.

[Humanitas, 1999]

Si asa a inceput o cautare de o saptamina prin alte si alte carti, personale sau in biblioteci virtuale.

Exista si o alta carte Ionescu inainte de Ionesco – Alexandra Hamdan cu analogii fortate intre Eugene Ionescu si Ion Barbu, Camus, Urmuz si, in sensul cartii, as putea adauga in liniste pe oricine altcineva.

Cuvintele, si ele, prin repetare automata sfirsesc prin a-si pierde sensul.

‘Jacques: Totul este pisica (…) A, da! E usor de vorbit.’

[Saeculum, 1998]

Nu prea e asa. Situatiile cu pricina sunt sablonarde si cumva usor de prins intr-un standard universal. Valabile in majoritatea culturilor. Oamenii se intilnesc intr-o vizita cu bataie matrimoniala. Se petzeste. Mai intii se face o conversatie ipocrit neutra, iar apoi se pun cartile pe masa. O astfel de situatie poate fi usor mimata doar prin intonatii si reflexe vocale ale cuvintului pisica. Si nu se pierde vreun sens, din contra ii vor fi multiplicate.

De ex: pisica, adica luati loc pe aceste pisica, adica scaune…

Si ajungem la barbara si ingrozitoarea traducere romaneasca [1]:

Jacques: Totul e cal.

Roberte: Pentru a numi lucrurile, un singur cuvint: cal. Caii se numesc cal, alimentele: cal, insectele: cal, scaunele: cal, tu: cal, eu: cal, acoperisul: cal, numarul unu: cal, numarul doi: cal, trei: cal, douazeci: cal, treizeci: cal, toate adverbele: cal, toate prepozitiile: cal. In felul acesta e usor sa vorbesti…

[BPT, 1970, Sanda Sora]

Am o banuiala de unde vine masacrul, si nu mai e nici o rima, nici o sonoritate ludica. Imi tropaie un cal prin creieri. S-a ales praful. In fapt sunt cam intraductibile piesele lui, neh?

La toate pune capac, aceasta traducere [2], dupa care totul cade in derizoriu. Uite cum se ajunge de la pisica la pasarica, in sensul cosmaresc al ambitiei de a traduce ionescu intraductibilul.

JACQUES: Totul e păsărică.

ROBERTAII: Ca să spui lucrurilor pe nume, un singur cuvînt: „păsărică". Păsărica se numesc „păsărică", alimentele: „păsărică", insectele: „păsărică", scaunele: „păsărică", tu: „păsărică", eu: „păsărică", acoperişul: „păsărică", numărul unu: „păsărică", numărul doi: „păsărică", trei: „păsărică", douăzeci: „păsărică", treizeci: „păsărică", toate adverbele: „păsărică", toate prepoziţiile: „păsărică". E foarte simplu să vorbeşti...

[Eugene Ionesco; tradv pref., note: Vlad Russo, Vlad Zografi. - Bucureşti: Humanitas, 2003]

Inceputul e in chapeau, din care a derivat chat. Si dumnezeu cu mila, fiecare dupa cum l-a dus capul: caciula-cal, palarie-pasarica.

JACQUES: E o pălărie.

ROBERTAII: Oh, scoate-o, Jacques. Jacques, iubitul meu. La mine o să te simţi acasă. Am cîte vrei, am o grămadă!

JACQUES: ... de pălării?

ROBERTAII: Nu... de păsări... fără păsuri!

JACQUES: Ah, păsărică mea...

Am si eu traducerea mea: palarie-papagal. Chiar asa, totul e papagal. Tu: papagal, numarul unu: papagal… PA-PA-GA-LI-LOR!

Acum, sa revenim a nos mouttons, ce voia sa-mi spuna mie cartea aceea, in acea zi, in acea dupa amiaza? Ca lui jazz ii este foame si miauna cu disperare si obraznicie la usa, gheruind fara mila bunatate de lemn.

jazz are deja 2 ani

observ ca m-a luat valu' si de 6 iulie, am uitat sa scriu ca a fost ziua lui jazz, a implinit 2 ani. daca afla, e vai de pielea mea! si asa ferfenita.

vorbesc aseara cu ea, si planuim o saptamina de vacanta, chiar urmatoarea. se bucura. prin caldurile continue care ne-au prostit, innotam fara speranta.

ieri, duc din mincarea lui jazz pisoilor derbedei dintre scari care ma recunosc si cind vin de la serviciu sar inaintea mea si miauna. scot un mieunat pitigaiat, strident si disperat. mitza mea parca intelege ce se intimpla, se posteaza in mijlocul holului si scoate niste mieunaturi groase, motanesti care cred ca se aud pe distanta de 4 blocuri. ca sa ma invat minte.

cu un etaj mai jos, pe acoperis, de ceva vreme vine o mitza alba. jazz se cocoatza pe bara balconului si se uita fix sa-i sara in cap. scoate niste sunete infioratoare. nu e prietenoasa.

a doua saptamina de canicula!

vineri intru in casa si mi se nazare ca: miroase, usa de la baie e deschisa, mitza e apatica, sunt scame pe mocheta, mi-e cald, mi-e rau... asa ca insfac mitza si-i fac baie. paradoxal, jazz se joaca in cada in apa calduta abia si vrea sa linga samponul.
o scot in prosop si e mica cu o coada jordie caraghioasa si deodata o apuca veselia. alearga prin toata casa cu coada steag, scuturind apa peste tot. prinde viteza si aluneca pe la colturi, intoarce si se trezeste cu mine in fata asa ca-mi sare in cap.

simbata la 1 1/2 noaptea vomita ca un om, cu sunete ciudate si se uita la mine cerindu-mi sa o ajut. am leganat-o in brate vreo ora pe balcon, moale ca o cirpa. era atit de cald, ca aerul respirat frigea.

ma duc la banca si pe marginea unui sant, un tip imbracat in salopeta: noi suntem sapatori, instalatori, varuitori, cazangii, bulangii...