1. atita ceai de cozi de cirese am baut, incit am capatat miros de cirese. iar in mine a inceput sa creasca inflorind, un cires.
prin degete cresc ramuri mici cu frunzulite verzi si flori albe care le acopera, iar bratele sunt noduroase si lucioase.
ochii au in iris un mugure de floare, genele sunt din stamine galbene iar pleoapele petale albe dantelate care se zbat triind lumina.
parul in oglinda e alb, dar sunt flori in buchetele, si daca am incercat sa rup una m-a durut. cind scutur capul cern petale.
in scorbura urechii stingi adapostesc o pasare micuta, frumos cintatoare.
in cosul pieptului simt cum cresc si inima pulseaza seva, si daca m-am taiat la un deget, a curs lipicios un suc dulce verzui.
umblu asa prin lume de-o vreme cu un nimb de albine zumzaitoare, risipind o adiere amaruie.
nu mai incalt ciorapi, eu insumi calc pe flori, iar unghiile si degetele de la picioare sunt flori si ramuri, buchetele mici spre care se rasucesc vene groase. ma feresc sa stau pe loc fiindca mi-e teama sa nu prind radacini.
2. cind recitesc Truman capote – alte glasuri, alte incaperi imediat urmeaza harper lee – sa ucizi o pasare cintatoare. Oare de ce.
3. de la pan volodyowsky, plinge toata floarea cea vestita a polacilor. pe ei ii iubeste bunul dumnezeu, de aceea ii aduna si ii ia la el pe unii, crezind ca restul vin singuri. dar nu se intimpla asa, restul se incapatineaza sa-si faca in continuare cruce de la stinga la dreapta si sa creada chiar in cel ce-i napastuieste.
acel papa ca o umbra le-a transmis cel mai important mesaj
sa nu va fie frica, iar ei l-au recunoscut, fiindca dintre toate sentimentele omenesti frica le este straina total. nu le-a fost frica niciodata de-a lungul acestei istorii care nu-i incape.
