sa mergem in continuare pe firul beethoven, schonberg, th mann.
antoine golea:
Ceea ce germanii numesc die neue Musik, incepe cu Beethoven si dupa el nu se va mai opri. […] De la acesta si strabatind opera lui berlioz, chopin, liszt, wagner, mahler, Schonberg pina la Debussy si dupa el, calea duce spre orizonturi mereu noi.
…caracteristic pentru maniera ultima a spiritului lui Beethoven, faptul ca vechea forma a fugii se invecineaza des cu forma noua a variatiei, forma care va incununa sonata opus 111, inaltind in sfere inalte cintul atit de simplu si uman al arietei care ii furnizeaza tema.
Unele cinturi el le-a impartit – in eroica de pilda - intre mai multe grupuri instrumentale, dintre care fiecare spune o parte a liniei melodice, ceea ce ne duce cu gindul, de foarte departe, la ceea ce vor fi o suta de ani mai tirziu, melodia timbrurilor, scumpa lui Schonberg.
si iata pricina gilcevii, arieta, din sonata 32, in extraordinara interpretare a lui claudio arrau:
pe armatura initiala - insemnarile dintr-un carnet din tinerete, Thomas Mann dezvolta capitole enorme in care sunt translatate multe din evenimentele vietii lui de imigrant in statele unite, calatorind de-a lungul si de-a latul pina in Canada, sustinind conferinte prin universitatile americane.
Thomas Mann povesteste chiar el intr-un eseu, ghidindu-se dupa propriul jurnal, geneza acestui roman:
… in gind ii spuneam Parsifalul meu. Oricit ar parea de ciudat ca sa-si programeze cineva opera de senectute inca din tinerete – lucrurile asa stateau; si o preferinta caracteristica, manifestata cu predilectie in unele incercari critice referitoare la opera de batrinete, cum era chiar Parsifal, sau Cartea a doua din Faust, sau ultimul Ibsen, proza tirzie a lui Stifter, a lui Fontane isi au poate unele legaturi cu acest sentiment.[…]
La 23 mai ’43, intr-o dimineata de duminica, la doua luni si citeva zile dupa scoaterea la iveala a acelui vechi carnet de notite, data la care si naratorul meu, Serenus Zeitblom, se apuca de lucru, am inceput sa scriu Doctor Faustus.
Romanul este o constructie complicata, gotica, documentata divers cu modele cunoscute:
- numele lui Nietzche nu apare dar e limpede ca muzicianul Adrian Leverkuhn este pus in locul lui: cu aventura lui Nietzche intr-un bordel din Koln si simptomele bolii lui, sau citatele din Ecce Homo puse in gura diavolului
- prietenia lui Ceaikovski cu doamna von Meck sub numele de madame de Tolna
- triunghiul Adrian - Marie Godeau – Rudi Schwerdtfeger e aluzia la cererile indirecte in casatorie ale lui Nietzche catre Lou Andreas prin Ree si catre Fraulein Trampedach prin Hugo von Senger
- Sonetele lui Shakespeare sau teatrul sau pe care le regasim pe masa muzicianului: Cum va place, Doi tineri din Verona, Mult zgomot pentru nimic, citate aproape nemodificate sunt reproduse in diferite scene din Faustus
- partea tehnica a muzicii romanului se inspira din Schonberg, scoala lui si tehnica dodecafonica – Tratatul de armonie
- sonata opus 111, Beethoven cu plecare dintr-o seara la Adorno care le-a citit aforisme si cite ceva din studiile sale despre Beethoven
- cadoul primit de la cumnatul sau fizicianul Peter Pringsheim, aparatura producerii ‘vegetatiei osmotice’ va trece intr-o scena din roman in care papa Leverkuhn foloseste un recipient cu o solutie de silicat de potasiu si saminta de cristal ca sa produca tepoasele flori colorate
- la 23 iunie 1944 depune juramintul si primeste cetatenia americana
- Frido, nepot de la fiul cel mic Michael. Acest nepot va deveni personaj in roman
- Karl Rosenkranz 1836, Cu privire la tragedia lui Calderon despre magul facator de minuni. O contributie la intelegerea fabulei faustiene: Adevaratul diavol trebuie sa fie culmea racelii. El trebuie… sa incarneze extrema multumire de sine, cea mai mare nepasare…
- Th Mann catre Adorno: vreti sa ne gindim impreuna cam cum ar putea fi pusa pe santier aceasta opera – opera lui leverkuhn, fireste; cum ati face-o dumneavoastra daca ati fi incheiat un pact cu diavolul, si sa-mi sugerati unele particularitati musicale care sa aiba darul de a contribui la promovarea acestei iluzii?
- Musical Quarterly si-a aratat gratitudinea printr-un dar neobisnuit, o carte, in care sunt reproduse in facsimile toate scrisorile lui Beethoven, aflatoare in America. Le-am privit indelung, trasaturile acelea, niste zgirieturi agitate, ortografia lor deznadajduita, aceasta dezarticulare aproape dementa, si n-am putu gasi ‘pic de dragoste’ in inima mea pentru el. Am impartasit, si de data asta, sentimentul lui Goethe, de reticenta fata de acest ‘om dezlantuit’, si din nou raporturile dintre muzica si spirit, muzica si morala, muzica si omenie mi-au dat de gindit.
pe 29 ianuarie 1947 Thomas Mann a scris ultimele rinduri la Doctor Faustus. ‘Recunosc ca e o performanta morala’.
Pe 11 mai se imbarca pe Queen Elisabeth si revine pe continentul European.
Ca si despartirea, revederea avea sa fie la zurich, cu o lectura pentru publicul care dorea sa-l sarbatoreasca.
care este insa legatura intre schonberg si beethoven, cum a ajuns th mann care nu simte pic de dragoste pentru beethoven sa scrie un imens capitol dedicat sonatei opus 111 care apoi circula in tot romanul, asta e o alta problema. si oare de ce ar avea nevoie beethoven de dragostea lui. de ce crede th mann ca au vreo importanta sentimentele lui pentru beethoven. asa, ca de la neamt la alt neamt.
