comicul din tragic

Ghemuiti stau fata-n fata
In coliba lor de gheata
Incotosmaniti in piei;
Acum nimeni nu vorbeste,
Ei, laponii mititei,
Sorb incet ulei de peste.

Vintul bintuie pe-afara
Vijiind prin tundra cheala,
Ursii albi, de plictiseala,
Se mai musca intr-o doara
Si se tin doar de prostii.

Dar sa nu uitam, copii,
Ca pe-aici ninge de-o luna
Si se-asterne inca zece,
Gerul aspru nu mai trece
Neaua-i rece, gheata-i rece...
Ce mai, e un frig, nu gluma!

Dara lor nici ca le pasa
Pe ei frigul nu-i razbeste
Ei, laponii, nu se lasa
Sorb voiosi ulei de peste.

[mario soldati- actorul / globus 1989]

de ce se supara jazz

pentru rodica

intotdeauna inainte de a merge la doctor pentru deparazitare ma gindesc: ce-ar fi sa nu o duc? ea e o mitza de apartament, nu iese niciunde…[ca o paranteza, m-am opus mereu la vaccinul antirabic, sustinind si jurindu-ma la medic ca nu o sa o musc pe jazz niciodata]

dupa 1-2 zile insfac mitza si o duc, caci in mintea mea curajul in ceea ce priveste riscurile legate de jazz, e de scurta durata. eu sunt factorul purtator de microbi si toate sacosele pe care le aduc.

de cind e mare, jazz merge in cusca ei speciala fiindca e pericol in traffic. desi dau cusca cu apa parfumata, jazz o tine minte si nu vrea sa intre. se opune si cu fata si cu fundu. asa ca e bagata cu forta. pe drum miauna cit o tin plaminii, iar cind ajungem se trage in spatele cutiei si sta acolo fara sa miste. imi dau seama cit de tare urla dupa cum se uita toti la mine la semafor, desi am toate geamurile inchise, sa nu traga curentul asa comoara. cred ca ei zic in mintea lor, pai daca as avea eu asa o mitza as arunca-o pe geam… lasati-i, habar n-au ce zic.

la medic, misuna cateii, care toti au boli exagerate: sunt bolnavi de inima in ultimul hal – cum zice medicul, sunt batrini si isi duc cu greu picioarele din spate, au conjunctivite si alte alea ca-ti vine sa dai si sa fugi. urmeaza mitzele tinute in brate in prosop: labute smulse, ochi urdurosi, sfatul medicului sa le eutanasieze, consolarea ca va trai in 3 picioare, boli infioratoare cu pietre la rinichi… si miroase groaznic.

pun cutia pe masa dupa o asteptare de 1/2 de ora – ceea ce e mult pentru jazz care nu a miscat nu a mieunat, si medicul doreste relaxare; [adica, se da mare, cum dracu sa te relaxezi acolo?] deschidem usita si asteptam ca jazz sa iasa. pardon, poate in alta viata, asa ca ne unim eforturile si o scoatem. Imediat se catara in bratele mele. eu o string in pulovar, iar medicul ii baga pe git pastila pe care o inghite fara comentarii. aha, dar acasa cum face domnisoara? scuipa, vomita, fugareli prin casa, nervi, miorlaieli, zgirieturi.

apoi urmeaza Advantage pe incheietura gitului, diverse alte pipaieli si aprecieri si drumul invers: jazz intra imediat in cusca, o iau si plecam.

acasa, sterg bine cusca cu spirt dupa care o las deschisa.

Jazz o miroase si cerceteaza toata dupa amiaza, fara sa arate vreun sentiment de prietenie, iar eu nu-mi dau seama ce e in mintea ei.

o deparazitare este urmata de: interdictia de 24 de ore sa manevrezi pisica, nu pui mina pe ea, fiindca solutia se imprastie pe corp. jazz stie si ea, asa ca vrea tot timpul in brate, in pat, pe mine… refuzul o innebuneste. se linge crezind ca ajunge la solutie, saliveaza puternic.

o zi blana arata unsuroasa si urita, apoi isi revine. eu o puricesc si desi nu vad nimic, o caut tot timpul sa vad. ma gindesc ca poate a luat ceva chiar acolo, la medic.

de la pastila respectiva nu prea mai maninca, si eu o urmaresc daca vomita, cum face caca, pisu… nu se intimpla nimic deosebit la jazz, dar la alte pisici poate. datoria mea este sa observ, mai ales ca am constiinta incarcata, fiindca jazz maninca carne cruda si ficatel de pasare.

acum trebuie sa astept sa uite si sa se faca cald, sa-I fac si baie. dupa vreo 2 alte saptamini. O amenint cu asa ceva dimineata, cind se urca in chiuveta si o spal pe ochi, pe botic, pe urechiute, iar ea bea apa calda de pe miinile mele. dar ei la baie ii place, asa ca e o frumoasa si asteptata promisiune.

vreti sa-mi vedeti burtica? iaca.

simbata jazz a fost la deparazitare, apoi tot wend-ul mi-am cerut scuze. nu le-a primit.
iar dupa cutremur, chiar nu a mai vorbit cu mine.

cum am incurcat cumparaturile

vin acasa, si din punga in loc de zahar, orez, ulei si piine rasare o mitza care la urma rupe si punga. punga mea eco. ce vind astazi magazinele astea si ce-am platit eu la casa?

cine-i hotul?

... n-oi fi tu? dai din coada, zici ca nu!?

vin acasa cu 2 piepti mari de pui, iar jazz cred ca m-a mirosit de la parter. miroase, miriie, da ture, sare pe masa, pe casa...
ca sa fac mai interesanta toata atmosfera, ascund farfuriuta cu capul de piept - adica fileul cel mai bun si fraged, dupa radio, si ma prefac ca habar n-am in rest. fluier prin bucatarie si astept ca jazz sa vineze.
jazz l-a descoperit imediat, dar nu stie ca sa faca, daca nu e pe locul lui la mincarea de pisi, nu stie are voie sau nu? sta pe coada linga farfuriuta si miauna si se uita la mine.
eu am treaba, si in felul meu o incurajez sa decida. mitza asta e bleaga, nu vrea sa fure, nu e hotomana.
sta linga si ma asteapta. nu-mi vine sa cred.
plec pe hall si pindesc, jazz mai rabda cit mai rabda si apoi maninca gospodareste chiar pe masa, odihnindu-se.
cind imi fac aparitia, pe farfuriuta mai sunt 2 bucatele mici, pe care se vede ca nu mai poate sa le manince. o pun la locul ei de mincare, iar jazz innebuneste brusc, ca de fiecare data cind maninca carne cruda, sare, face tumbe, si in final se ascunde sub masa ca sa ne jucam, cu coada, cu fata de masa si apoi de-a ascunselea.

viata de mitza de apartament!