pina la capătul pamântului/Polirom 
Ora inventează un algoritm incantator, prin care spera sa-si protejeze fiul, ofer, plecat inexplicabil pentru ea, voluntar la război, dupa cei 3 ani de serviciu obligatoriu.
Incantațiile sunt amintiri mici, căci in durerea sfâșietoare nu mai exista repere, au rămas doar fragmente aparent nesemnificative, duioase, atit CIT mai suporta ființa spulberată care a rămas.
Un fel de camino de Santiago, dupa regulile ei, iar capătul pamântului e stabilit dupa convingerea Ca l-a predat pe ofer altcuiva care sa nu uite, dupa ce ea va uita, orice ar însemna asta si cum.
Ora plinge cu suspine, incontrolabil, copleșită de autocompătimire, peste ruinele vieții ei, ale familiei ei, ale iubirii ei, ale lui ilan, Adam, iar acum ofer, care e undeva acolo, Dumnezeu știe unde, si ce-a mai rămas din ea, cine e ea acum, Cind totul s-a risipit sau pur si simplu s-a îndepărtat de ea, la ce i-a folosit faptul ca a fost o mama minunata? O mama lasă, asta a fost, un burete foarte-foarte priceput, in toti acești douăzeci si cinci de ani nu a facut altceva decit sa șteargă tot ce a curs din ei trei, din fiecare altfel, tot ce au scuipat de-a lungul anilor in spațiul acela al familiei lor, mai bine zis in ea, pentru ca, mai mult decit oricare dintre ei, ea a reprezentat spațiul familiei lor, a curățat tot binele si tot răul care ieșea din ei - mai ales răul, se gindeste ora cu amărăciune...Lui David Grossman i-a murit un fiu in sudul Libanului in 2006 cu citeva ore înainte ca războiul israeliano-libanez sa înceteze. Se afla cu tancul intr-o misiune de salvare.
