david grossman(2)

Clișeele lui Grossman / Pina la capătul pamântului:
1. Evreul rătăcitor: ilan si Adam sunt in America de sud / ei sunt cîștigătorii, ora si Avram fac si refac drumul vieții lor 'irosite' pentru fiecare altfel / ei sunt Perdanții

2. Triunghiul conjugal, fascinant, încâlcit si vorba lui solomon, fiecare are dreptate

3. Războiul care e segmentat in episoade de o cruzime rară, dar ce război e blind (războiul total cu toate statele arabe vecine)

4. Deasupra conflictelor neadormite externe mai sunt si cele interne cu palestinienii in gherila atentatelor. Cum sa stii ca un șofer de taxi, cum e sami, care te duce de la tel aviv la Ierusalim, nu te va spulbera cu tot cu masina

5. Dintre cei doi fii pe care-i are, ora e concentrata pe cel din relația extraconjugală, pe cel mai expus si aparent mai slab

6. Demnitatea in fata nedreptățiți destinului: măcinați de conflictul permanent din viața lor, nici nu le da prin cap sa caute un țap ispășitor divin, cum am face toti ceilalți. Ei doar își caută drumul.
Si supraviețuiesc.
Si nu-ți vine a spune ca sunt ratați, căci asta nu e un cuvint care se potrivește acestor oameni înconjurați de atita ostilitate

Autor de excepție, carte de si mai excepție. Sa citim ca sa înțelegem.

Strauss oportunistul

Zubin mehta a facut onorurile concertului nr 75 de anul nou cu filarmonica din Viena, îmbrăcat la fel cu întreaga orchestra cu sacou gri închis, pantaloni gri, vesta gri deschis si cravata gri. Toti ca unul, chiar si femeile au avut aceeași ținuta in pantaloni. Oare o fi de bine uniforma?

Zubin mehta are 78 de ani, un palmares de mare senior al muzicii, iar eu de la karajan nu am mai vazut un dirijor fără pupitru. Jos pălăria!

Florile, pentru prima data nu au mai venit de la san Remo, ci din florăriile din Austria. Dar aranjamentul local nu l-a egalat pe cel al rivierei italiene, care ca in povesti descăleca din avion curier cu dedicație.

Strauss a dedicat un vals - e drept de o frumusețe aparte - unui sultan, sperind la o recompensa imperiala, ceea ce s-a intimplat peste 3 ani. Si uite asa facem legătura spre Orient, ușor spre Asia de care sala Divinei filarmonici a fost plină. Cu tot cu tehnica de filmat.

S-ar putea sa fie ultimul concert de an nou la Viena in care a dirijat zubin mehta. Căci timpul nu iartă pe nimeni, deși unii ar merita.

http://www.evz.ro/socant-dedesubturile-naziste-ale-concertului-de-anul-nou-al-filamornicii-din-viena-video.html

David grossman

pina la capătul pamântului/Polirom 

Ora inventează un algoritm incantator, prin care spera sa-si protejeze fiul, ofer, plecat inexplicabil pentru ea, voluntar la război, dupa cei 3 ani de serviciu obligatoriu.
Incantațiile sunt amintiri mici, căci in durerea sfâșietoare nu mai exista repere, au rămas doar fragmente aparent nesemnificative, duioase, atit CIT mai suporta ființa spulberată care a rămas.
Un fel de camino de Santiago, dupa regulile ei, iar capătul pamântului e stabilit dupa convingerea Ca l-a predat pe ofer altcuiva care sa nu uite, dupa ce ea va uita, orice ar însemna asta si cum.

Ora plinge cu suspine, incontrolabil, copleșită de autocompătimire, peste ruinele vieții ei, ale familiei ei, ale iubirii ei, ale lui ilan, Adam, iar acum ofer, care e undeva acolo, Dumnezeu știe unde, si ce-a mai rămas din ea, cine e ea acum, Cind totul s-a risipit sau pur si simplu s-a îndepărtat de ea, la ce i-a folosit faptul ca a fost o mama minunata? O mama lasă, asta a fost, un burete foarte-foarte priceput, in toti acești douăzeci si cinci de ani nu a facut altceva decit sa șteargă tot ce a curs din ei trei, din fiecare altfel, tot ce au scuipat de-a lungul anilor in spațiul acela al familiei lor, mai bine zis in ea, pentru ca, mai mult decit oricare dintre ei, ea a reprezentat spațiul familiei lor, a curățat tot binele si tot răul care ieșea din ei - mai ales răul, se gindeste ora cu amărăciune...

Lui David Grossman i-a murit un fiu in sudul Libanului in 2006 cu citeva ore înainte ca războiul israeliano-libanez sa înceteze. Se afla cu tancul intr-o misiune de salvare.

Umblam cu rănile deschise

protejam in noi ființele dragi, ascunzându-le adinc de ochi, trădări, vorbe. Si umblam asa legănindu-le înăuntrul nostru sperind ca le ocrotim.
Si vine clipa Cind ele, din chiar miezul nostru, pornesc războiul, aruncându-ne in aer din interior, rănindu-ne fără leac, împrăștiindu-ne in mii de fărâme. Mici cratere bolborosind si erupind zilnic iar si iar lăsându-ne fără apărare.

Cotoiul e pe varza...

Deschiderea publica a teatrului „Carabus” a avut loc pe 2 iulie 1919 cu premiera revistei „Pisica pe orez” în care Tanase interpreta cupletul „Cotoiul e pe varza, pisica-i pe orez”.

(revista magazin, 4 Iul, 2001)
Șerban Cioculescu in Amintiri/editura Eminescu, 1981 il pomenește ironic pe Mircea Dem. Rădulescu ca pe un clasic in viața si colaborator la spectacolele de revista de la Cărăbuș, coautor al stupidelor versuri.
Nu știu daca acest versificator rutinat, îmbătrînit poet laureat, pisc in relieful literar al tării...  Chiar merita o pagina - vorba inversunatului in verva critic - in bășcălie.
Acum, ca posteritatea i-a învăluit blind, sa reținem nemuritoareLe momente ale lui Șerban cioculescu care au o savoare si parfum de cutiuța magica din camera bunicii.

E Crăciunul!