o ceata de vreo 20 de persoane majoritatea in virsta clampanitori din proteze, vorbareti, urdurosi, intepati, atoatestiutori, vigilenti cu fiecare nou aterizat sa nu cumva sa le-o ia inainte, si singele lui sa ajunga in eprubeta inaintea alor lor.
parca le-a murit bunul simt, compasiunea, demnitatea. unul mai scortos, cu burta, critica ca noul venit nu a dat buna ziua. ceilalti se repliaza, string rindurile pe scaune si nu-i fac loc, punindu-si hainele pe scaunul altfel liber.
si ca sa completeze convingerea ca au imbatrinit degeaba, unul se lauda ca tocmai a mincat o lamiie ca sa-i iasa nu stiu ce analiza de diabet buna. adica, ar pacali si pe bunul dumnezeu. sau moartea.
inauntru e si mai rau, sunt ca la ei acasa, inteleg ca fac analize periodic, vorbesc familiar si totodata nepoliticos cu asistenta care face recoltarile: tot mina aia grea o aveti? si rid strepezit, singuri, pentru ca ceilalti se uita incremeniti.
la iesire desi sunt afise mari peste tot, recipiente la vedere, si trebuie sa astepti sa-ti puna un plasture pe vena, ei ies cu vata pe brat, rizind in gura mare pe hall, si e abia 7:45 si au tot restul zilei si restul vietii in fata. degeaba.
