Thursday, January 4, 2018

hopa 2018

daca s-ar intimpla sa ma scoale cineva - greu cu un insomniac asa ceva - noaptea si sa ma intrebe de 2017, mi-ar veni in minte 'ponosit'. am tot lustruit, dar alama tot alama, a ramas imparatul cu fundu' gol. sacul cu speranta l-am intors si scuturat si degeaba, nu a cazut nici macar de-o aminare.

asa ca, ma apuc si arunc toate pixurile sparte, creioanele fara virf si stilourile care scriu prea gros. caiete, jurnale, rebusuri si scrisori nedeschise. facturile le mut dintr-o parte in alta, ca nu stiu cum se face, ca ne-au cotropit viata cu sume, date scadente, gindul ca e prea mult pentru prea putin.
si dupa aceasta munca am ramas cu sonata 8, beeth, doar eu si jazz.

si jazz neam turanic, pe ce pune labuta, nu mai lasa, desi ii spun, ala e locul meu. de vreo 11 ani a invatat ca, ce a fost al meu e al ei dintotdeauna.
la mai multa lumina!

 
 

Monday, October 30, 2017

nobel si alte nimicuri

citesc doar kazuo ishiguro. scrie el ce scrie si odata o ia razna. si din razna, alta balarie si tot asa.
scrie de capcauni si dragoni, care in final se dovedesc a fi niste stirpituri ale speciei ce sunt retezate de cite un erou mai rasarit.

ca regele arthur nu mai era de-o vreme, dar avem martori la timpul pacii si razboiului din vremea cu pricina, moral acoperindu-se unul pe altul, avem zic, un cavaler [juri ca citesti cervantes cu tot cu rosinanta] avem si eminenta cenusie axullum, care impreuna cu merlin au asternut pacea si uitarea [fiecare ce-a putut] peste tinuturile vrajmase cu saxoni si britoni.
ah, dar avem si putin umberto eco, cu minastirea aferenta, misterioasa, plina de intrigi si cotloane, care nu-s in ton cu scopul declarat al misiunii ei spirituale, ca deh oameni suntem.
si cite si mai cite.
[uriasul ingropat]
si ce-i cu uriasul ingropat? acolo se rupe filmul si incep fantasmele.
desigur, avem si o filozofie a uitarii si a trecerii dincolo, dar asta e bine sa inteleaga fiecare.
[pe cind eram orfani]
[amintirea palida a muntilor]

 citesc de-o vreme ishiguro, cam din 2003, dar abia acum, REcitind gasesc ca si pe mine m-a invaluit ceata si uitarea, si ca nu inteleg ce dragon m-a impiedicat sa-i recunosc nemurirea. si sunt putin trista ca altii mi-au luat-o inainte. dar ce-i inainte sau inapoi in lumea asta?

Saturday, October 14, 2017

exercitii de supravietuire [2]

fie sa gasesc seninatatea mintii
ca sa accept lucrurile legate de mine
              care nu pot fi schimbate,
puterea de a schimba lucrurile
              care pot fi schimbate,
si intelepciunea de a cunoaste diferenta.

[an, mrw]

Monday, August 28, 2017

e deja toamna?

eu asa simt. au supravietuit citeva flori colorate, stinghere.
pe balcon au aparut primele crizanteme.





Sunday, August 27, 2017

intimplari cu jazz [1]

1. dupa ce face baie, jazz doarme ca un copil: intii in brate la mine, apoi prin toata casa, imprastiind parfumul ei din sampon. de cind au venit caldurile am periat multa-multa blana, care in loc sa se imputineze, se indeseste.
2. toata vara a dormit pe unde a vrut ea: prin sifonier, pe balcon/presulet, pe sus, pe jos numai unde ar fi fost culcusul ei, NU. foarte bine, numai ca nu e chiar comod sa nu stii de unde sa o iei: se intimpla sa inchizi o usa exact de biblioteca, iar ea doarme in spatele unui vraf de carti. pe drumul spre piata imi aduc aminte ca nu am verificat unde era mitza la plecare. o gasesc in biblioteca, in spatele cartilor si nu pare sa fi fost afectata de intimplare. nu si eu.
la plecare verific intotdeauna, nuuu nu aragazul/apa/geamurile, ci pisica si toate ale ei.
3. mincarea devine pe zi ce trece o problema: ar vrea hrana lichida, dar din orice pliculet, linge doar sosul lasind bucatele de ce-or fi alea, neatinse. pe caldura e greu sa suporti mirosul conservelor, asa ca ma gindesc serios la problema asta. deocandata mai linge din gourmet-curcan, dar nu prea mult, nu prea des. si nu agreaza nimic light, indoor, etc.
4. de ziua marinei la sirenele vapoarelor, s-a speriat ingrozitor. la fel si la artificii.
iar la cutremurul de 4 grade, de suprafata care s-a simtit ca o topaitura puternica pe verticala, a sarit ca un arc in mijlocul camerei si nu am putut sa o iau in brate. a stat asa cu urechile ciulite si coada vilvoi vreun sfert de ora, nemiscata ascultind.
astea sunt momentele cind mi-e mila infinita de ea.

cind vine in brate sa faca piinici, sa rupa mineca halatului, ii spun ca m-am saturat de hazul ei.
scoate un usor ciriit si ridica ochii/capul ca sa se asigure ca nu vorbesc serios.