povestea unui pion oropsit

pionul sta acolo in virful piramidei - deschise ca un evantai - de poeti si poezii de multi ani, si il am de la un fost elev al meu. mult timp m-am intrebat de ce un pion si nu regina, dar astea sunt misterele nedescifrate ale vietii. jazz se urca pe birou si isi cauta de lucru, de joaca, prefacindu-se ca habar n-are de existenta lui pe dreapta raftul 3, cum o iei prin biblioteca. prefera prin invaluire - cum imi povestea mie un avocat de provincie, dar decanul baroului, om important si prefacut, mincacios si cu o spuma de cultura proletara-sanatoasa. [uite cum sar ranchiunele, o sa ma traga de urechi papa freud] nimeni nu crede ca ea e interesata de ronsard si apollinaire.

de sus, sta sa isi admire isprava, si asteapta sa vada daca nu cumva misca, sa-i sara in cap.
dupa ce pindeste, ca probabil asa e in firea mitzelor, sare si ea si-l alearga toata casa, luindu-l in gura sau bagindu-l pe sub fotolii, de unde se chinuie cite 5 minute sa-l scoata. cind nu reuseste, miauna spre mine sa-i dau o mina de ajutor. dintii ei ramin in crestaturile de pe micutul pion.

asta o tine ocupata o vreme, iar in contrapartida eu pot sa-mi reiau locul si activitatea la birou, ea abandonind teritoriul. pe de alta parte lucrurile pot sfirsi destul de tirziu jazz facind un zgomot groaznic, tirindu-l prin bucatarie si facind oaresce pagube colaterale si varsind vaze cu flori degeaba adapostite precaut acolo, gindind eu ca are treaba in alta parte.
cind o vad ca apare scuturind labutele inteleg ca e uda si a darimat un recipient ce avea apa. plec resemnata sa fac si sa dreg.
e greu sa fii mitza singura intr-un app, dar si mai greu e sa fii stapina unei mitze de app.