Tuesday, November 18, 2008

Tom [in memoriam]

Tom a murit. ca un om. dupa ce a zacut citeva zile, tacut si aproape inconstient.

nu cred ca noi oamenii l-am invatat ceva pe el, dar sa povestesc ce ne-a invatat el pe noi, cei ce locuim in aceeasi scara de bloc.

astepta in fata scarii pe oricine urca, o zbughea inainte si se oprea la usa lui lili de la etajul 1, in fata careia incepea sa miaune tare uitindu-se cind la tine, care urcai treptele alene, cind la usa. incet, ne dumiream ce voia. ne opream si sunam la sonerie, usa se deschidea si tom disparea absorbit inauntru. aproape 7 ani de zile a exersat cu noi figura asta, pina ne-a reusit perfect; el ne astepta in fata usii si noi sunam. a perfectionat metoda, noi am invatat-o dar nu stiu daca am si inteles.

2 comments:

feeria said...

Ei... parc-as citi despre motanul meu, un vagabond innrait, care aplica aceeasi strategie: cum simte ca se apropie un vecin din bloc, sare din gradina drept in fata usii de la intrarea in bloc, se posteaza si incepe sa miaune. Vecinul deschide usa, si apoi urca pana la etajul 1 (acolo unde stau eu) si suna la usa, eu deschid, il cert pe nazdravan, il iau in brate si-l flocosnesc temeinic, multumesc vecinului, inchid usa in urma lui si ii pregatesc motanului ceva de mancare.

Pe de alta parte, am avut un motan care a murit exact ca un om... da, in tacere, asteptand sfarsitul, dorindu-si doar sa stea langa noi, sa ne simta aproape. A murit in bratele tatalui meu, care l-a iubit enorm de mult (vagabond si el- motanul nu tata-, poreclit de vecini Doroftei pentru ca se batea cu toti cotoii si uneori si cu cainii, de venea rupt acasa).

vic said...

e de necrezut cit de mult pot insemna animalele in viata noastra, cum ne primesc in lumea lor si ne suporta si se obisnuiesc cu noi intr-atit, iar cind le vine sfirsitul, ne fac partasi la despartire ca sa ne lase o amintire completa.