de wend, de primavara [2]

draga domnule decan
eu ti-am pus pisica-n geam
tot sperind c-o sa rimeze
ce astepti si nu mai vine
vai de tine / vai de mine.

si foaie verde primavara
asteptind eu pe afara
tot gindesc ce sa-ti mai fac
fricii tale da-i un leac
trage dracu din pistoale
nu mai invirti dosare
nu mai aduna parale
imi faci sila, mi-e rusine
asteptind ce nu mai vine.

si d-alelei si valeleu
preacuvioase vorbe,
traznita stau si nu-nteleg
ce scenariu pritocesti:
de o poti lua de-a dreptul
si ai totul la-ndemina
nu se face sa pui sfertul
cind ai si intregu-n mina.

nu ma judeca de toanta
esti mieros dar dai cu barda
ai hartag si vrei iubire
ma sufoc de indignare
cind te dai asa de mare.
cin’te cere de nevasta
eu am casa, tu ai masa
tu ai casa, eu am masa.

curmatura de drumeag
taietura de briceag
lasa-n ma-sa acest mesaj
la vedere!
ca tot prostu’
sa se mire care-i rostu.
nu ma pacalesti pe mine
ca prin sticla vad prin tine.
este o regula in toate
sa nu spui ca n-am dreptate
dar cu sufletu’ cum stai?
daca n-ai, n-ai.
pai, atunci, de ce sa dai?

cu pisica cum ramine
spinzurata-n cui pe geam?
eu ti-am spus sa nu cutezi
s-o atingi, c-o sa te muste.
toate-ti vor iesi pe dos,
draga domnule fricos.

solidaritate pisiceasca

jazz catre sakura:

draga motane, tin labutele strinse si gindul numai la tine.
sa te faci bine, oricit ar dura, jur sa fiu cuminte si rabdatoare.
eu te astept aici, sa nu ne lasi.

dupa amiaza unei nimfe

cind a inflorit amaryllis-ul //

Insingurare la mai mult ca perfect

rotunjita-n patetismul unei dupa amieze portocalii

tristetea mea nu seamana cu a ta.

e primavara cind sarut petale

in miez de zi,

sau in pagina de download free

sa rascolesc incriptari.

printre obisnuinte si tandre cercuri

ce pastreaza oscilatii si gesturi nervoase citeodata

iubirea mea nu seamana cu a ta.

ce cred eu despre

aceasta geometrica si virtuala economie

de timp de conectare.

fara indoiala am sa impart ciudate aripi frinte

- mototolite-n catifele stinse -

in protejate pagini web

si am sa pun parola

- pe care am s-o uit definitiv -

intre faptura mea si fluturii striviti.

sufletul meu nu seamana cu al tau.

la capatul acestei navigari absurde

privire de albastru pe albastru.

cind am sa stiu unde s-a dus

gestul care ar putea cuprinde

o lista larga in care nu-s.

de cita caldura are nevoie jazz

muuuulta, din pilota sub care se afla perna electrica. si parca ar mai...
afara este soaaaare iar jazz casca aratindu-si limba ondulata si rozalie.
cred si eu ca dupa un fileu de piept de pui, visele de pisoi devin grele.
si totusi, reusesc sa-i tai doar o gheara, pe zi ce trece e tot mai dificil.

singuratatea lui jazz

si ceva simpatic de pe un blog:
http://laboiteaimages.blog.lemonde.fr/2010/04/19/le-jeu-de-ta-langue-au-chat-les-reponses/

sec XX

pentru beausergent - DARIO FO, Elisabeta - din intimplare o femeie
traducere florian potra

sa ucizi o pasare cintatoare

1. atita ceai de cozi de cirese am baut, incit am capatat miros de cirese. iar in mine a inceput sa creasca inflorind, un cires.
prin degete cresc ramuri mici cu frunzulite verzi si flori albe care le acopera, iar bratele sunt noduroase si lucioase.
ochii au in iris un mugure de floare, genele sunt din stamine galbene iar pleoapele petale albe dantelate care se zbat triind lumina.
parul in oglinda e alb, dar sunt flori in buchetele, si daca am incercat sa rup una m-a durut. cind scutur capul cern petale.
in scorbura urechii stingi adapostesc o pasare micuta, frumos cintatoare.
in cosul pieptului simt cum cresc si inima pulseaza seva, si daca m-am taiat la un deget, a curs lipicios un suc dulce verzui.
umblu asa prin lume de-o vreme cu un nimb de albine zumzaitoare, risipind o adiere amaruie.
nu mai incalt ciorapi, eu insumi calc pe flori, iar unghiile si degetele de la picioare sunt flori si ramuri, buchetele mici spre care se rasucesc vene groase. ma feresc sa stau pe loc fiindca mi-e teama sa nu prind radacini.

2. cind recitesc Truman capote – alte glasuri, alte incaperi imediat urmeaza harper lee – sa ucizi o pasare cintatoare. Oare de ce.

3. de la pan volodyowsky, plinge toata floarea cea vestita a polacilor. pe ei ii iubeste bunul dumnezeu, de aceea ii aduna si ii ia la el pe unii, crezind ca restul vin singuri. dar nu se intimpla asa, restul se incapatineaza sa-si faca in continuare cruce de la stinga la dreapta si sa creada chiar in cel ce-i napastuieste.
acel papa ca o umbra le-a transmis cel mai important mesaj sa nu va fie frica, iar ei l-au recunoscut, fiindca dintre toate sentimentele omenesti frica le este straina total. nu le-a fost frica niciodata de-a lungul acestei istorii care nu-i incape.