Monday, August 16, 2010

Fantezie de vara in concert baroc

pentru belle: alejo carpentier, concert baroc


subiectul este o improvizata orgie muzicala, dezlantuita in timpul celebrului carnaval din venetia, cu un concerto grosso la Ospedale della Pieta, minastire care crestea si educa tinerele abandonate, la care participa:
- Antonio Vivaldi, roscovanul, muzicianul calugar
- Domenico Scarlatti la clavicembal
- Georg Friedrich Handel la bas continuu
- cele 70 de orfeline ale caror nume au fost reduse de catre maestrul antonio la instrumentul la care cintau: Pierina dai violino . . . Cattarina dall cornetto . . . Bettina dalia viola . . . Bianca Măria organista . . . Margherita dalVarpa doppia. .. Giuseppina dai chitarrone . . . Claudia dai flautino . . . Lucietta dalia tromba. .
si apoi doar la instrument :
Clavicembalo. . . Viola da bracSia .. . Clarino . . . Oboe . . . Basso di gamba .. . Flauto ... Organo di legno . . . Regale . . . Violino alia francese . . . Tromba marina .. . Trombone . .
« Dă-i bătaie, saxon împuţit!» — striga Antonio. « Ai să vezi tu, acum, prea curviosule!» — răspundea celălalt, furat de prodigioasele-i născociri, în timp ce Antonio, fără să scape din ochi mîinile lui Domenico, ce se risipeau în arpegii şi înflorituri, arunca arcuşul pe corzi, scoţînd parcă notele din aer cu brio ţigănesc, muşcînd corzile, clocotind în octave şi note duble cu drăcească virtuozitate cunoscută de discipolele sale. Şi părea că mişcarea va atinge punctul culminant, cînd Georg Friedrich, dînd drumul brusc la registrele grave ale orgii, făcu să se audă sunetele din bas, mutaţiile, acel plenum cu o asemenea forţă în tuburile ce sunau ca trîmbiţele, goarnele şi bombardele, ce parcă chemau la Judecata de Apoi. «Saxonul ne rade pe toţi!» — strigă Antonio, într-un fortissimo exasperat. « Eu nici nu mă mai aud» — ţipă Domenico în acorduri tot mai puternice. între timp însă, Filomeno alergase la bucătărie, aducînd o baterie de cazane de aramă, de toate mărimile, în care începu să bată cu linguri, linguri de spumă, teluri, făcăleţe, lemne arse, pămătufuri de şters praful, cu o asemenea inspiraţie în materie de ritm, sincope, accente încît, treizeci şi două de măsuri îl lăsară singur, să improvizeze. «Magnific! Magnific!»— striga Georg Friedrich. « Magnific! Magnific!» — striga Domenico lovind cu coatele, plin de entuziasm, claviatura clavicembalului. Măsura 28. Măsura 29. Măsura 30. Măsura 31. Măsura 32. «Acum!» —urlă Antonio Vivaldi şi toată lumea atacă Da capo cu o impetuozitate cutremurătoare, scoţînd sufletul din viori, oboi, tromboni, orgi regale, orgi portative, viole da gamba şi din tot ceea ce putea suna în sala ale cărei vitralii vibrau în înălţimi, înfiorate parcă de furia cerurilor.

totul terminindu-se cu o scalambaiala traznita dirijata de Montezuma, vizitatorul continentului european ce-si cauta sentimentele originii spaniole alterate in conchista, cu obirsii neclare in mexic si a negrului sau valet, filomeno:

« Al dracului negru! — exclamă napolitanul. De cîte ori vreau să ţin un ritm, el mi-1 impune pe-al lui. O să ajung să cînt muzică de canibali.»
pina sa bagati de seama, se bifeaza trecerea prin venetia a unor muzicieni celebri in glorie sau cu picioarele inainte – vezi wagner – si ajungem si la geneza operei motezuma, a lui Vivaldi despre care desigur nu va intrebati ce si cum, in ultimul timp.
mai bine punctat cum a ajuns Vivaldi la acest subiect?
nu va intriga cum a ajuns motezuma baroc?
uite asa:

Indianul continua să insiste, deşi o lăsase mai moale:« Istoria spune că . . .» « Nu mă regula cu Istoria în materie de teatru. Ceea ce contează aici e iluzia poetică. Uite, faimosul Monsieur Voltaire, a prezentat, nu demult, la Paris, o tragedie în care asistăm la idila dintre Orosman şi Zaira, personaje istorice care, dac-ar fi trăit cînd se petrece acţiunea, ar fi avut, el peste optzeci de ani, iar ea, cu mult peste nouăzeci. . .»
«Şi pentru dumneata, Istoria Americii nu e măreaţă şi respectabilă ?» Părintele Compozitor îşi puse vioara într-o cutie căptuşită cu satin, de culoarea fucsinei. « în America, totul e o fantasmagorie: poveşti despre Eldorado şi Potosî, oraşe fantomă, bureţi care vorbesc, berbeci cu lînă roşie, Amazoane fără o ţîţă şi Orejonix care mănîncă iezuiţi...» Acum era rîndul indianului să se enerveze: « Dacă-ţi plac aşa de mult poveştile, pune pe muzică Orlando Furioso.» « Am făcut-o; premiera a fost acum şase ani.» « N-o să-mi spui că ai pus să cînte pe scenă un Orlando care, în pielea goală, cu fundul gol, străbate toată Franţa şi Spania, cu mădularul în vînt, înainte de-a traversa înot Marea Mediterană şi-a pleca pe Lună, aşa, de parcă totul ar fi fost un fleac ?»


5 comments:

Belle de Jour said...

merci vic
:)

Mirela P. said...

Frumos dar pentru minuntata Belle! ...când mă gândesc că în seara plecării noastre din Veneția, in Chiesa di San Maurizio urma un Concert de muzică de cameră de Vivaldi, în spațiul respectiv fiind amenajată și o expoziție cu instrumentele la care a cântat magnificul pre-baroc și câteva partituri scrise de mâna lui...Uf, m-aș muta la Venția azi! O zi frumoasă, Vic! :

vic said...

da, sunt de acord ca venetia e in mod special a artistilor, asa ca aprob sa te muti acolo :-)

Rodica said...

Of,de-a dreptul savuros!

Falvo said...

Salut, dorim sa-ti facem o propunere comerciala. Daca esti interesat trimite un e-mail la office@falvorotarybids.ro