Wednesday, July 27, 2011

adio, pica frunza...

jurnal de pe frontul de est:
1. dimineata la ora 7 fix, gasesc un copacel nud, cu frunzele aurii in strat gros pe asfalt. o fi venit toamna?

2. degeaba vor tiganii scotocitori prin gunoaie sa ne invete ecologia, noi nu si nu.
ei ne lasa niste pungi imense in care sa adunam pet-urile, dar noi de afurisiti le amestecam cu pepenii. sunt alti tigani, aparte care aduna cartoane pe care le pliaza cu stiinta si de aia ne roaga ca tot ce e hirtie, cutie sa le punem separat, dar noi nu, toate cutiile de plasme, frigidere sunt amestecate cu coji de vinete.

3. o femeie care mergea harnica inaintea mea pe straduta spre piata, se opreste stupefiata dupa o masina si zice: asta era calator, ca are inel la picior! cind ma apropii zaresc porumbelul mort, trintit pe asfalt cu aripile larg desfacute. am simtit ca mi se face rau din toate celulele.

4. cum ferestrele biroului meu dau spre biserica, aud slujba in difuzoarele date foarte tare: un preot spune tatal nostru si apasa intr-un fel emotionant pe 'piinea noastra cea de toate zilele...'.
corul care cinta 'doamne miluieste' e vioi, si aproape vesel, din voci tinere. in timp ce scriu au trecut pe canoane, ei nu, ceva e deosebit cu slujba asta si nu pot sa spun exact, dar sunt mai mult de 4 voci distincte.

5. un pisoi urit si tarcat sta pe coada in fata portii, ma opresc si-l intreb. fuge in curte, dar pe sub gard ii vad boticul. ii dau mincarea pregatita pentru motanul nostru adoptat la serviciu. pe un servetel, bobite asortate ramase de la jazz.
pe sub gard, maninca de pe servetel cu harnicie. trag putin de servetel spre mine, imediat o labuta trage mincarea inapoi.

6. nu stiu ce viseaza altii, dar eu cind tin minte ce visez ma aflu in spatii mari, si ma joc si ingrijesc pui de pisi dar de fapt sunt lei, tigri, leoparzi.

7. jazz maninca din nou mincare umeda; linge cu aplicatie chiar si din jurul farfurioarei, ea sclivisita.
cind deschid frigiderul se infiinteaza imediat si asteapta pe marginea chiuvetei, sa-i incalzesc in apa fierbinte, in ibric mincarea. bea si un strop de lapte, care lapte are si el o poveste.

de la o vreme eu o deranjez pe ea noaptea, plimbindu-ma insomniaca prin casa; rasplata sunt pozitiile extravagante in care o surprind pe jazz. o adevarata regie.
sunt imagini unice, la fel cu joaca ei in dulap care vor fi pastrate doar in mintea mea.

8. car acasa, de codite, 2 vinete imense care au 3 kg; jazz se infiinteaza sa vada ce si cum.
pe focul maxim, se desfac pintecoase scotind la iveala miezul alb, apos.
le agat intr-o plasa, si dupa ce se scurg aproape o zi, ramine ceva meschin si jignitor pentru economia domestica: pe ce-am dat banii?
dar gustul dulce in salata merita. salata de vinete de iulie e unica. la fel si aroma.

2 comments:

Teodora said...

Nu, nu, nu! Te rog, nu pomeni cuvântul toamnă!
Nu vreau să treacă vara, pe care atâta am aşteptat-o.
(Paradoxal: toamna-mi place, dar cum e tot mai scurtă şi atrage atât de repede după ea viforoasa şi plictisitoarea iarnă, nu-i mai duc dorul toamnei.)

Jazz e un norocos că papă mâncărică încălzită, lăptic şi alte delicatessen.

Pisicelul întâlnit în cale şi care-şi apăra bobiţele trebuie că era tare scump. Într-o poză nu l-ai prins? Măcar lăbuţa?

vic said...

nu, nu am aceasta deprindere, sa scot urgent telefonul si sa fac poze. eu eram preocupata de relatia pe cale sa se infiripeze: dar stiu casa, s-ar putea sa-l mai vad pe motanelul cel urit.