de ce nu iubesc vinzatoarele

pentru ca sunt lacome, prost-crescute, lipsite de initiativa si conciliere - daca se poate accepta asa ceva cind ele ar trebui de fapt sa 'cedeze'.
detin marfa pe care in general cumparatorul o doreste, si cred ca in afara faptului ca o vind pe bani, trebuie sa te indatoreze emotional pentru acest lucru.
in istoricul meu mental, nu am amintiri decente macar daca nu frumoase cu vinzatoare.
si asta imi creeaza 'suferinta'?
citeodata da.

dar,
am alaturi de bloc de multi ani un magazin de cartier, tutti-frutti, non-stop. mai scump, cu vinzatoare fumacioase, obraznicute - cind afara la cafele, cind vorbarete inauntru.
in timp, existenta lor de la care nu am pretins mare lucru, ci doar urgenta unei piini sau cutii de lapte, apa minerala, mi-a inoculat o stare de siguranta domestica: daca uit ceva, sigur la ele gasesc. si ce pot eu sa uit: chibriturile cu care aprind cuptorul, otetul cu care la 8 seara trebuie sa clatesc vase de peste, 2 lamii pentru coaja, etc.
de un revelion, la miezul noptii eu cumparam piine, ele chitaiau prin magazin fara regrete.
altadata cumparam pur de spalat vase si biscuiti integrali duminica, iar ele imi spuneau ca au schweppes la rece si inghetata aloma cu ciocolata.
am plecat de la ideea ca in acest magazin mic sunt doar citeva marfuri, in timp am verificat ca au cam tot ce mi-a trebuit urgent.
aveau si un caiet, unde notau clientii fiindca vindeau pe credit, fara buletin!
fiind vecini cred ca le e rusine sa fie impertinente, se tem ca le tii minte si le bati obrazul; iar daca nu potrivesti banii, ramii dator. desigur e o strategie, fiindca nu e comod sa te stii dator cu citiva firfirici, asa ca sigur o sa-i dai inapoi, poate indoit.
si multe altele.

stefan radof

cind a murit st. a doinas am fost trista. dar acel sentiment nu a insemnat nimic fata de ce a urmat: acuzele si bulversanta moarte a sotiei lui. ca si cum aveam dreptul sa intreb. de atunci nu am mai deschis nici o carte a lui.

la vremea aparitiei [1986], un astfel de obiect/carte era o poveste: ilustratia de pe coperta e a lui tudor jebeleanu, iar interiorul e tulburator.

sa lasam timpul sa curga.

arzind trandafirul

priveste arzind trandafirul
si-nvata sa mori -
mi s-a spus.

sfisiere de duh –
incenusarea lui:
aeru-n flux
devorindu-i conturul.

umarul ierbii-a ramas
ca o pata – nevindecata
dupa arsita-n zori.

Invata sa mori!...
Invata sa mori!...

Doamne –
cum de-am putut privi
asemenea ura:
numele lui
imi va arde mereu
cuvintele-n gura.

din landul de est

cautarea unei greble mici m-a epuizat, asa ca dupa achizitionare am stat ca si bunul dumnezeu cind a facut lumea, sa ma odihnesc.
asa a trecut wend-ul.

localnicii trec granita - cu pasaport - la reni sau cahul si cumpara peste pentru bunavestire. pe piata noastra doar pastrav somonat, somon si sardine. eu trec printr-o colica biliara, ce bine, si sunt scutita de toata tevatura. nu deschid frigiderul si ma uit zburlit la o cana cu sana.

jazz e bine merci, o pregatesc de baie, ii spun la fiecare ora, uite vezi asta e samponul, uite asta e peria... ea nu mai are rabdare, sta la usa baii si se scarpina frenetic. caldura care a venit brusc i-a incins cojocul iar ora de vara a dezorientat-o. nu intelege de ce trebuie sa manince la 5 dimineata sau de ce ne-am culcat la 7.

string din lucrurile de iarna: prea multe din toate, nu ajungea un fular sau o singura pereche de manusi? si atitea incaltari. si atitea carti, si atitea zile...

ma consolez cu mindria care-mi umfla pieptul, ca acest cur de tara si de europa l-a dat pe superhero boldea care a pus pe jar africa, asia si o parte a europei tocmai cum ziceam, landul de est.

jup

de abia astept sa se intoarca odata pasarile calatoare!
http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Fast-food/7363

mi-au furat pisica! balconul lui chirila [2]

povestea a inceput acum 3 sapt cind dupa 9 dimineata am plecat la cumparaturi si credeam ca totul e in ordine acasa.
am revenit pe la 1 pm, si cind am deschis usa cu primele sacose, jazz nu era pe hall cu burtica in sus, dindu-se de-a dura. m-am gindit ca e in dulap si asteapta momentul sa ma sperie.

cind am adus al doilea rind de sacose, jazz tot nu era, asa ca am inceput sa o caut/strig. m-am ingrijorat. nu intelegeam unde poate sa se fi ascuns.

am plecat dupa apa minerala. si am intrat la ginduri.
am cautat peste tot, m-am gindit ca mi s-a strecurat pe linga picioare cind am plecat; am urcat si coborit etajele strigind-o si sunind pe la vecini sa intreb de ea. povestea devenea SF. am reconstituit revenirea in app si am cautat semnele unei intrari frauduloase care s-ar fi soldat cu furtul pisicii! mi-au furat pisica!

am cautat la parter, la baza blocului gindindu-ma ca a cazut de la fereasta, desi nu era nici una deschisa.
s-a facut ora 3 1/2, iar eu plingind, cu mintea ravasita, am plecat din nou pe scari sa intreb alti vecini daca au vazut ceva suspect. la chirila - deja l-am prezentat - usa era deschisa, si in timp ce eu ma apropiam imi sare in fata tinarul chirias: n-ati pierdut o pisica?
am ramas impietrita si am intrebat daca e moarta. el a zis ca nu, dar e sub dulap si nu vrea sa iasa. avea 2 telefoane, cite unul in fiecare mina.
cind m-am aplecat in fundul hall-ului, sub fundul dulapului, ochisorii albastri ai lui jazz straluceau. am scos-o, am cerut iertare, m-am scuzat, m-am bucurat ca e vie, ce mai vorba lunga - uitasem orele de spaima.

am stat o ora cu mitza in brate fiindca se tinea cu ghearele de mine, si in somnul de noapte inca a oftat si a scincit.

cum s-a intimplat? jazz a iesit pe balcon, desi pot sa jur ca nu-mi amintesc ca la 9 dimineata sa fi deschis usa si sa fi avut vreo treaba pe acolo.
dar fie, de pe balconul meu, pe bara la chirila si cum usa de la camera lor era deschisa, a intrat in casa.
s-au trezit cu mitza mea musafir.

o sapt a avut interdictie pe balcon, usa raminind inchisa. dar nu a folosit la nimic.