Friday, September 14, 2012

constanta buzea - in memoriam



Acel castan de cind nu se mai zbate

Daca din nou mi-e dor senin de mine
Sub frunza ca o gheara de pasare ucisa,
Acel castan din vremea parerilor de bine
Ce amintire varsa din gura lui deschisa?

Ca duhul unei pacoste revine
in saracia ochilor mei tisa,
ma sperie ingalbenind rugine
tutela ei ca o ruina scrisa.

E semnul unei nimiciri curate
sunarea-n iarba-a vamilor de vint,
sufletul ni se da pe jumatate,
cealalta jumatate e pamint,

dar dorul duce mari nenumarate,
viitorimi promise in cuvint,
si-acel castan de cind nu se mai zbate,
isi tine creanga-n ceruri ca un sfint.

mi-e dor din nou de mine, ingropatul
intr-un hatis de sticla aburit.
De sus cad frunze calme peste patul
In care am stat si nu m-am odihnit,

Sus e fereastra turnului, palatul –
Si-acel castan supus si chinuit,
Singur fugind de-a lungul si de-a latul
Cu mine-n lemnul lui, ca un ranit.

[Ploi de piatra, 1979]


0 comments: