Festivalul George Enescu

am aceasta caseta cu oedip, care la vremea ei a costat 112 lei. a fost mult oare? dirijor mihai brediceanu cu solistii, corul si orchestra operei din bucuresti. si david ohanesian.

pe canalul TV cultural se face PR festivalului: vad un film cu dublul de bach. menuhin si oistrah. chiar daca filmul e vechi, suna impecabil.
menuhin spune ca e prima oara cind vine in bucuresti fara enescu. el coboara dintr-un tren, oistrah din avion. se imbratiseaza cu bucurie evidenta. sunt zei.

eu ascult bach-ul meu, cu isaac stern si itzhak perlman, cu new york philarmonic, dirijor zubin mehta.

ani la rind am urmarit restaurarea luminisului la sinaia, in cumpatu. pina a devenit de vizitat. casuta ingrijitorului a fost intotdeauna locuita chiar de persoana cu pricina, fiindca i-a fost lasata prin testament. din cind in cind luminisul se popula, iar la parter, intr-o sala amenajata adhoc dintr-un fost garaj, mai aveau loc concerte.

in afara de muzica, enescu ne-a lasat o poveste. de fapt, in povestea asta e muzica, sau in muzica e povestea. oricum.

sa ne bucuram. suntem altii miliarde care nu lasam nici un semn al trecerii noastre.

a venit acea toamna

pe balconul meu, sub un imens si disperat cer albastru, un paienjen si-a tesut o complicata pinza intre florile suspendate.

ziua e mai scurta, fiindca dimineata si seara trebuie sa aprind lumina. si e rece.

doar lui jazz ii place, si se tavaleste cu burtica in sus, uitindu-se la paianjen si la asteptarea lui, ea in asteptarea ei.
si eu in asteptarea mea.

doamna toamna, ai venit? ti s-a parut ca te-am chemat.
mai aveam ceva de dres, de asezat.

jazz lenevoasa

duminica.
e cald inca, lui jazz ii cade ingrozitor de multa blana.
face din bratele lui lili - care o tinea sa-i tai unghiile, un salt si ramine in urma ei prin aer o dira de puf.
vai de mine si de mine.
toata ziua curat covoarele cu cirpa umeda si adun blanitza. jazz sta chiar in mina mea si se muta mai incolo numai cind dau peste ea. se simte vinovata si urmareste totul cu interes.


ii fac baie pe indelete si o fugaresc prin cada. ma plictisisem eu, ca ea ar mai fi stat. adoarme ca traznita si se scoala la ora 8 fix, seara cind casca vreo 5 minute si se intinde.

nu era in plan, dar nu stiu ce sa fac cu blana ei pe care degeaba o perii si aspir. cade.
cred ca de atita apa cita bea are atita blana. :-)

La stupina [2]

primavara cind se deschid stupii dupa iernat, se face si o evaluare a lor.
este poporul sanatos? pai sa vedem.
citeodata pare in regula.



atunci? iata surpriza. un soarece a facut pui sub un capac de stup. multi. si-a ales locul asta fiindca este cald. si poate rontai fagure. pe munca altuia. eheeee...
va place sau nu, soarta lor e pecetluita fiindca intra la categoria daunatori. mai tineti minte soarecele lui arghezi? cam pe-acolo.

totul este trecut in caiet. cite rame are stupul, familiile...
si apare alta problema: invazia furnicilor, care au depus oua tot sub capacul stupului. e o lume incredibila si complexa.

dupa aceasta trecere in caiet, apicultorul stie cum sta. daca au avut mincare destula, daca au inceput activitatea, nu cumva sunt bolnave si trebuie sa ia antibiotice?
daca sunt prea multe, vor roi curind...

ca sa-mi faca mie pe plac si sa rontai polen, se pune la intrarea in urdinis - acea fanta prin care albinele ies/intra in stup, un dispozitiv special cu o periuta si o foaie de hirtie. cind albinele trebuie sa intre, sunt obligate sa-si treaca piciorusele pe perie, iar polenul adus cade pe hirtie, in picaturi mici colorate dupa florile carora le-a apartinut: cele mai spectaculoase sunt cele de cicoare, albastre.
primavara/vara polenul va fi frumos colorat: galben, albastru, verde sau rosu. pe toamna, doar galbui, portocaliu inchis spre maro. nimic interesant sau apetisant.

oricum eu il pastrez in borcanele mici, si maninc cu lingurita. 2 lingurite dimineata spun apicultorii, reprezinta hrana si energia pentru o zi. eu stiu ca dupa, ti-a foame si rozi si sireturile de la adidasi, asa ca nu ai timp sa vezi ce se intimpla pina la sfirsitul unei zile.

albinele sunt frustrate fiindca au zburat kilometri fara nici un folos. stuparii se feresc sa-si necajeasca poporul lucrator. acum, ca stiu, cer atit de rar, incit renunt chiar de buna voie. daca maninc fagure capacit, e suficient, are de toate in el.

frumosul, auriul, harnicul si inegalatul exemplu de comunitate:
[si n-am ajuns inca la fagure]

La stupina alias Prisaca [1]

aceste posturi sunt pentru Belle Toujours caci, ea a cautat pricina

ma uit la acest bol cu miere de salcim galbuie lenes curgatoare de pe masa mea si spun o poveste. si 'nainte mult mai este...

a unei stupine asezata in padurea buciumenilor, da chiar aia, din povestea lui sadoveanu cu lizuca si patrocle. exact nu stiu unde e dumbrava minunata, dar pot sa va spun de minastirea buciumeni, cu hramul sfintei maria. cum care minastire? aia unde a poposit si regele mihai, cu regina si cu mine cu tot.

stupina nu este cum v-ati imagina un perimetru ordonat si disciplinat.
desi este a unui om de specialitate apicultor, e o devalmasie prietenoasa.
dupa vreo 15 ani de stat la casuta padurarului - padurea a fost retrocedata 'boierului' cum ii spun localnicii, stupina a fost mutata la poalele padurii, in sat. boierul habotnic, a daruit casuta padurarului preotului unui schit care coexista si el cu cele 2 minastiri, tot in padurea buciumenilor.










e tot aia? nu, acum mierea e altfel.
prima miere, care acolo se recolteaza pina in sfintul petru se numeste de salcim dar e un amestec, nu iese niciodata curata de salcim. se amesteca cu cires salbatic sau prun din livezile celeilalte minastiri de maici, care se numeste sihastru si e la departare de vreo 500 de metri de cealalta minastire. nu ca e interesant cum sunt 2 minastiri de maici la o distanta asa de mica, care impart acelasi habitat si totusi atit de diferite. fiecare cu istoria ei. dar asta e alta poveste.

stiti cum e fagurele de cires salbatic? roscat inchis si parfumaaaaat... dar e foarte rar, fiindca se amesteca repede cu salcim. trebuie pindit cu atentie si hatz, prins exact la momentul oportun si folosit ca o delicatesa in bucatele mici. dar ai sansa ca intr-un fagure sa gasesti insule mici deja capacite de miere de cires. negocierele sunt strinse pentru fiecare bucatica.

capacitul este operatia prin care albinele inchid alveolele cu miere, punindu-le capac de ceara in care strecoara si venin. de aceea capaceala e albicioasa, iar fagurele sta in orice pozitie fara sa curga miere. capaceala e buna pentru imunizarea contra rosu in git, alergii, bronsite cronice... cel mai bine este sa nu separi bucatile de fagure de capaceala, sa fie mincate cu totul.

acum mierea din sat, cum ii spun eu, e de salcim amestecata cu flora spontana. cicoare, pomi fructiferi de prin curtile satenilor...









testul in stupina incepe cu prima intepatura, fiindca trebuie sa-ti testezi reactia singelui. fiind noi cu 3 masini in poarta, [in caz de nevoie, rapid la un spital cu urgente] ne-am lasat ciuruiti de primele luptatoare, care binisor dupa prinz o cautau cu luminarea in jurul nostru, mai ales in parul meu roscat. [ziceau ei, dar eu zic ca oricum m-ar fi compostat] cum nimeni n-a suferit cu nimic mai mult decit usturimea si umflatura de rigoare, frecata cu sare, cumva mindri de initiere, am purces fara frica printre stupi, fiindca le luasem seama, dar si ele mirosisera cu cine au de-a face.

milogeala incepe pentru polen. nici un stupar nu-ti face polen de buna voie, ei spun ca streseaza albinele.
asta, pe data viitoare.