cind jazz era pisoias

asa a inceput povestea: jazz avea 2 luni si 2 zile cind in 8 sept am adus-o acasa la mine - acum, eu sunt acasa la ea.

jazz nu stia sa se joace cu jucarii, a avut 4 frati si se jucau intre ei. trebuia sa-i prezint fiecare jucarie cu rabdare si s-o invat cum se face. de aceea azi crede ca si eu sunt pisica.

mica si curioasa, pufoasa si foarte curata. curata fiindca facea baie cu sampon de pisici, si nici in ziua de azi nu comenteaza baia, fiindca ea crede ca asa fac pisicile.

citeodata se straduia sa se linga si atunci scornea cele mai incredibile pozitii.

aceasta e pozitia de veghe; de dormit doarme abandonata cu burtica in sus, si toate 4 labutele in toate partile, cind sforaie, ofteaza si face pirtz.

dormitul in prosop, asa e cind esti mic, prea mic si repede dus de acasa.

jazz arata spre mindria mea, ca va merge devreme la scoala, ca-i plac cartile si scotocitul mai ales unde n-ar avea voie. nu apuc sa-i spun asta, a ajuns acolo inaintea interdictiei.

mingiuca asta, cumparata de la salonul de pisici, se va dovedi neatragatoare, si locul ei va fi sub frigider, de unde nu poate fi scoasa decit o data la 1 an. dar, se vede labuta din spate, care are alb la pernute.

dintr-o cutie de imprimanta, am facut un fel de labirint, si fiindca repede a devenit neincapatoare, diferite parti ale corpului ii ies prin tot atitea diferite gauri. noaptea se auzeau bufnituri de credeam ca se darima cite ceva.

jocuri, ce bine e sa fii mic, fara griji. vom vedea mai departe ce griji a inceput sa aiba jazz.

aceasta jucarie de plus e ecologica si are in tirtitza niste granule; jazz o smotoceste si o cara in dinti de colo-colo.

de dupa fotolii, pindeste sa-mi sara in cap cu orice ocazie; probabil crede ca am chemat-o.

obosita adoarme in cele mai nastrusnice pozitii, dar cu botul in ceva moale, crezind ca e mama ei pisoaica. asta totusi rar, de obicei e in brate la mine.

jazz in iulie

1. pe 6 iulie jazz a implinit 3 ani, virsta la care pisicile devin mature si au culoarea ochilor si a blanii definitiva. asa ca jazz va ramine cacao cu lapte, maro si alb pe unde a vrut bunul dumnezeu, desi mama ei era cu mult maro.

de cind a fost ziua ei, ma cearta des, si observ un aer ca nu-mi mai trece cu vederea chiar orice. si ca eu trebuie sa-i respect momentele in care fuge de mine, se ascunde sub ceva si nu vine cind o strig pentru ca asa vrea ea.

din aceasta cauza a stat inchisa vreo 3 ore in dulap, de unde a iesit mareata cu coada vilvoi intinzindu-se si aratind o limbuta roz si cerul gurii si mai roz. oare ce a facut ea acolo cit timp eu am facut cumparaturi?
dar ce a facut ea cit eu am cautat-o in jurul blocului si prin vecini, fiindca am crezut ca a cazut de la balcon. cind mi-a trecut spaima, am sesizat ochii ei ingusti si zimbetul subtire. imi venea s-o omor.

2. din cauza caldurii, jazz nu se mai lipeste de mine, vine seara la culcare perpendicular pe corpul meu cu nasul in mineca pijamalei si adoarme cu labutele in sus dupa ce a rupt cit a putut din biata mineca. citeodata ma uit la ea si o pazesc sa nu cada pe jos, coada si labutele din spate ii atirna peste marginea patului, asa ca iau cele mai incomode pozitii, dar ea nu stie, nu-i pasa. si in plus, pina isi gaseste locul ma miroase cu temeinicie, desi eu spun ca sunt aceeasi.

3. nu stiu ce-i spune lui jazz plinsul meu, dar trebuie sa o inchid pe hall cind fac asta, fiindca se urca pe mine si incepe sa mearga efectiv pe mine, pe cap pe corp, scotind niste mieunaturi scurte si ascutite. daca o inchid pe dinafara, se izbeste in usa.
plecarea ei e scurta, o fluturare de coada ca si cum zice: tu si plinsul tau care ma tineti in loc de la alte treburi!

4. de o vreme, dusa pe ginduri, jazz sta la fereastra si se uita. ziua, noaptea.
m-am luat si eu de ginduri si am inceput sa fiu atenta.
vis a vis, la et 5, in fereastra, cine credeti?

cutreierind prin casa

se urca, se baga, se intinde, trage, mototoleste, se uda, rastoarna, miauna, scirtiie, moftangeste, se alinta, musca...

la ta~tzi nii greu!

jazz pe canicula

jose saramago - memorialul conventului [3]

pentru beausergent

Referinta:

Hermes Trismegistus – corpus hermeticum

1. Miscarea lumii, prin urmare, si a oricarui lucru viu material nu este faptuita de lucruri care se afla in afara Lumii, ci de lucruri aflate in launtrul ei, Suflet ori Spirit.

[cartea IX, 39]

2. Vointa Zeului este implinire absoluta: a voi si a face sunt pentru el lucrarea aceliasi clipe.

[asclepios. Tratat de initiere IV]

3. Vointa este o calitate divina, este implinirea absoluta: a voi si a aface sunt lucrarea aceleiasi clipe. Caci ceea ce Zeul voieste, este necesar, iar efectul ii insoteste vointa.

4. Sufletul este in eter si misca lucruri vii

5. Omul este un zeu muritor, zeul este un om nemuritor.

6. Tatal a facut oamenii dupa asemanarea sa, omenirea si-a faurit zei dupa propriul chip.

dumnezeu este ciung de mina stinga
parintele bartolomeu combate nehotarirea lui baltazar care isi acuza ignoranta si incapacitatea fizica si este ciung de pe urma unui razboi, cu argumente hermetice - referinte [5, 6]. am putea zice ca e o speculatie daca aceasta formulare nu ar veni din mintea unui prelat, care va fi doctor in canoane:

Vrei să vii tu să mă ajuţi. Baltasar făcu un pas inapoi, uluit, Eu nu ştiu nimic, sint om de la ţară, m-au invăţat numai să omor, şi aşa cum sint, fără o mină, Cu mina aceasta şi cu acest cirlig poţi să faci tot ce vrei, şi sint lucruri pe care un cirlig le face mai bine decit mina intreagă, un cirlig nu simte dureri, dacă trebuie să apuce o sirmă sau un fier, nu se taie, nu se arde, iar eu iţi spun că Dumnezeu e ciung şi a făcut universul.

Baltasar se dădu inapoi inspăimintat, işi făcu repede cruce, ca pentru a-l alunga pe ucigă-l toaca, Ce spui, părinte Bartolomeu Lourenco, unde s-a scris că Dumnezeu e ciung, Nimeni nu a scris, nu este scris, numai eu spun că Dumnezeu nu are mina stingă, pentru că la dreapta lui, lingă mina lui dreaptă se aşază cei aleşi, nu se vorbeşte niciodată despre mina stingă a lui Dumnezeu, nici Sfintele Scripturi, nici Părinţii Bisericii, la stinga lui Dumnezeu nu se aşază nimeni, e golul, nimicul, absenţa, prin urmare Dumnezeu e ciung. Preotul respiră adinc şi incheie, De mina stingă.

Sufletul este in eter si misca lucruri vii

parintele bartolomeu construieste o masina de zburat, a carei propulsie initiala sunt sufletele - referinta[4, 1].

dupa ce se scoleste la alchimisti, se razgindeste si aduna 2,000 de vointe care reusesc sa ridice masina in aer si sa o poarte ca pe un balon cu reguli de navigatie, de 2 ori. ca sa ne convinga.

de ce s-a razgindit saramago?

probabil, aceasta este contributia lui personala, gindind ca prin vointa suntem nemuritori la fel ca si ideea lui de a zbura.

ce invatam noi de aici?

ca intr-o impletitura buna sa ne ameteasca de cap, saramago strecoara un subiect de care, el ateul [hmm], este chinuit. si cum mai bine sa te scuturi de o obsesie decit aruncind-o lumii intregi?

ca intr-o terapie universala, ca doar il citise si pe freud.

Marea amărăciune a lui Baltasar şi a Blimundei este că nu se găseşte un năvod care să poată fi aruncat pină la stele, ca să aducă de acolo eterul care le susţine, după cum afirmă părintele Bartolomeu Lourenco,

Nu este, şi eu, la inceput, am crezut că era sufletul, am crezut de asemenea că eterul este format din sufletele pe care moartea le slobozeşte din trup, inainte de a fi judecate la sfirşitul veacurilor şi al universului, insă eterul nu este alcătuit din sufletele celor morţi, ci este alcătuit, ascultaţi-mă cu atenţie, din voinţele celor vii. [referinta 2, 3]

insă voinţa, ori s-a despărţit de trup, fiind omul incă in viaţă, ori moartea o desparte de el, ea e eterul, voinţa oamenilor e aerul pe care il respiră Dumnezeu, [referinta 2, 3]

aceasta este taina de nepătruns a voinţelor, unde incape una, incap milioane, unu este egal cu infinitul, [referinta 2, 3]

iar tu, Blimunda, nu uita că e nevoie de cel puţin două mii de voinţe, două mii de voinţe care să fi dorit să fie slobode pentru că nu le merită sufletele, ori trupurile nu le merită, [referinta 2, 3]

căci e bine să ştiţi, in procesiuni sufletele şi trupurile se şubrezesc şi nu mai sint in stare să reţină voinţele, spre deosebire de coride sau de autodafeuri, in acestea e o furie care intunecă şi mai mult norii intunecaţi care sint voinţele, sint negrii ca-n război, o beznă adincă se lasă inăuntrul oamenilor.