Friday, July 23, 2010

jazz in iulie

1. pe 6 iulie jazz a implinit 3 ani, virsta la care pisicile devin mature si au culoarea ochilor si a blanii definitiva. asa ca jazz va ramine cacao cu lapte, maro si alb pe unde a vrut bunul dumnezeu, desi mama ei era cu mult maro.

de cind a fost ziua ei, ma cearta des, si observ un aer ca nu-mi mai trece cu vederea chiar orice. si ca eu trebuie sa-i respect momentele in care fuge de mine, se ascunde sub ceva si nu vine cind o strig pentru ca asa vrea ea.

din aceasta cauza a stat inchisa vreo 3 ore in dulap, de unde a iesit mareata cu coada vilvoi intinzindu-se si aratind o limbuta roz si cerul gurii si mai roz. oare ce a facut ea acolo cit timp eu am facut cumparaturi?
dar ce a facut ea cit eu am cautat-o in jurul blocului si prin vecini, fiindca am crezut ca a cazut de la balcon. cind mi-a trecut spaima, am sesizat ochii ei ingusti si zimbetul subtire. imi venea s-o omor.

2. din cauza caldurii, jazz nu se mai lipeste de mine, vine seara la culcare perpendicular pe corpul meu cu nasul in mineca pijamalei si adoarme cu labutele in sus dupa ce a rupt cit a putut din biata mineca. citeodata ma uit la ea si o pazesc sa nu cada pe jos, coada si labutele din spate ii atirna peste marginea patului, asa ca iau cele mai incomode pozitii, dar ea nu stie, nu-i pasa. si in plus, pina isi gaseste locul ma miroase cu temeinicie, desi eu spun ca sunt aceeasi.

3. nu stiu ce-i spune lui jazz plinsul meu, dar trebuie sa o inchid pe hall cind fac asta, fiindca se urca pe mine si incepe sa mearga efectiv pe mine, pe cap pe corp, scotind niste mieunaturi scurte si ascutite. daca o inchid pe dinafara, se izbeste in usa.
plecarea ei e scurta, o fluturare de coada ca si cum zice: tu si plinsul tau care ma tineti in loc de la alte treburi!

4. de o vreme, dusa pe ginduri, jazz sta la fereastra si se uita. ziua, noaptea.
m-am luat si eu de ginduri si am inceput sa fiu atenta.
vis a vis, la et 5, in fereastra, cine credeti?

19 comments:

Belle de Jour said...

la multi ani jazzzzzz!!!!!
are sa ramana ciocolata clar :)

vic said...

mama si tatal ei erau maro. ea arata la fel ca toti ceilalti pisoiasi, alba.

eu credeam ca se va face maro. teoretic in virsta umana, ar avea 30 de ani. incerc si eu sa zic domnisoara jazz, desi cind miauna indirjita in fata usii de la balcon, si afara sfiriie apa pe ciment, imi vine...

vic said...

spre rusinea mea, de ziua ei a primit o cusca de transport, fiindca era ingrozitor de agitata cind mergea la medic.

de atunci nici nu se uita la ea, desi i-am bagat diverse chestii acolo.
ma simt foarte vinovata, mai ales ca sta acolo atit de cuminte cind mergem la doctor.

Pisu said...

La multi ani draga Jazz!!
Si eu implinesc in august tot 3 anisori....

Chiti said...

La multi ani, Jazz!

CELLA said...

vaiii cum n-am ştiut să pregătim un COR minumiaunat?
LA MULŢI ANI MINUNAŢI!!!

azi am trecut şi eu prin ceva similar. luîndu-mă cu cititul l-am pierdut din ochi pe SNEJINKul "nărăvaş". am aproape ameţit căutîndu-l prin areal:)
ufff... niciunde, nimeni, nimic
vaiii...
da' nu avea unde fi...
într-un tîrziu, să o scurtăm cu emoţii cu tot, l-am descoperit pitit pe dulap(unul neimportant pînă azi) fixându-mă îngăduitor
mama mia ce l-am mai smotocit:)
şi... ţine cont că eu cred în chestii paranormale:)))

Corina said...

Si doar acum ne spui...
Ma simt aiurea ca n+am sarbatorit-o...

La multi ani Jazz!

Olivia si Tudor said...

La multi-multi ani, Jazz! Vic, imi place cu cata pofta povestesti despre cum te "chinuieste" :)Cumva pisicii stiu sa o faca intr-un mod respectabil si placut.

Mirela said...

Jazz, la multi ani! Sa ai 9 vieti pisicesti, lungi si fericite! Sa fii iubita, bine hranita cu ce-ti place tie, lasata pe balcon cu supraveghere, sanatoasa si la fel de frumoasa! Numai bine si bucurii! Serafina iti transmite La multi ani ani buni, lenesi, jucausi si plini de bucurii piscesti! :)

Mirela said...

Si o dedicatie muzicala de vacanta, aici, pe blogul meu. Special pentru tine!

http://mirelapete.dexign.ro/2010/07/sunet-de-vacan%C8%9Ba/

simf said...

la multi ani, jazz!
http://www.youtube.com/watch?v=X60t3svGknk

vic said...

@chiti
multumesc ca esti cu mine aici tot timpul. aceleasi urari de bine si pentru chitisor.

vic said...

@pisu
multumesc, eu stiu ca suntem de aceeasi virsta, dar fiindca eu sunt mai mare sa-mi zici tante...

vic said...

@cella
da, eu asa cred, ca se ascund cu intentie, fiindca la un anumit timbru al vocii, apar nevinovati.

vic said...

@corina
zilele astea tot timpul m-am gindit la tine fiindca in daily telegraph au aratat cum face o firma publicitate la cea mai tare bere: au bagat sticlele in trupul unor veverite moarte, gitul iesind prin gura animalului. mai bine nu te duce sa vezi asa o nebunie.

vic said...

@olivia si tudor
multumesc ca esti alaturi de noi, frati de blanita cu tudor si mussette. astia 3 asa vor ramine, cacao cu lapte, asa le este soiul. :-))

vic said...

@mirela
multumim pentru aerul linistit si racoarea brizei. charles trenet, da, eram tinara si credeam ca lumea va fi ca un virf de munte, pe care va trebui doar sa o cuceresc.

vic said...

@simf
multumesc, unde l-ai gasit pe strimbaciosul asta mic?

l-am pus pina m-am saturat de ris.

simf said...

stiam de existenta lui de mai multa vreme, insa mi-a luat ceva timp pana sa-l gasesc acum pentru jazz. merita un cadou mai special domnisoara...