cind vin musafiri...jazz e curioasa

J. D. Salinger

J. D. Salinger, Literary Recluse, Dies at 91
29, jan, 2010, Cornish, N.H.



http://topics.nytimes.com/top/reference/timestopics/people/s/j_d_salinger/index.html?inline=nyt-per


http://www.nytimes.com/2010/01/29/books/29salinger.html?scp=2&sq=salinger&st=cse



de veghe in lanul de secara:
http://www.scribd.com/doc/300862/JD-Salinger-De-veghe-in-lanul-de-secara

la editura polirom:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/de-veghe-in-lanul-de-secara-traducere-noua--2032/

multumesc belle:
http://vicoprea.blogspot.com/2009/08/postasul-vine-la-1045.html


― Ştii cîntecul ăla: Dacă cineva prinde pe careva venind prin lanul de secară. Mi-ar plăcea...
― E Dacă cineva întîlneşte pe careva venind prin lanul de secară, spuse Phoebe. E o poezie de Robert Burns.
― Ştiu că-i o poezie de Robert Burns.
Avea dreptate. E "Dacă cineva întîlneşte pe careva venind prin lanul de secară". Dar atunci nu ştiam.
― Am crezut că-i Dacă cineva prinde pe careva, i-am zis. În orice caz, în mintea mea am văzut o mulţime de copii mititei jucînd un joc în lanul întins de secară. Mii de copii ― şi nimeni în jur, adică nici un om mare, în afară de mine. Şi eu stau la marginea unei prăpăstii ameţitoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie. Vreau să spun, cînd aleargă şi nu se uită unde merg, trebuie să le ies în cale şi să-i prind. Asta aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară. Ştiu că-i o
nebunie. Dar e singurul lucru care m-ar tenta. Ştiu că-i o nebunie.

constanta buzea

pentru belle de jour:

Acel castan de cind nu se mai zbate

Daca din nou mi-e dor senin de mine

Sub frunza ca o gheara de pasare ucisa,

Acel castan din vremea parerilor de bine

Ce amintire varsa din gura lui deschisa?

Ca duhul unei pacoste revine

In saracia ochilor mei tisa,

Ma sperie ingalbenind rugine

Tutela ei ca o ruina scrisa.

E semnul unei nimiciri curate

Sunarea-n iarba-a vamilor de vint.

Sufletul ni se da pe jumatate,

Cealalta jumatate e pamint,

Dar dorul duce mari nenumarate,

Viitorimi promise in cuvint,

Si-acel castan de cind nu se mai zbate,

Isi tine creanga-n ceruri ca un sfint.

mi-e dor din nou de mine, ingropatul

intr-un hatis de sticla aburit.

De sus cad frunze calme peste patul

In care-am stat si nu m-am odihnit,

Sus e fereastra turnului, palatul –

Si-acel castan supus si chinuit,

Singur fugind de-a lungul si de-a latul

Cu mine-n lemnul lui, ca un ranit.

Glossa

Ce nu se spune, s-a mai spus,

Nimic de plins linga tacere,

Fiind cindva atit de sus,

Fara suris, fara putere,

Rimind cu gindurile dus,

Ritmind fatis cum nu se cere,

Trup lin traindu-si nesupus

Natura, spirit si placere,

Albi si se nascu adus

Mereu in lumea care piere,

Frumoase limitele nu-s

Aceleasi in apropiere.

[ploi de piatra, albatross, 1979]

acest cactus

cui ii vine sa creada, ca incepind de dinainte de craciun acest cactus da semne ca el nu-i la fel cu ceilalti. lui ii place iarna. iar cind in biblioteca sunt 15 grade, el pe pervaz, pazit cu strasnicie de jazz, si mai ales amusinat, a inflorit. ieri.
ce-o fi in capul lui?

elias canetti

a se reciti: provincia omului, limba salvata, facla in ureche, jocul privirilor...

... o rana atit de grea, incit nu se va putea vindeca nici in urmatorii 30 de ani.
exista rani pe care le duci cu tine in mormint si tot ceea ce poti face e sa le feresti de ochii celorlalti.

[jocul privirilor]

flori pentru belle, fiindca a zis ca vrea

lords, I protest, my soul is full of woe...

cum am ratat sa-i administrez eu lui jazz deparazitarea

am cumparat frontline si cestal dupa capul meu. m-am dus acasa si am vrut sa dau pastila mitzei, care statea pe marginea chiuvetei dar nu a fost cooperanta. nici lili nu a avut succes. isi rula limba in gura si scotea sunete. nu am reusit nici macar o bucatica de pastila sa-i strecor pe git. m-am enervat. am ramas cu ele pentru altadata.

ma hotarasc sa rezolv problema [golaneste, sa rup pisica]

insfacat mitza si o duc la medic. injectie prazicest. gel pe ceafa parakill. nu mi-a zis ce si cum, dar acum pe net citesc ca parakill se repeta dupa 14 zile. abia astept sa se faca ora 10 sa-i dau telefon sa-l prafturesc. adica, va trebui sa repet figura? sunt foc ca nu mi-a spus inainte. mi-a luat 600,000 lei. era mai ieftin primul pas.
dar,
acolo in poarta [nu zacea o mitza moarta, dar la vecini era un prapur negru agatat] ma opresc fiindca potaile din ograda erau intaritate si o simt pe jazz ca incepe sa tremure la mine in brate. tremur si eu. infig degetul in sonerie si nu-l iau pina cind nu apare asistenta care goneste intr-o curte din spate ciinii. mi se desface siretul de la gheata dreapta. calc pe el. o pun pe jazz pe masa, fiindca medicul insista ca jazz musca si zgiriie, eu ii spun ca o confunda. jalnica mea pisi sta ghem si suporta fara sa miste si una si alta. o iau inapoi in brate si ii ascult lamentatiile medicului cum ca nu e pregatit sa moara. pretaluieste mitza si-mi zice ca i se pare slaba. apoi se razgindeste si-mi zice ca mai bine asa, decit grasa.
il consider labil si-i sugerez sa se grabeasca sa completeze carnetul.

la intoarcere jazz ia pozitia parbriz, iar eu gonesc fara centura catre casa. la o curba mitza aluneca si trage cu ghearele cit poate lasind urme grele. lili ma asteapta pe hall si o ia pe jazz in brate si o draganeste. mitza sta si parca voia sa-i povesteasca prin ce a trecut. o iubeste pe lili.

2 ore i-am aratat lui jazz bancnota de 1 milion. ca sa stie.

azi-dimineata statea pe chiuveta; cind am vrut sa o spal pe ochi s-a ferit si tras inapoi. i-a fost teama ca-i dau o pastila, cred.

jazz este aspirata

prin biblioteca

jazz e alintata si mieunicioasa

cultura cit cuprinde - dickens

substanta serviciului cultural prezentata de dickens [marile sperante] cuprinde cintece de craciun, lectura cartilor, cititul ziarului dar si teatrul. chiar si muzica. interesanta este punerea lor in fapte, fara sa devina umplutura, plictisitoare si sa ne faca sa dam pagina cautind dialogul.

domnul wopsle, paracliserul debuteaza in cuvântarea pe care a ţinut-o Marc-Antoniu lângă trupul neînsufleţit al lui Cezar dupa care a urmat Oda lui Collins.

Wopsle încheie cu un pasaj scrâşnit şi înspăimântător din Richard al III-lea şi i se păru că este îndeajuns să spună: După cum spune poetul [aha!] ca să lămurească lumea cu privire la rostul acestei recitări.

altadata pip il surprinde instructiv:
…a ieşit dintr-o librărie domnul Wopsle. Domnul Wopsle ţinea în mână zguduitoarea tragedie a lui George Barnwell…
lectura proaspetei achizitii are loc cu audienta in casa dlui Pumblechook si ii subliniaza de pe acum talentele actoricesti cu multa ironie, pregatindu-l pentru cariera londoneza.

asa ca dickens il stramuta la londra, ca sa ne poata inveseli pe mai departe cu o prezentare hamlet interactiva:
De pildă, la întrebarea de e mai demn să suferi în tine, unii au urlat da şi alţii nu, iar alţii care erau nehotărâţi spuseră "Să dăm cu banul"; şi astfel luă naştere o adevărată controversă. Când bietul om întrebă ce trebuie să facă oamenii ca el, ce se târăsc între cer şi pământ, a fost încurajat cu ţipete de "I-auziţi, i-auziţi!"

Morala1: pip se duce la teatru cind e vessel si binedispus, sa incercam termenul fericit.

dar cum domnul wopsle persevereaza si noi stim ca in spate se afla dorinta lui dickens de a ne culturaliza, el ne povesteste cu rabdare actiunea piesei:

Toate acestea pregăteau scena în care domnul Wopsle (despre care nici nu fusese vorba înainte) intră decorat cu ordinul jaretierei, deoarece era un plenipotenţiar de mare trecere, care venea de-a dreptul de la amiral ca să vestească tuturor că toţi bădăranii trebuie să se ducă numaidecât la închisoare şi că marinarul trebuia să înalţe steagul în semn de recunoştinţă pentru serviciile pe care le adusese obştei. Marinarul, uitând pentru prima oară în viaţa lui că era bărbat, îşi şterse respectuos ochii cu drapelul şi apoi se înveseli, îi spuse domnului Wopsle “Excelenţă"...

A doua piesă era ultima mare pantomimă comică de Crăciun; în prima scenă mi se păru că îl descopăr, spre durerea mea, pe domnul Wopsle îmbrăcat în ciorapi groşi de lână, având o înfăţişare măreaţă şi strălucitoare şi cu un smoc de franjuri...

Morala2: pip se duce la teatru cind nu vede altceva de facut si e nefericit. aflam ca se dadeau si cite 2 piese mai scurte odata.

drept sa zic, mie cel mai simpatic mi se pare tot joe, care l-a invatat pe pip, batrinul clem - un cintec care se bucura de cinste in lumea fierarilor fiindca imita bataile ciocanului [ah, trubadurul]. pip o invata la rindul lui cu succes inexplicabil cintecul pe domnisoara havisham:

Aşa să loviţi băieţi, bătrânul Clem!
Băieţi, băieţi, bătrânul Clem!
Şi bere beţi, bătrânul Clem!
Fierul să-l lovim, fierul să-l lovim, bătrânul Clem!
Şi apoi bere să ciocnim, bătrânul Clem!

Morala3: la sfirsitul 'asteptarilor', joe e cel care a evoluat spectaculos, caci s-a recasatorit si s-a alfabetizat. cine ride la urma ride mai bine.

si acum cireasa de pe tort: Herbert, prietenul lui pip, nu vrea sa-i spuna Philip si propune:

- Te-ar supăra dacă ţi-aş spune Handel? Există o bucată minunată de Handel, care se numeşte "Fierarul Muzical".
The harmonious blacksmith, este o preaminunata surpriza la cymbal.
Morala4: nu subestimati romanele prafuite din biblioteca din Alexandria.

concertul de anul nou de la viena

toti oamenii la care tin se uita in prima zi a anului, la 12:15 fix la tv la concertul filarmonicii din viena. sau asculta la radio. oricum ne-am duce altfel vietile, stiu sigur ca acela e timpul care ne leaga indestructibil. [ca si cum am sta in jurul unei mese rotunde neaparat tinindu-ne de miini si facind vraji]
lasam balta orice si pentru o ora ascultam muzica strauss, dar nu numai. am uitat de cind fac/facem asta, dar acum la repezeala:
- mi-o amintesc pe sofia loren si imensele perle pe care le purta la git [la fel ca imensii si minunatii ei ochi]
- anul in care herbert von karajan a invitat pentru un fragment din liliacul, o interpreta de culoare, nu-mi mai amintesc cine era, si careia la prezentare i-a pupat mina. dar imi amintesc linistea asurzitoare din sala care a inghetat
- ani la rind cind sala mi se parea plina doar cu asiatici, atit erau de multi, iar o femeie imbracata in chimonou era frumoasa ca o fotografie

anul acesta am fost dezamagita pentru prima data, un dirijor prea batrin, georges pretre si un concert fara chichirez, sustinut parca pentru a bifa evenimentul.

dar,
minunate costumele valentino, nu stiu ce altceva s-ar mai putea inventa dupa asta
si,
minunate acele modeste margarete albe, strecurate in opulentele aranjamente florale de san-remo in care faceau legea crinii, orhideele sau floarea pasiunii, rosie ca focul.

intr-o mica pauza nelaloculei de altfel, prezentatoarea ne-a invitat sa ne facem rezervari deja pe anul 2011, care au inceput, pe internet.

si ca sa consolez momentul, va mai amintiti de pavarotti si che faro senza euridice? va spuneam ca e perfectiunea. ei bine, iata perfectiunea din a doua zi a facerii ei, tot cu gluck [sgambatti] si, de data asta rachmaninov.

premiu pentru jazz

jazz primeste de la sakura un premiu, pentru care multumeste frumos, iar eu nu am cui sa-l dau mai departe fiindca toti prietenii sunt deja in lista lui BdJ:

dedicatie 2010, la multi ani!

Nimic sa nu vina. Nimic

Sa nu plece.

Toate fruntile libere

Iar ca sentiment un cristal.

[Odisseas Elitys]