mai mult ca pateticul

Dar adevarul? Eu m-am imbolnavit pentru ca a fost ucis adevarul in fiinta mea; dar certitudinea ca o sa reinvie ma mai tine in viata. Uneori in zilele de iarna, cind ceata ne invaluie ca un giulgiu, avem impresia ca totul s-a sfirsit. Soarele a murit, lumina s-a stins iar noi pribegim prin lume ca printr-un cimitir.

Dar imediat ce soarele iese de sub nori, toate lucrurile parca ne surid, iar noi

ne ridicam din mormint precum lazar.

La fel si adevarul poate iesi intr-o clipa, intr-un an sau dupa secole din ceata minciunii; si dintr-odata reincepe sa straluceasca luminos si vesnic. E de ajuns o singura raza de a lui ca sa risipeasca tenebrele si sa dea viata celor dusi de pe lume.

[grazia deledda – ulii si porumbei]

poveste de craciun cu...

un pisoi ticalos si o craciunita.

in casa aterizeaza o craciunita, un dar frumos si perfect. o pun pe masa.
pisoiul pindicios se infiinteaza, o miroase, ii da ocol. nu mi se par sincere insistentele ei, asa ca mut floarea.
pisoiul ia pozitia de asteptare pe un scaun cu ochii tinta la inamic.
astept si dupa o vreme, ma pacaleste cum ca s-au imprietenit.
 

 se alinta, se lungeste, imi arata burtica. si labutele.

 asa ca, las biata craciunita fara aparare in fata obraznicaturii de pisoi. amindoi in biblioteca.
cind ma intorc, observ urmele jafului si pisoiul rontaind.
o cert, chiar si frunzele rosii au urmele coltilor.
o fac ingrata si nascocesc cuvinte grele pentru blanite hoate.

pisoiul ticalos intelege ca m-am suparat, asa ca ia pozitia in care-mi arata clar ca nu ma mai suporta nici ea. sentimentele sunt reciproce.
dar ce vina a avut superba craciunita?
nu trebuie avut incredere in mitze. never!

mijloc de decembrie

adsum

totusi, in linii mari, sa fi fost acolo figgis in persoana si sa fi dat citire unei liste de prezenta, jumatate din doamnele si domnii de fata ar fi raspuns: ADSUM, sunt aici, in locul bunicului sau strabunicului meu.

[intre acte - virginia woolf]

habar n-am cine imi sunt strabunicii, nu am auzit vreo vorba despre ei, bunicii schioapata la numar in amintirea mea,
dar,
bunicii paterni si-au numit copiii dupa cum urmeaza: titus, livia, leonora, aurelia.
niciodata nu mi-au lipsit radacinile ca astazi, ieri si de vreo 10 ani in urma.

la tirg

ma opresc la un stand cu sosete si intreb: numa' chinezesti aveti?
tipul imi raspunde: pai daca ale noastre au falimentat toate.
eu nu ma las: de la chinezi nu cumpar si gata!
el: asteptati sa vina americanii.

mijloc de toamna

octombrie, iarna

merg la o expozitie de masini, si vad si vad si of. ii arat lui jazz pozele: mai vic, tu esti intr-o ureche? nu vezi ca  a venit iarna? mi-e frig.
asa e ea, desi are blana sa-ti faci si manson si caciula. nu mai stau la discutie si pornesc centrala. apoi, ma uit din nou la poze.
jazz e la usa balconului si miauna ca vrea afara!
nu vrea nimeni o frumusete de birmana, moftangioaica si obraznica?

din rilke

ah, dar versurile inseamna atit de putin cind le scrii prea tinar. ar trebui sa astepti o viata intreaga, lunga pe cit se poate, pentru a acumula sens si dulceata si apoi, chiar la sfirsit, s-ar putea eventual, sa scrii zece rinduri bune.
caci versurile nu sunt, cum cred unii, sentimente (pe care le ai destul de timpuriu) - sunt experiente.
pentru a scrie un singur vers trebuie sa fi vazut orase multe, oameni si lucruri, trebuie sa cunosti animalele, trebuie sa simti cum zboara pasarile si sa cunosti plecaciunile cu care se deschid dimineata florile mici!
trebuie sa poti sa-ti reamintesti carari din tinuturi necunoscute, intilniri neasteptate si despartiri pe care demult le vedeai apropiindu-se, zilele copilariei inca nelamurite, parintii pe care trebuia sa-i ranesti cind iti faceau o bucurie si tu n-o intelegeai (era o bucurie pentru altul)...
trebuie sa-ti amintesti multe nopti de dragoste, care sa nu fi semanat una cu alta... si inca nu ajunge, nici daca ai amintiri. trebuie sa le poti uita cind sunt prea numeroase si trebuie sa ai marea rabdare de a astepta ca ele sa revina. caci amintirile insile nu sunt inca poezie. numai cind ele devin in noi singe, privire, gest, fara nume si nedeosebite de noi insine, abia atunci se poate ca, in acel ceas unic, sa ia nastere din mijlocul lor, sa porneasca din ele primul cuvint al unui vers.

[Rainer Maria Rilke - Insemnarile lui Malte Laurids Brigge]

vrem/nu vrem a venit toamna

1. o caut pe jazz toata casa, pe balcon si mi se face inima cit un purice.
ea era in noua - desigur - locuinta, cumparata de 1 an si in care nu a stat nici o secunda, fara sa-mi spuna motivul.
am parfumat-o, scuturat-o, aerisit-o... dupa ce am dat si o multime de bani. a stat pe jos, in dulap, sub pat, pe dulap, in punga, ma rog tot chinul. de vreo 2 zile am scos-o in dormitor dar fiindca jazz nici nu s-a uitat la ea, am adus-o din nou in sufragerie.
jazz dormea in ea!
ca de obicei, fara sa inteleg nimic am inceput sa pling.

2. ascult pe mezzo chopin, beethoven - 2010 cu jazz care a incremenit in drumul spre usa balconului.
apoi s-a dus pe hall.

3. fac rebus: zoaie, zoi.
aceasta limba romana.

jazz in toamna

de unde vin greierii si cine sunt ei

in mahalalele triste, sufocate, betonate, cuprinse de ura,
noaptea,
se aud milioane de greieri si citeodata - foarte rar - stelele.

black S E A

gasesc la iesirea de la serviciu, sa zic 15:30, in piata, la o taraba, un barbat bronzat, foarte gras cu miinile batatorite, mari, care vinde struguri.
ma uit, si vad ciorchini caraghiosi si suspecti: pe acelasi fir, boabe imense dar si bobite mici, cit o margica. il iau prin invaluire si intreb, ce soi sunt astia?
el zice: black S E A, adica black a stiut sa zica dar al doilea cuvint l-a zis fonetic, cum se scrie. eu: cum se scrie, S E A? da, zice el.
eu ma dau didactica: inseamna mare neagra si se zice asa.
el: stiu, mi-a mai zis cineva, care cred ca se pricepea.

ma uit la pret 2.5 lei, sub pretul pietei, si-l intreb, de ce? iar el raspunde: finca-s producator, altfel cum credeti?

intr-o ultima tentativa de apreciere il intreb de ce arata asa [intre timp am gustat si boabele sunt dulci si zemoase, iar simburele foarte mic nici nu se simte, poate nici nu este]:
- pai, tot cineva, care se pricepea cred, mi-a spus ca i-am stropit cind batea vintul, si de aia au iesit asa.

cumpar si plec. acasa constat ca sunt foarte buni!

 

jazz si canicula

din clasici - marin sorescu

Se muta circul inapoi

Intr-o caruta o maimuta
Intr-o caruta o maimuta
Si tot asa – un lung convoi.
Si doar  la urma-un  maimutoi.

Iar dupa-o pauza de-un ceas,
Carutele de-au  mai  ramas:
Un carutoi, un maimutoi.
Un carutoi, un maimutoi.

Si doar la urma-ntr-o caruta,
Surpriza zilei: o maimuta.

Si dupa-aceea-n cite-un car
Cite-un magar, cite-un magar,
Magarul – carul, car – magar,
Magarul – carul, car- caruta…
E, uite-n fine si-o maimuta!

shostakovich waltz 2

shostakovich waltz 2

si la fel de minunatul demis roussos - come waltz with me

Come walk with me and let go of the way you are going
Come talk to me and I'll tell you what's really worth knowing
Life's much too good, my friend. Don't let it end.

Come dance with me and I'll give you a gift worth giving
Take a chance with me and I'll show you a life that's worth living
Life's much too good, my friend. Don't let it end.

Come waltz with me and let go of the way you are going
Come talk to me and I'll tell you what's really worth knowing
Life's much too good, my friend. Don't let it end.

Come dance with me and I'll give you a gift worth giving
Take a chance with me and I'll show you a life that's worth living
Life's much too good, my friend. Don't let it end.

 

contre jour

despre durere [1]

Oh, Enkidu, prieten drag…

Astazi cind nu mai esti, sa te plinga drumurile din Padurea Cedrilor!

Zi si noapte sa nu mai taca plingindu-te! Sa te plinga batrinii intinsului Uruk…

Sa te plinga piscurile cele mai inalte ale muntilor salbatici pe care de atitea ori ne-am suit impreuna!

Asa cum te-ar jeli o mama, asa sa te plinga si sa te jeleasca cimpiile pe care le-ai cutreierat in lung si-n lat!

Sa te plinga Cedrii cei inalti si falnici, Cedrii pe care cu minia noastra i-am pustiit! Sa te plinga toate fiarele salbatice printre care ai crescut si ai trait odinioara! Sa te plinga ursii, hienele, panterele, tigrii, cerbii, leparzii, leii, bivolii, caprioarele si antilopele! Sa te plinga Ulaiul, pe al carui mal am umblat! Sa te plinga limpedele Eufrat, din care de atitea ori am scos apa pentru burdufurile noastre… Sa te plinga locuitorii Intinsului Uruk…

Si jalea lui nemaincapind intre zidurile Palatului, Ghilgames iesi si porunci sa se adune batrinii cetatii si intreg poporul. Vestindu-le moartea lui Enkidu, le vorbi cu lacrimile curgindu-i siroaie pe obraz:

-        Luati aminte la ce va spun! Oameni, luati aminte!...

iata-l pling pe prietenul meu Enkidu, si ca o bocitoare ma jelesc indurerat. El era securea de la briul meu, el era ajutorul bratului meu, spada de la cingatoare si scutul din fata mea! El era vesmintul sarbatorilor mele si briul bucuriei mele!

Oh prietene, venit din tara salbatica, pantera a pustiului, Enkidu… de ce nu ma mai auzi acum? Si ce inseamna somnul acesta care te-a cuprins si invaluit in mrejele lui, de s-a intunecat totul in tine si glasul meu nu mai ajunge pina la intelegerea ta?

jazz pe balcon

 

 

 

 

80 - kurt masur

d.a. dau intimplator pe mezzo peste concertul aniversar 80 de ani, de la gewandhaus leipzig, pentru kurt masur. inima mii de cioburi, creierul artific, emotionant si perfect.
kurt masur devastat de o boala cumplita care-i arunca miinile cu miscari spasmodice in toate directiile ca nu pricepeai cum dirijeaza: citeodata figura dementa.
altfel,
a dirijat cu vitalitate cap-coada, dar dupa atita istorie, cred ca putea fi sprijinit doar de pupitru - precum cidul in sa - si aceasta orchestra si-ar fi recunoscut si recompus maestrul din amintiri.
de aceea,
sunt mereu uimita de cum ni se releva lipsa de sens a acestei lumi: un dirijor este matur abia pe la 45-50 de ani cind a avut timp sa acumuleze - nu, nu stimele capodoperelor - experienta si intelegere de viata si apoi cit ii ramine pina cind arta lui se transmite rotunjita posteritatii sau si mai bine contemporanilor?
cred ca sunt printre cei alesi, care si-au trecut ore bune din tinerete cu discurile acestei orchestre si maestrului ei, care multa vreme vor ramine stampilati, asa ca berliner orchestra si karajan.
cel mai simpatic moment a fost capriciul italian, al lui ceaikovski, caci e a zimbet sa-i vezi pe nemti interpretind un capriciu italian, compus de un rus,
abia ridicindu-si fundul din scaune la cavalcada, zimbind si ei econom, stapinind talgerele in loc sa le pocneacsca asurzitor, tinind tamburina pe masa si lovind-o usurel ca sa-i domoleasca zornaiala si doar la sfirsit, un singur moment am zarit-o in aer.
as putea spune un capriciu bine temperat!!
asa-s nemtii astia, totul a fost perfect!

http://www.youtube.com/watch?v=ItVDcfTccPI

din clasici

erich maria remarque  - trei camarazi

exista carti duioase, scriitori delicati, a se vedea si proust, cu nume ciudate: erich maria, asa cum exista in francofonie pierre marie, care desi pun intre coperti grozavii, te trec dintr-o parte in alta usor, cu lacrimi de crocodil pe obrajii plictisiti.
e o carte de razboi - dar nu e pacientul englez, de criza economica cu incipiente puseuri huliganice pe la intruniri cu tenta socialista, cu cel putin o crima care iti devine vindicativ-simpatica, o moarte, doua morti... care suna cam asa:

era senzatia sinistra ca realitatea trezeste dorinte, dar nu le poate implini; ca dragostea incepe in sufletul unui om, dar ca nu se sfirseste in el; si ca poti intilni reunit totul: omul, dragostea, fericirea, viata... si ca - fapt ingrozitor - este totdeauna prea putin si se imputineaza cu cit pare mai mult.

sfirsit de iulie pe balcon

avem asa: busuiocul meu rosu, din care doar motul se mai vede rosu, altfel s-a decolorat, dar habar n-am de ce fiindca nu sta in soare.
am busuioc pitic grecesc, ultima fita, parfumat si tufa. am vazut pe un post culinar, ca altii, englezii adica il maninca. mda, dar la ei creste fara nici o grija pe malul tamisei, acolo unde un arhitect a facut o zona de plante aromatice, inghesuite intr-un gard viu. adica, la liber, se duce englezul si rupe si culege si maninca. mincaciosii astia de englezi!!
mai am busuioc alimentar, gras, cu frunza carnoasa, mare, parfumat de cazi pe jos. acesta merge la toate brinzeturile pe care le achizitionez. frunzele impreuna cu sarea grunjoasa fac un fel de invelis cu care bunatatea de brinza, urda ceo fi ea, merge la congelator.
si ultimul, tot fita, busuioc rosu care se vinde in piata la kg!!
asa, ma duc si zic: o mina! si vinzatoarea apuca 2-3 radacini, ditamai tufele, le cintareste si zice 2 lei 50.
apoi pe strada toata lumea ma intreaba, dar se vede mare in piata, vine in niste galeti imense, oare numai eu le vad? deocamdata, crengutele au aterizat in cele 3 sticle de ulei care stationeaza in frigider, iar manunchiul principal spinzura de un miner de dulap de bucatarie.

 

 

 

 

alte povesti de la stupina [2]

lumea satului se intoarce la schimbul liber, in aceste vremuri de criza. dau brinza in schimbul mierii si dovlecei pentru oua de prepelita.

natura a fost generoasa, gradinile sunt raiul, fie ca sunt cu flori sau legume.

iarba pe malul siretului e bogata, caprele dau lapte si asa ajung eu sa cumpar cas si urda - de capra, evident.

fasolea verde e galbena, verde sau neagra, cea din urma, la fiert devine verde. doar boabele din pastaie sunt tot negre!

vestile din italia sau spania nu sunt chiar  bune; se alterneaza somajul cu citeva luni de munca. oamenii sunt rezervati si prudenti, casele stau stirbe, neterminate cu gavanele ferestrelor goale.

la urma imi primesc ritualicul buchet de trandafiri, care se vor ofili pe luneta, dar care ajunsi odata acasa, se invioreaza si devin musafirii mei incredibili: miros si sunt atit de decisi sa fie frumosi incit ii pastrez pina cind vor ei sa traiasca.

 

 

 

 

 

cu jazz la vet

jazz are dispnee acuta felina.
adica face asa: hhhhhh si nu poate sa respire.
are perioade cind uit de aceasta problema si perioade cind totul devine un cosmar.
la veterinar, parca s-au vorbit, sunt fel de fel de animalute cu boli complicate. dureaza.
jazz incepe sa se agite, miauna si se rastoarna cu tot cu cusca de transport in care am adus-o.
nu o scot de frica sa nu ia vreo alta boala de pe acolo, desi cineva a venit cu un motan care cutreiera hallurile fara nici un stress.

medicul ii face o injectie, ma asigura ca nu o sa moara, si plec acasa. conduc cu o singura mina, fiindca tin de cusca sa nu se rastoarne iarasi si sa se loveasca. geamuri deschise, la semafor circ, toti se uita lung la mine si sunt curiosi de ce miaun in intersectie!

jazz tisneste afara si se duce in biblioteca. ma ignora vreme indelungata. ma culc singura.

nu stiu daca e numai gindul si efectul placebo, dar jazz nu mai face nici o criza; cit sunt eu acasa.
azi ma infiintez din nou la medic, iarasi lume, jazz face cunostinta cu o pisica turceasca, alba, frumoasa ca din povesti - dar lasa ca nici jazz nu e de ici de colo - si dupa atita umflat in pene, face alta injectie, si plecam acasa.
eu depanez lap-topul, ea face si drege.
doamne ajuta!

 

povesti de la stupina [1]

vorba romanului spune ca 'a trecut sf. ilie, ne-am ...  in palarie', adica gata vara.
nu stiu ce altceva e gata, dar cu mierea de tei scoasa de acum 2 wend-uri, s-a terminat acea vara; nu vor mai fi alti tei, asa ca albinele au program de voie, tot ce culeg mananca sau ramine pentru iarna. acum e intre albine si flora spontana.
siretul era la locul lui, doua reprize de ploaie ne-au sustinut convingerea ca sfintul ilie era si el in dispozitiv, iar daca duminica nu mi-ar fi plina de proviziile aduse si parfumul greu al pepenilor, m-as indoi ca am trait o minune de zi.
acolo era si un motan bataus si infometat care m-a speriat cit a putut sa manince. peste mai ales. dar si placinta cu urda si marar. mi-a spus la urma ca i-au placut.
am adus si ultima capaceala si ultima bucata de fagure - poliflora.

ii povestesc lui jazz, dar ea m-a parasit si doarme in dulap, dupa ce a aruncat totul de pe raft.
ma pedepseste. constiinta mea geme si vrea iertarea. jazz se tine tare.

 

 

 

pisicile dorm, nu-i asa?

acum cind scriu jazz doarme in dulap.
altadata doarme in pat. altadata pe jos, pe covor. altadata.
cel mai adinc doarme pe mina mea, cu una din labutele din spate in palma mea, pe care din cind in cind o deschide ca o floare, iar eu uit sa dau foaia la ce citesc.
in rasfatul ei, coada invariabil ajunge sub mine. din cind in cind ofteaza si tresare. atunci o string usor in brate si ea isi rastoarna capul pe spate,ca eu sa o scarpin sub barbita.
dar cum inventeaza pozitiile de dormit, ramine un mister.
cind se simte in siguranta si e linistita, somnul ei e o opera de arta.

 

uitarea

deodata, mi-am amintit, stiam lucrurile astea latite in nesimtire, vinzatoarele brusc trezite la tarabe, certarete si trimitindu-te la REAL, 'ca acolo platesti punga',

acesti oameni care se foiesc-roiesc suspect peste tot locul urit mirositori si fara dantura,

aceste apucaturi hraparete, mincinoase si

zumzetul vaicarelilor, acesti parinti cu tupeu si copii scapati din educatie, cu gura la fel de mare si unii si altii,

aceste aflari in treaba, fara argument.
mi-e sila ori de cite ori acest psd in diferite amestecuri, ajunge in functii si deterioreaza bunul simt colectiv, aruncindu-ne brusc zeci de ani inapoi.
ce diferenta este intre un premier care te trimite sa-i numeri ouale si unul care ameninta ca directioneaza DNA-ul a 2a zi in misie de pedeapsa?

jazz si academia

ii spun: ori iti dai doctoratul, ori pleci de la casa mea! si jazz se 'pune pe' invatat.