Monday, June 28, 2010

cind apele ne coplesesc

dunarea se revarsa pe malul tulcean, unindu-se cu baltile.
scarile falezei dau direct in apa.
oamenii merg prin apa, biciclistii la fel. cateii si ei tot asa.
tot ce era terasa sau restaurant pe faleza, sta dezasamblat, ud-mucegait, florile sunt ofilite, sacii abandonati.
cosmarul e un cutremur si nu apa, asa au ramas in memoria colectiva cele 2 elemente catastrofal-naturale, legate.
cineva si-a lasat mesajul efemer te iubesc, scris pe asfaltul maturat de ape.
aceasta e partea frivola a inundatiei, in valea orasului sau in santierul naval nu am fost. acolo e vorba de vietile oamenilor, bunuri si disperare.

6 comments:

Rodica said...

Dunarea isi ia mereu tainul teritoriului ei.Cine i l-a incalcat plateste de fiecare data....

Olivia si Tudor said...

Da, primul lucru care iti vine in minte este ca natura e atat de puternica.

vic said...

e atit de umflata si mare si fosnitoare apa, incit iti face teama.

si malul e imbibat cu apa, cind mergi calci ca pe burete, musteste sub talpa.

pisica said...

oricat de multe am cunoaste, oricat de puternici ne-am crede, in fata apelor si a focului suntem simpli muritori.
am trait o singura data o inundatie, in copilarie, dar m-au urmarit multi ani toate acele imagini, percepute cu minte de copil.

Corina said...

Suntem atat de mici in fata manifestarilor de "suparare" ale naturii...
Totusi, uneori mi se pare ca natura rezoneaza cu ceea ce este in sufletele noastre... :(

vic said...

cu siretul de-a dreapta si prutul de-a stinga, la sud cu dunarea care face la galati 1km latime, acest oras poate deveni plutitor.