Friday, June 18, 2010

jose saramago [2]

trimiterea la surse:

[trilogia - pestera, omul duplicat, eseu despre orbire]
1. in Matei 15:14 Isus zice multimii, lamurind un schimb de replici cu fariseii: lasati-i, sunt niste calauze oarbe. Si cind un orb calauzeste un alt orb, vor cadea amindoi in groapa.

aceste vorbe au originea in Katha Upanishad (800-200bc) :
Traind in mijlocul ignorantei, gindind ca sunt intelepti si invatati, nebunii merg fara tinta de colo-colo,
ca orbii condusi de orbi.
2. in 1568 pieter bruegel a pictat in ulei ceea ce ades este numit parabola orbilor, in care un sir de orbi ce are in frunte tot un orb, cade in groapa, la fel ca in Matei 15.
In sir sunt 6 orbi, rostogolind orbite goale, fiecare cu un baston sau mina, pe umarul celui din fata. figurile sunt extreme de expressive: nesigure, dezorientate, haotice, gurile cascate.
primul orb a cazut in groapa, iar al doilea il urmeaza. al treilea este complet derutat si este pe acelasi drum, iar ultimii inca nu stiu despre ce e vorba.
3. tot atit de spectaculoasa este si referinta pe care o propun la republica /platon si anume alegoria pesterii care are la baza ideea lui socrate, ca realitatea nu este disponibila celor ce folosesc simturile. Socrate credea ca cel ce vede cu ochii este orb, ca lumea invizibila este cea mai inteligibila si ca lumea vizibila este cel mai putin posibila pentru cunoastere.
Platon îşi imaginează un grup de oameni care s-au instalat întro peşteră, înlanţuiţi de un perete în subteran astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor ardea constant un foc care lumina diferite statui care erau mutate de alţii, şi care cauzau umbre ce pâlpâiau în jurul peşterii. Când oamenii peşterii au văzut acele umbre au realizat cât de insignifianţi sunt pentru viaţa şi încep să atribuie acelor umbre diferite forme, de genul « câine » şi « pisică ». Umbrele i-au făcut pe oamenii peşterii să vadă realitatea.
[Alegoric, Platon motivează că omul liber este filosof care este singura persoană capabilă să desluşească Forma Binelui şi deci bunătatea absolută şi adevărul. La sfârşitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peşteră. Aceia care au văzut lumea ideală, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric.]
simboluri:
peştera — lumea sensibilă (a realităţii aparente);
întunericul peşterii — ignoranţa omului incult, limitat;
lanţurile — prejudecăţile, simţurile care ne limitează;
focul — lumina cunoaşterii;
umbrele de pe peretele peşterii — imaginile corpurilor fizice, aparenţele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepţiilor şi al imaginaţiei);
corpurile purtate prin faţa focului — aparenţele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suişul greu spre ieşirea din peşteră — drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială, cunoaşterea prin intelectul analitic;
contemplarea lumii din afara peşterii — cunoaşterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cunoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune)
Soarele — Ideea Binelui (Perfecţiunea)
Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaşte lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forţă o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purităţii primare); cunoaşterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescenţă a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor şi întoarcerea în lumea ideilor); condiţia eliberării definitive a sufletului este o viaţă virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoaşterea imortalităţii sale.
pe scurt, platon ne comunica:
- numai intelegerea formelor constituie intelegerea reala.
- prizonierii din pestera nu vad realitatea, ci umbra reprezentarii ei. exista adevaruri invizibile ascunse in spatele suprafetei aparente a lucrurilor.

0 comments: